Sunt obsedată de trei lucruri. De anime-uri, cu cât mai violente și mai perverse, cu atât mai bine. De moarte, încerc mereu să-mi imaginez cum e să mori, ce se va întâmpla pe urmă. Și de sex. Bine-nțeles, ultimul se leagă într-un mod, aș putea spune, interesant de primele două. Sau să fie invers, totul gravitează în jurul celui de-al treilea?
Nu am început bine pentru că am intrat direct în subiect. Să o iau de la capăt. Numele meu … Karisu. Acesta este un nume japonez, dar eu nu sunt. L-am adoptat ca să îmi intru mai bine în rol. Îl schimb destul de des, depinde de personajul pe care vreau să-l posed. Acum două seri am fost Satsu. Ãsta e un nume bun, cu siguranță îmi aduce amintiri frumoase și mă face să zâmbesc. Azi sunt Karisu.
Am puțin peste 30 de ani și cea mai plictisitoare slujbă posibilă de pe lume. Lucrez la birou, am câteva colege care nu se mai satură de bârfit. A început să-mi placă și mie. Una dintre ele e tânără, nou venită, “carne proaspătă” îi spunem pentru că încă nu știe ce o așteaptă. Abia ieșită de pe băncile facultății, zice că viața e frumoasă iar slujba aceasta i se potrivește perfect, tot ce și-ar fi putut dori vreodată. Idealistă, crede că va schimba lumea, sau măcar treburile pe la birou. Eu sunt aici de cinci ani și nimic nu s-a schimbat de când am venit.
Mai e una cu doi ani mai mare ca mine. Credea că a găsit fericirea adevărată. Avea un prieten când a ajuns aici. S-a căsătorit cu el, a făcut doi copii, fată și băiat. Acum are un amant. Se cam fâstâcește, nu ne spune nimic, dar nici nu e prea greu de văzut că nu-i merge bine acasă, cu toate eforturile ei de a ne convinge ce fericită e, familistă convinsă și ce viață împlinită are. Poate să și moară la o adică, doar are doi moștenitori care să-i ducă genele mai departe. Și apoi mai e vocea blondă care o sună din când în când pe fix, niciodată pe mobil ca nu cumva soțul ei să scoată un desfășurător și să înceapă să-și pună întrebări. Probabil așa aș fi ajuns și eu dacă mă căsătoream. Fericită cu amant.
Și mai e o colegă, cea mai bătrână dintre noi, și cea mai înțeleaptă. Uneori, nu întotdeauna, când nu o face pe scorpia. Puțin peste 50 de ani, e aici de la începutul firmei, dar nu știu când a fost asta și nici nu m-a interesat ca să o întreb. Soțul ei era cu șase ani mai mare. A făcut infarct într-o seară și a doua zi am fost invitate toate la înmormântarea lui. Dar asta e poveste veche. Nu s-a mai căsătorit, deși nu arată cu o zi mai mare de 45. E încă în floarea vârstei. Distracția abia începe, nu? Ba chiar ne-am pus mintea și am încercat să îi aranjăm un “blind date” cum îi spun ăștia mai șmecheri. Doar eu sunt expertă în așa ceva, dar nu a mers. Þeapă! Tipul care spunea că are 40, avea de fapt vreo 65. Se părea că poza trimisă era mai din tinerețe, când încă… în fine, se înțelege de la sine.
Ea e obsedată de zodiac. Nu oricare, cel chinezesc. “Soțul meu era cu șase ani mai bătrân” zicea ea “de aceea nu ne-am potrivit. Să nu va găsiți bărbați cu șase ani mai tineri sau mai bătrâni.” La început am crezut că e cifra șase fatidică, cifra diavolului sau mai știu eu ce superstiție. Și am întrebat-o dacă are legătură. Apoi mi-a ținut un discurs de vreo două ore legat de cele 12 semne zodiacale, luate după ani iar șase se întâmpla să fie exact la 180 de grade, cu alte cuvinte, față de orice zodie, opusul. “Opusurile nu se atrag?” am întrebat-o eu încercând să o prind, dar nu mi-a mers. M-am ales cu încă un discurs, mai lung de data asta, legat de oameni la fel dar opuși sau ceva de genul ăsta. Cumva în amândoi existau aceleași idei, dar moduri diferite de a le privi. Sau aceleași dorințe dar moduri diferite de a le obține. Deși privesc același lucru, dar din alt punct de vedere, nu au cum să se înțeleagă sau să cadă de accord. Aceștia erau oamenii născuți la șase ani distanța. Doar că teoria șase pare să se aplice și la luni și la ore. Apoi mai sunt “prietenii” astrologici al celui născut la șase ani distanță care îl vor influența pe acesta și îți vor pune bețe în roate.
