Lumina intensă a lunii taie întunecimea nopții...Vârfurile copacilor se leagănă în bătaia vântului ca niște stafii…Se mai aud ici colo zgomotele animalelor care aleargă prin această pădure…Totul e atât de sinistru și înfricoșător…iar eu, cu pumnii strânși și cu inima înghețată stau și privesc la ceea ce se întămplă în jurul meu…Totul e atât de haotic…Vreau să fug unde văd cu ochii, dar picioarele nu se clintesc din loc, mușchii sunt foarte încordați și nu reacționează la îndemnurile mele.Deodată văd cum de mine se apropie ceva .Era ceva negru și imens care se mișca greoi, dar totuși cu pas hotărât…începusem să tremur ca varga și nu mă puteam stăpâni…era foarte aproape când am deslușit că este un om…un om imens în înălțime, cu o barbă neagră și deasă, iar părul era cârlionțat…Părea înspăimântător în întunericul nopții, dar totuși era un om blând…am descoperit asta abia dimineață când m-am trezit..,îmi prgătise mâncare și îmi adusese puțină apă…Am aflat între timp că acesta era locuitorul insulei.Ajunse aici în urma unui naufragiu, era marinar, tot echipajul murise, doar el supravețuise…Era un tânar de douăzeci de ani atunci, dorea să vadă lumea, să descopere întinsele minunății ale naturii, visa să se lupte cu balauri cu trei capete și să descopere un alt univers, o altă lume.
Era pasionat de chimie, aceasta era prioritatea lui, dar cu toate acestea nu neglija fizica, matematica și nici de la literatură nu se dădea înapoi...Citise Baudelaire, Edgar Alan Poe...poate aceasta îi dăduse o imaginație atât de bogată deorece se aprofunda în relațiile fizice și matematice dorind să găsescă cu ajutorul acestora poarta către un nou univrs , o lume paralelă.
Într-o zi când lucra de zor la șirurile lui Fourier, auzise doi oameni care vorbeau de o anume insulă. O insulă misterioasă, numită Insula Viselor, o insulă unde ți se indeplinește tot ce visai, mai bine spus la ce visai. Din momentul în care a auzit despre această insulă, o mare dorință s-a năpustit asupra lui, dorea foarte mult să meargă acolo...s-a angajat pe un vapor, a devenit marinar...a ajuns pe multe insule, dar Insula Viselor încă nu o găsise...apoi a fost naufragiul...
Era o zi însorită, el și echipajul se îmbarcaseră pe vasul ,,Bella”, trebuiau să meargă la Cuba. Marea era liniștită și nu se anunța nici o furtună, cu toate acestea la un moment dat marea devenise agitată. Căpitanul a pierdut controlul vasului, iar acesta s-a strivit de stânci. Tot echipajul murise, doar Cicibabin, reușise să ajungă la mal...
Cicibabin? Da, Cicibabin era acel om care mă salvase de animalele înfometate care mă pândeau în pădure, el e acela care a avut grijă de mine, până mi-am revenit din șocul în care eram.
Pe acea insulă am ajuns oarecum asemănător ca și el, tot printr-un tragic accident.
Doar că eu nu doream să ajung pe acestă insulă, nici nu știam de existența ei...eram într-un avion, mergeam în delegație în America de Sud (trebuia să predau la o școală, eram profesoară de chimie)...
În avion totul era perfect, vremea era favorabilă, iar zborul decurgea normal, nici nu știu ce s-a-ntâmplat mai exact, doar că m-am trezit într-o pădure unde se auzeau tot felul de urlete ciudate. Probabil erau ale animalelor, care așteptau o mică neatenție din partea mea, pentru a mă ataca, dar nici nu vreau sa-mi amintesc...
Ziceam că mi-am revenit ...da!
Acum puteam să merg singură, mi se vindecase rana de la picior pe care o căpătasem în timpul accidentului, acum gândeam lucid, și puteam analiza situația în care mă aflam.
-Nu trebuie să ne facem griji, peste câteva zile vor veni să ne caute. Spusesem eu cu puțin optimism în glas.
