Prin 80 și, într-o zi mi-am condus soția să meargă la părinți. Lângă mine era Traian Dorgoșan cu o bătrânică. După ce a plecat autobuzul am rămas cu Traian. Îl cunoșteam. Mi-a spus că a fost cu mama lui pe care a condus-o să meargă acasă la Giarmata. L-am chemat să vină cu mine la berăria din fața stației, i-am promis un rom mic. El spunea că nu bea numai mare. Ne-am contrazis până-n fața chelneriței, eu am cerut unul mic, el mare și a pus diferența, rar avea bani. În timp ce râdeam amândoi, Doamne, apare în ușă Damian Ureche. Parcă am văzut o nălucă. Noi știam că a fugit și-i undeva prin Franța. A venit spre noi cu frică cu pași timizi. L-am pupat și i-am spus că fac cinste un rom mic să nu-l supăr pe Traian. M-a rugat dacă vreau să-i transform romul în mâncare că de trei zile n-a mâncat nimic. I-am luat o porție de fasole cu chiftele. Dorgoșan, l-a prins și-l toca cu niște divergențe mai vechi. Ureche nu răspundea, parcă nu mai era el, se temea. I-am pus farfuria în față și în câteva secunde a suflat-o! Cine știe cât a fost de înfometat. Apoi a răbufnit și i-a răspuns la Traian la toate împunsăturile.
Acesta n-a mai putut spune decât:
-Uite-l, numai ce-a mâncat fasole și a și început să-și dea aere!
Eram un țăran care-i căuta, care nu a mai citit nimic contemporan, decât pe ei, pe viu, care am pătimit multe, care a fost trimis la capătul județuliu, ca într-o închisoare în aer liber. Mi-au luat totul înafară de aer! Am știut că sunt plante care se adaptează oriunde indiferent de condițții.Asta am făcut și eu.
Damian Ureche era mai mult. Era un dizident, a trecut de două ori granița, fraudulos. Se spunea că la Paris, un binevoitor i-a spus că-l duce la Europa Liberă. L-a înbătat, i-a pus în buzunar un bilet de România, l-a urcat în tren și când s-a trezit era pe la Budapesta, așa a ajuns acasă. Ne spunea atunci că în apartament n-a mai găsit nimic, decât un bec!
Am ieșit afară din berărie și voiam să mergem spre centru. Traian Dorgoșan i-a spus că se teme să meargă pe stradă cu un dizident și ne-a părăsit. L-a înțeles și m-a întrebat și pe mine dacă-l părăsesc. I-am spus că merg cu el unde vrea.
În centru în Piața Libertății, ce frumos sună, s-a bucurat nespus când a văzut că se apropie de noi doi indivizi mai în vârstă, îmbrăcați foarte elegant. Mi-a spus că pe unul l-a ajutat să publice și sigur îl va ajuta acum, îl socotea dator. N-a apucat să deschidă gura până când acela a strigat:
-Du-te la mănăstire la Horezu ca Damian Stănoiu, lasă-ne în pace pe noi, nu te cunoaștem!
Damian Ureche aproape s-a prăbușit. Ce bine că nu l-am lăsat singur. Am înțeles aluzia pe care a făcut-o avocatul care purta numele unei văi, valea T...Dece credeți că l-a trimis la mănăstire la Horezu? Damian era din Horezu. Acum e în cer.
Nu pot să închei până nu redau, din memorie, două versuri din poemul Eminescu de Damian Udreche:
Un popor sărac fusesem toți prădau pământul dac
Dar când ai un Eminescu nu mai ești popor sărac.