După ce am dezbătut o zi întreagă problema, a zis să luăm un exemplu, poate voi întelege mai bine. “Să începem cu tine.” A spus ea arătând spre familistă. “Tu ai 32 de ani, ești născută în anul Oii, asta înseamnă că ești foarte cheltuitoare.” Nu prea știam cât la sută este ghicit sau câte “Oi” sunt cheltuitoare, dar aici avea dreptate. Fata noastră are două caracteristici pe care nu se poate să nu le sesizezi dacă stai cât am stat noi lângă ea. Îi place luxul, dar nu prea și-l permite. Când se vede cu bani în mână, nu se poate abține să își cumpere ceva, oricât de mic ar fi, apoi încă ceva căci nu se prea poate mulțumi doar cu primul ceva. Și așa mai departe. A doua caracteristică: ne cere părerea la toate când are vreo problemă, (asta nu include amantul) într-un final reușim să cădem de accord și face exact așa cum decidem. Dacă lucrurile nu merg bine, începe și se plânge că noi am îndrumat-o greșit. De când cu amantul nu prea ne-a mai cerut părerea, ceea ce e foarte bine zic eu. Așa nu ne mai certăm: “Care e soluția optimă?”.
Să revenim. “Soțul tău e în anul Mistrețului, ar trebui să fie perechea ideală. Ar trebui să vă înțelegeți foarte bine. De ce nu se întâmplă așa? Pentru că tu ești născută la ora Boului, care este opusul Oii și asta înseamnă că nu este armonie în tine însăți. Apoi ești în luna Șarpelui care este opusul Mistrețului, care este soțul tău…” Și a ținut-o așa, făcând combinări între an, lună și oră încât până la urmă mai avea puțin și o convingea să divorțeze. “Þi-ar fi mai bine fără el.” Sau la cât de puțină armonie a demonstrat că există în ea, poate lui i-ar fi mai bine fără? Probabil de aceea a făcut infarct soțul ei. E de preferat să nu deschizi discuția asta pentru că oricum o dai, tot nu e bine.
Și mai sunt și eu despre care încă nu am spus nimic. Nici nu ar fi mare lucru de spus de altfel. Nu sunt căsătorită și nici nu vreau să fiu, din motive evidente. Nu vreau copii pentru că nu suport țipătul lor, mă zgârie pe creieri. Nu cred că fericirea se găsește în mijlocul familiei și nici nu vreau o relație mai stabilă de câteva zile. Acum, de când cu internetul ăsta, am început să ies mult mai mult decât înainte, cam 2-3 întâlniri pe săptămână, am peste 10 conturi pe toate site-urile de matrimoniale, fiecare cu alt nume, alte date, alte doleanțe. Și cu asta mă ocup în timpul programului, la serviciu: sortez mail-uri, selectez candidați pentru săptămâna în curs... Ba chiar mi s-a întâmplat să dau de vreo două ori peste același tip, fără să știu bine-nțeles. M-am întâlnit cu el de două ori. Prima oară nu mi-a produs o impresie prea puternică, ba chiar l-am găsit plictisitor. Cine știe ce ascendent o avea care nu se potrivește cu al meu. A doua oară amândoi ne-am simțit puțin jenați apoi am mers la un film că tot ne plictiseam. Măcar acolo nu a trbuit să facem conversație. Ieși, zâmbești puțin, el îți spune că te sună, tu îi spui că abia aștepți, dar nu prea convingător. El nu te sună, tu îl uiți din clipa în care i-ai întors spatele.
O singură dată am fost îndrăgostită, în tinerețile mele nebune. Nici nu mai știu câți ani aveam, dar încă nu intrasem la liceu. Poate că nici n-a fost dragoste aia, sau poate din contră, a fost iubire adevărată. Tocmai pentru că nu știam ce este și cu ce se mănâncă, pentru că eram tânără, pură în gândire și încă nu încercasem greutățile vieții, sau mai bine zis plictiseala de a trăi. Mari greutăți nu prea am avut eu. Am dus o viață monotonă, fără aventuri periculoase, fără emoții puternice, fără să-mi crească pulsul peste normal, doar la examene, dar asta nu se pune. De aici probabil fascinația pentru moarte. Trebuie s-o experimentez și pe asta într-o zi.
Și cum spuneam, eram tânără și îndrăgostită. Am mers la licee diferite dar amintirea lui persista ca un gust dulce amărui, ca și când ai mânca o bucățică de ciocolată, dar după ce ai înghițit-o, câtva timp încă mai simți aroma. Așa era și el. Nu i-am spus ce simțeam și mi-a părut rau. Eram mici atunci, dar poate am fi rămas prieteni, poate legătura nu s-ar fi pierdut. Am intrat la facultate. Nu una specială, genul de facutate care-ți asigură un job după ce o termini. Unul puțin bănos care te îmbătrânește prematur și te face să-ți pierzi pofta de viață.

(va urma)


(Textul acesta este pur fictiv, niciuna dintre intamplari nu este reala, altfel l-as fi postat la personale!)