Dar Cicibabin nu avu nici o reacție, era de cinci ani pe insulă și nimeni nu-l căutase... îl credeau mort probabil...ceea ce poate se credea și de mine...
În timp ce stăteam și mă gândeam la cum aș putea evada de pe această insulă, pentru că devenisem o prizonieră, în sălbăticia naturii, Cicibabin mă trezi din căderea mea profundă în căutarea unui răspuns și imi spuse că trebuie să mergem la adăpost, deoarece va veni furtuna.
Nu prea imi venea să cred, deoarece era o zi însorită și nu era nici un nor pe cer.
Dar cu toate acestea începu să bată un vânt puternic, care îndoia copacii până la pământ, valuri imense se spărgeau în stâncile care împrejmuiau insula...iar pe cer apăruseră niște nori negri furioși care se ciocneau cu putere provocând tunete asurzitoare.
Se întunecase destul de repede iar noi nu ajunsesem încă la adăpost. Fulgerele erau tot mai multe și mai intense , ceea ce ne ajuta foarte mult pentru a vedea drumul.
Într-un târziu am ajuns și noi la adăpost. Era într-o peșteră, peșteră ce se afla sus pe o stâncă, chiar în mijlocul insulei, renovată, pe care Cicibabin o făcuse o casă adevărată. Animalele nu puteau ajunge și era un loc sigur pentru noi. De acolo se vedea toată insula, era o vedere minunată. După ce am luat cina, ne-am dus la odihnă.
Dimineață...când m-am trezit soarele strălucea pe cerul senin. Totul era atât de frumos încât ninic nu arăta că noaptea fusese o furtună îngrozitoare. După ce am mâncat am plecat cu Cicibabin în cercetarea insulei. Ne-am plimbat prin pădure, unde am găsit fructe bune de mâncat, un izvor cu apă dulce și chiar un iaz cu mulți pești.
Zilele treceau foarte repede , iar eu nu găsisem încă o cale de a pleca de pe insulă.
Deodată imi veni o idee de a construi o barcă pentru a pleca cu ea, dar Cicibabin mă lămurise că nu aveam nici o șansă de a părăsi insula deoarece era bine păzită de niște monștri uriași care trăiesc în adâncuri.
Zilele treceau din ce în ce mai repede iar noi începusem să cunoaștem insula ca-n palmă.
Mai era o mică parte necercetată, care ne pregătea o mare surpriză.
Într-o dimineață ne-am hotărât să vizităm si partea de sud a insulei.
Acolo era un munte, am descoperit că era un vulcan inactiv...am găsit o peșteră...ne-am plimbat prin peșteră și am găsit un culoar...am mers și am mers până am dat de o intrare, care era blocată de un bolovan.
Cicibabin a dat bolovanul la o parte și am intrat în anticameră...am rămas uluiți...un laborator de chimie cu cele mai performante instrumente era numai al nostru. Din laborator mai dădeau alte cămăruțe unde erau tot felul de substanțe organice și anaorganice. Ne-am bucurat nespus că am găsit acest laborator și toată ziua stăteam acolo făcând experimente încercând să descoperim noi substanțe...
Eram atât de prinși în dorința de a descoperi cât mai mult încât uitasem de ideea de a pleca de pe insulă.
Zilele erau din ce în ce mai scurte și mai frumoase, până când într-o zi Cicibabin a început să se simtă rău...Era slăbit și deja avea febră. Încercam sa-l tratez cu tot ce aveam prin preajmă....
Febra îi creștea ...stăteam în laborator și...mi-am adus aminte de formula C 9H8 O4...apoi ca printr-o minune rețeta aspirinei a apărut în mintea mea. Nu aveam nevoie decât de acid salicilic, anhidridă acetică, acid sulfuric și apă distillată. Norocul a fost de partea mea, aceste ingrediente se găseau în laborator. În treizeci de minute era deja gata...i-am administrat-o lui Cicibabin iar febra începuse să scadă...
După câteva zile Cicibabin și-a revenit...se simțea foarte bine.
Acum ne doream să obținem pastile și petreceam și mai mult itmp în laborator. Timpul trecea tot mai repede, trecuseră deja trei ani de când eram pe insulă.
Zilele treceau...
