Dragă Jurnialule,
azi e luni. Iar.
Dimineața ne dă ceai cu pâine cu margarină și gem și salam. A, și ceai.
La prânz ne dă ciorba de toate, piureu de cartofi cu carne și castraveții și prăjitura cu gem.
La cină ne dă mâncărică de cartofi cu pâine.
A, am uitat, și și la prânz ne dă pâine, adică chifle d-alea rotunde, pâiniuțe.
Așa.
Îți scriu pentru că mi-au zis că sunt paranioid, sau ce,
adică cică tot timpu’ am impresia, zic doctorii,
că mă bântuie, mă urmează, adică urmărează cineva zic ei;
da’ io să mor io dac-am văzut sau simțit pe cineva după mine. Solo, mamaie, solo fix.
Cu toate că,
și-asta le-am spus-o și lor, pe șleau,
totul a început cu mamă-mea,
o știi, aia de-mi tot aduce suc și vitamine complexate, sau ce.
Bun, adică ce paranioia băi, ăștia cred că am uitat, am uitat când ăia cu milioanele dăi să-l înhațe p-ăla, ovulu’ mamă-mi, hă?
Da, mă nu știu mă cine-o zis mă să fie ăia, cum îi zice, mazeospermizii de geniul masculin,
și mă și ovulii mamă-mi de geniul neutral.
Da’ dacă asta ie, asta ie, da’ atunci cine-i mă paranioid, hă, cine?
Da, sora Calumea, le-am înghițit pă toate, da, pe cuvânt, aaaaaaaa... acu-i bine?
Ce-i asta?
Jurnial personal despre mine de mine.
Cui îl scriu? Păi jurnialului, cui!?
Da, bine, nu mai stau și noaptea sus, da, nu, nu mai vreau d-alea verzi.
Bine...Moaș-ta pă ghiață...
N-am zis nimic sora, să mor io...
Mai bine tac, așa...
Și cum îți ziceam sau scriam... auzi, cum vrei să-ți scriu?
Că-ți zic, sau că-ți scriu?
Anastaz, bă Anastaze, mă cum să-i zic mă lu’ Jurnialu’ personal,
că-i scriu sau că-i zic?
Da’ de ce nu Jurnial mă frate? Ce..., Jurnal?
Sora Calumea, cum îi zice, sărumâna, Jurnial sau Jurnal? Că ăsta Anastaz zice că...
da’ mai lasă-mă mă Axente-n pace..., că nu n-am vorbit cu ozeniștii, nu,
nici cu bună-ta..., băăăăă, porcu’ dracului, dacă-mi mai furi din biscuiți ăia te zic lu’ ăia,
cu sârmele de pus pe cap și zbang în priză... așa că mamă dragă pune-le-napoi.
Pardon...
Jurnal îi zice sora Calumea? bine Anastaze, le-ai câștigat p-alea mov de la prânz. P-amândouă.
Așa, unde eram, aha, la paranioia...
Și numa unu’ mă Jurnale, numa unu’ s-anfipt mă în aia, ăla, și dăi mă cu-mpărțitu’ și diviziatu’
și cu tot felu’...și-nghiesuială mă c-am uitat mă care-s eu, înțelegi tu?
Am uitat mă care-s eu.
M-au uitat.
Și mă trezii mă la grămadă, cu mamă-mea-n spate. Păi cum bă, io scofâlcit în întuneric, cu mamă-mea-n când în spate, când de-o parte, când pă cap, când sub mine, când cu zdrang, blang, talang, pleosc, mă ca la nebuni, și ăla de nu-l văzui niciodată de-atunci treaz, tacmiu’, băăăă ce răgea mă ca ăia de-i duce doi și vine niciunu’, ăia cu schimonofrenii, Doamne iartă-i.
„Hauos” cum zice doctoru’ ăla tânăru’ cu-n ochi de sticlă sau ce, că numa’ nainte se uită cu el și nici nu clipește-nțelegi? Deloc!
Și-așa mamă dragă, cum îți spun, io cu mamă-mea-n spate. Păi atunci cine pe cine băăăăă?
Păi atunci ce mare scofală că-mi aduce suc și d-alealalte, hăăăă?
Păi n-o cărai io în întuneric? Nu? Zi și tu...
Măcar atâta Jurnale, măcar atâta, să-mi aducă suc...
Anastaz, dormi, bre? Cine-i bă de noapte? Umflatu?
Iară-l „vindecă” pe Axente! Bă, Axente, iar te vindecă umflatu’ de hemozorizi.
Te-nchid acuma. Mă duc să-i caut lu’ Axente ceva murdărie prin veceu, de pus în nădragi, c-atunci nu-l mai duce umflatu’ la tratament. Că-l doare mă știi tu, aia, gaura după tratament, că zice umflatu’ că-i necesitar, că așa fac și în coccident.
Mă duc acuma. Dormi și tu, și nu-l lăsa iară pe Anastaz să te deschiză, că iar zice că iești acadele și iar te linge până de dincolo de scris, și nu mai știu ce ți-am mai zis..., scris..., na.
Gata sora Calumea, gata, numa’ până la veceu mă duc.
Axente, stai cuminte că-ți aduc acuși vopsele și pictăm amândoi luna și stelele pe nădragii tăi. Da, și-i arătăm lu’ umflatu’ și nu te mai duce la tratament.
Și-ți dau și biscuiți, Axente, îți dau și biscuiți. Da, și-ți cânt Axente taică-ți cânt, da, taică, aia cu pe-lângă-plopii-fără-soț, aia ți-o cânt.
Până adormi, Axente, până nu mai plângi.