Dragă Jurnalule,
În primul și în primul rând să stabilim regulile de comportament când eu scriu și tu-ți aduci aminte așa, de-a teleleaga, să te scrii singur.
Atunci scrie-te tu; și nu mă mai exaspera pe mine cu sentimentalismele tale de paginație albă... de-astea.
În rândul doi, unde pot să stea și Anastaz și Axente (după ce și-a schimbat pijameaua... cum adică pijameaua, adică pija MEA ua? Și-atunci ce caută pe Axente...sora Calumea...cum îi se zice sora, „pijameaua” sau „pijamaua”, că dacă se zice pijameaua să-mi dea toți pijamelele pe care mi le-au... „pijamaua”? Bine, puteți să vă păstrați pija... sora Calumea, și la mai multe pijamaua cum îi zice, pijamele? că dacă da, să-mi dea înapoi... cum? pijamale? Bine băiețile, puteți să vă păstrați pijamaleurile), adică cum ziceam unde pot să stea Anastaz și Axente, cum să-ți zic, adică scriu, Dragă Jurnalule, sau Dragă Jurnale...? Că dacă jurnale, atunci tu ești... ziare, adică ziar?
Da’ mai termină, băi, ăsta...
Gata, de azi rămâi „Dragă Jurnalule”.
Deci, ieu le-am spus lu’ aia, mamă-mea, de-o tot cărai peste tot pe mine, că nu știu sigur că vreau să ies. Că de ce să ies? Înghiesuială, înghiesuială, întuneric, întuneric, ăla cu urlatu’, adică tac-miu, tac-miu, da’ mâncărică și băuturică la tavă, adică la țeavă, plus câta-i bidonu’ ăla-n care stătui, plin-plinuț cu altă zeamă.
Da’ să vezi măăăăăi Jurnalule, când începu asta, mamă-mea-ntr-o zi să zbiere mă’ că-l trezi și p-ăsta pă tac-miu, și fâșșșș, se goli locuința de zeama aia.
Mă’ și unde nu-ncepe aia, mamă-mea să mă zgâlțâie ca sârmele alea băgate în cutiile de tartarament ale lu’ Umflatu’.
Da’ când crezui că gata, urlă unu’ și zice „împinge, împinge”, și haț mă prinde cineva de fund și-ncepe să mă-mpingă de crezui că-mi lățește tărtăcuța. Că măi nici nu iese omu’ din mă-sa că deja se dă cineva la fundu’ lui.
Plină lumea de d-ăștia ca Umflatu’.
Așa, și mă vârî ăla cu-mpinsu’ mă frate-ntr-o strâmtură, de-mi țugui capu-napoi, după lățeala cu-mpinsu’. Și iară haț, și iară mă-trage-mă-mpinge ăștia, până mă trezii chiorât măi frate de-o lumină, da de-o luminăăăă.
Și zdrang cu capu-n jos, și-mi trage măi cineva câteva iar la fund, că-ncepui să zbier. La care unu zice: „bine, e bine”. Da’ spune tu, măi Jurnalule, cum să nu fiu măi mâniato-degresiv, măi, după ce toată viețulica mea luai la spate? Ș-ăla zice, că: bine?
Ce-i măi Axente, cine ți-a tăiat bre păru’ de la tâmpile? Vaaaaiiii! Anastaz, vino măi....sora Calumea... sora Calumea, da’ de ce-l pârliră doamnă pe Axente?...Axente...ce-ți făcură taică, ce-ți făcură?
Că plângea prea mult, da’ și ce dacă plângea, că pe noi nu ne sâcâia? Că ce-a zis Umfl... adică domnu’ infermier? Că a refuziat să-și ia tartramentu’?
Porcilor, porcii dracului...și tu, scroafă-mpuțită...
Anastaz, vino măi și culcă-l pe Axente, și dă-i mă ceai, sau mai bine udă-l, că uite cum se zgâiește la mine, ca un kil de cartofi.
Zi, măi Jurnalule, zi măi, cum e mai bine măi, ca Axente de dinainte, cu Umflatu’ după el, sau ca Axentele de după... sârme, scăpat de Umflatu’, da’ uite, ca o conopidă?...
Te-nchid acuma, Jurnalule.
Să nu te scrii singur peste noapte, că nu te-o-nțelege Anastaz, când o vrea și el să se hlizească-n tine.
Că numa’ tu taci, ș-asculți, și n-ai sârme.