Într-o zi pe când eram în laborator și preparam ampicilina s-a auzit o bubuitură de afară. Am ieșit repede să vedem ce s-a-ntâmplat... și am văzut în fața noastră o imensă navă spațială sau mai bine spus o farfurie zburătoare, un OZN.
Într-adevăr era un OZN, deoarece din acea navă a ieșit un omuleț verde. Era asemănător oamenilor, diferența era doar că avea urechile puțin cam mari și două antene îi atârnau din creștetul capului.
Când ne-a văzut a început să ne vorbească:
-Bu-nă zi-ua, mă nu-mesc Tini`Nini, vin de pe pla-ne-ta Ju-pi-ter. Na-va mea e grav a-va-ri-a-tă. De re-pa-rat pot să o re-par, dar am ne-vo-ie de o sub-stan-ță pe ca-re să o pot fo-lo-si drept com-bus-ti-bil.
-Bună Tini`Nini, îl salutăm noi, dar cum ai ajuns pe această insulă dacă tu ești de pe planeta Jupiter?
-Să vă spun cum stă trea-ba. Noi mar-ți-e-nii, că a-șa ne nu-mim ur-mă-rim în-de-a-proa-pe pla-ne-ta Te-rra.
-Din ce cauză?
-Ce vreți de la noi?
-Noi nu vrem să fa-cem nici un rău, vrem să ne în-țe-le-gem bi-ne cu oa-me-nii, dar cu toa-te as-tea sun-tem pu-țin cam su-pă-rați de-oa-re-ce voi oa-me-nii dați vi-na pe noi...
-Despre ce vorbești? Întrebă Cicibabin.
-Am fost tri-mis în cer-ce-ta-re să stu-di-ez zo-na ,, Tri-un-ghiul Ber-mu-de-lor”. Du-pă cal-cu-le-le me-le nu sunt în al-tă zo-nă. Ve-niți să ve-deți.
Am intrat cu el în navă, era un sistem foarte avansat...Ne-a arătat o hartă care arăta ,, Triunghiul Bermudelor”.
Pe hartă nu exista insula...
Atunci Cicibabin a avut o revelație, și-a adus aminte de dorința de a ajunge pe Insula Viselor, acum era sigur...această insulă era insula viselor, de care auzise cu zece ani în urmă...
Tini`Nini începuse să explice:
-Cum vă spu-neam, ur-mă-rim de mult timp a-ceas-tă zo-nă, dis-par mulți oa-meni, iar voi pă-mân-te-nii dați vi-na pe noi mar-ți-e-nii. Am fost tri-mis a-ici să văd ce se în-tâm-plă și de-o-da-tă o for-ță pu-ter-ni-că m-a a-tras a-ici. Nu am mai pu-tut con-tro-la na-va și m-am pră-bu-șit.
- Stai liniștit , te vom ajuta noi să repari nava.
- Vă mul-țu-mesc. O să vă iau și pe voi și o să vă duc a-ca-să.
Și așa ne-am apucat de treabă. Tini`Nini s-a apucat de reparat iar eu și Cicibabin căutam o substanță pe care să o folosim drept combustibil. Timp de două săptămâni am lucrat la navă, iar când a fost gata ne-am îmbarcat și am plecat.
În momentul în care am ieșit din zona ,, Triunghiul Bermudelor” Cicibabin începuse să îmbătrânească. În acel timp mi-am dat seama că insula pe care petrecusem patru ani, era de fapt un univers paralel, un univers unde puteau trăi impreună trecutul, prezentul, cât și viitorul.
Cicibabin îmbătrânea tot mai repede așa că eu și Tini`Nini l-am dus mai repede la el acasă. Când a ajuns acasă a întinerit, era bătrân doar cu cei zece ani de când plecase în căutarea insulei. Acum era un chimist renumit.
Am plecat, Tini`Nini m-a dus și pe mine acasă, după care a plecat și el înpoi pe Jupiter...
Sună ceasul deșteptător. Mă trezesc...Ce vis frumos...Mă pregătesc să merg la cursul de chimie organică. În ultimele zece minute din curs profesorul amintește de o reacție...reacția lui Cicibabin...am tresărit...o fi fost doar un vis?