Ziua de miercuri a fost una foarte normală. Ultima oră aveam română când la ușă a apărut și poliția, si jandarmeria și toți mascații din lume, de parcă l-ar fi răpit careva pe președintele țării. Dar nu președintele era cel care a pățit ceva, ci telefonul unei eleve sărace, un telefon de 3.000 de euro care tocmai i-a fost furat. Am fost interogați toți colegii ei până în cele mai mici amănunte: ce am mâncat de dimineață, dacă am fumat, dacă ne-am făcut temele, dacă am fost la vreun bar etc. Am fost și torturați: unuia i-au rupt o mână, altuia un picior; asta pentru că n-au vrut să zică nimic despre lecția de la mate. Acum stau și mă întreb: oare chiar n-au vrut?... Dar mai bine să continui povestea mea. Suspectul principal era un coleg de-al nostru, Șerban, poreclit , presupus criminal în serie și hoț vestit în trei cartiere pentru furturile și spargerile lui atât de numeroase. Se bănuiește că a și ucis mai multe persoane, că a fost căutat de FBI și chiar de Interpol. Dar, de fiecare dată, a ieșit basma curată. Dar acum a fost prins, ca ultimul găinar, cu telefonul cu pricina asupra sa. Nemaiavând timp să scape de el, s-a jurat că habar n-are al cui e și cum a ajuns în buzunarul lui propriu. A fost arestat, iar justiția l-a condamnat la moarte pe scaunul electric.
Acum, noi colegii lui, suntem tare supărați că l-au luat,pentru că, atunci când a fost prins cu telefonul asupra sa, de voie-de nevoie, i-a scos un ochi directorului,cu care de fapt nici nu se înțelegea prea bine. Acum directorul e în spital și noi sperăm cu toții să-și revină cât mai curând, să se întoarcă la noi la liceu, să ne oprească discoteca, să interzică muzica hip-hop și manelele, să omoare distracția, muzica și imaginația noastră și a mea mai ales că a cam luat-o razna.