M-am trezit din somnul ciudat ce mă cuprinsese și eram în același fotoliu mare în care mă cufundasem dimineața. Ce ciudății am visat cu alte planete și ... Afară se auzeau picăturile de ploaie izbind ferestrele dinspre munte. Nu puteam să-mi amintesc cum am adormit atît de adînc. Iulia mă acoperise cu o pătură albă, moale și groasă, mă simțeam atît de bine încît am închis ochii și am încercat să adorm din nou.
Din camera alăturată auzeam voci. Era Iulia, apoi vocea groasă a unui bărbat; încercau amîndoi să țină vocile șoptite să nu mă deranjeze. Rîdeau din cînd în cînd. Încercam să deslușesc ce spun. Nu puteam. Îmi dădeam seama că trebuie să fie iubitul ori soțul ei, despre care nu-mi spusese nimic, ocolise mereu. Ce-o fi cu atîtea secrete în familia asta?

-Încă doarme... Șopti Iulia în timp ce se apropiau amîndoi.
-E atît de frumoasă... Seamănă cu tine...

Am întredeschis ușor ochii și am privit bărbatul Iuliei. Îmi era nespus de cunoscut, înalt puternic, frumos, însă nu-mi puteam da seama de unde îl cunosc. Poate e un actor, m-am liniștit. Poate este vreun politician care a apărut mult în media. Poate seamănă cu cineva. Da. Seamănă cu cineva...

-Hai să ne facem programul pe săptămîna viitoare…
-Hai. O lași pe fată aici singură?
-O zi o să se descurce ea... Aș putea s-o iau cu mine. Dacă nu te deranjează… Tranzacția ar putea să dureze mai mult de o zi, cine știe ce mai găsesc avocații, mai bine o luăm cu noi. Hai să-i cumpărăm bilet…

Bărbatul o cuprinse de mijloc și ea îi săltă în brațe. Ea se încolăci în jurul lui; parcă ar fi fost un loc de care aparține. El se dezechilibră gata să cadă, ea îl salvă sărind la timp și ținîndu-l de mîini.

-Hai să n-o trezim, de fapt am o idee mai bună... Începu să o sărute strîngîndu-i capul în mîinile lui uriașe.
Ea îl luă de mînă și îl trase după ea spre aripa de est a casei unde erau dormitorul, biroul și încă o încăpere pentru meditație. Turul casei a fost primul lucru pe care l-a făcut Iulia după ce am intrat la ea în casă.
Mi se făcu foame dintr-odată. Nu mîncasem nimic de ieri. M-am ridicat și m-am îndreptat spre bucătărie. Pe ușa frigiderului scria în romînește:
“Mănîncă încet, bucură-te de fiecare înghițitură, nu vorbi cu nimeni, fii recunoscător pentru tot ce pui în trupul tău pentru că îți va influența ziua de azi și îți va hotărî ziua de mîine.”
Am deschis și nu mi-a venit să cred, frigiderul era plin de fructe și legume. Nimic altceva. Aveam o poftă nebună de ceva dulce, orice, înghețată sau iaurt sau lapte sau pîine. Deschid congelatorul și doar un abur ușor îmi astupă cîteva clipe goliciunea lui.
Mă întreb ce-o fi cu Iulia, de ce nu are nici un fel de mîncare, adică toate astea îmi spun că ea mănîncă doar fructe și legume. Mi-am luat un măr și am hotărît că voi protesta la acest capitol al vieții ei. Am ieșit în spatele casei și m-am așezat într-un balansoar plin cu perne moi. M-am învelit cu pătura ce stătea aruncată pe margini și am început să privesc în urmă. Deci Laurențiu a dispărut. Eu nu voi renunța la copil. Iulia va găsi o cale să mă ajute să rămîn aici cît va fi nevoie. O să-i spun mamei după ce nasc. O să-i spun că am venit aici. O să se supere. O să plîngă. O să-i treacă. Viața merge înainte.

va urma