agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3079 .



Cîrciuma lui Bicuță - 20
proză [ ]
motorizări

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [anton ]

2007-02-25  |     | 



- Bicuță, azi fac cinste, dă fiecăruia cîte o bere. Săndel era bine dispus, se vedea după fața lui surîzătoare pe care o afișase intrînd în cîrciumă.
- Cum dorește căprioara, răspunse Bicuță, zîmbind. Să pricep că și mie îmi faceți cinste, nu?
- Îți fac, Bicuță, dar tu parcă nu bei bere.
- Nu beau bere, să trăiți. Am probleme cu vezica jubiliară. Am să-mi opresc o votcă în cont, dar n-o beau acum, adică o vînd mai tîrziu. Dar cu ce prilej, mă rog frumos?
- Mi-am cumpărat mașină, zise Săndel așezîndu-se la masa profesorului. Vestea se răspîndi rapid printre ceilalți consumatori, astfel că pînă să zici „carburator” se strînseră toți la aceeași masă, însetați de noutăți și nu numai de noutăți. Nu în fiecare zi aveau ocazia să bea gratis. Una la second hand, un Opel, continuă fericitul automobilist. Diferență mare, nenică, între Dacia mea și asta, nemțească. Hai cu berea aia, Bicuță, vezi să fie rece.
- Rece să trăiți! De la frigider. Acu’ vine.
- S-o stăpînești sănătos, îi ură profesorul. De aia ai lipsit la apel cîteva zile. Dar cu cea veche ce ai făcut?
- Am vîndut-o unui tinerel. Are grijă de ea, e mecanic auto, adică a ajuns pe mîini bune cum s-ar zice. E prima lui mașină, o îngrijește, o spală la două zile, i-a schimbat și scaunele. Dar vă spun cinstit, mi-e dor de ea, deja am fost de două ori s-o văd, m-a lăsat s-o și conduc nițel. Deh, prima iubire nu se uită.
- Asta așa este, interveni poetul. Eu știu pe unul care n-a putut s-o vîndă, că era accidentată, dar a dat-o pe bucăți, pentru piese. Parcă ar fi donat organe, așa greu se despărțea de fiare. Și acum, după cîțiva ani, cînd vede cîte o Dacie cu piese de la el, aproape că-i dau lacrimile „Uite, acolo am blocul motor, dincolo, claxoanele”. Ba a ajuns și la Tîrgu Jiu să vadă nu știu ce mașină care beneficiase de cutia lui de viteze. Dar ăla își dusese Dacia la fier vechi, știți voi, acțiunea „rabla”, așa că în privința aia s-a liniștit. E greu să te desparți de o mașină, chiar dacă e un fier, la urma urmei.
- Cu timpul te obișnuiești, important să ai altă jucărie, comentă Dan a lu’ Nașu. Adică e relativ, cum spunea ăla…savantul ăla…
- Ainștain, lămuri problema profesorul. Așa este cu relativitatea, de exemplu un an înseamnă ceva în pușcărie și altceva în afara ei.
- Ba nu e chiar așa, interveni și Bicuță de după tejghea, suflînd într-un pahar și apoi privindu-l în lumina chioară a becului. Ceilalți întoarseră capetele spre el, curioși să vadă cu ce argumente combate o lege atît de cunoscută. Eu am un văr care a făcut pîrnaie, continuă Bicuță, a stat cinci ani la mititica. Cînd a venit nevastă-sa prima dată în vizită, a început să plîngă „ce mă fac io Viorele cinci ani? Dar tu cum o să reziști cinci ani acoloșa?” Și ce credeți că i-a răspuns ăsta, văru-meu? „Lasă fă, ce e cinci ani? Nu mai mănînc de cinci ori cireșe și nu mă mai dau de cinci ori cu sania.”
- Asta îmi aduce aminte de un avocat, interveni poetul. Îi întreba pe toți clienții care e cea mai înaltă clădire din oraș. Blocul D1 sau D7 răspundeau ei, au șapte etaje. Și dacă mai pui și antenele alea… Canci, răspundea avocatul, cea mai înaltă clădire e judecătoria nouă. Cum așa? întrebau ei. Că nu e prea înaltă. Ba e, ba e, răspundea avocatul. De pe ea vezi pușcăria din Colibași, ia încercați. Ptiu, făceau ăia, pușchea pe limbă, nene.
- E pe benzină sau diesel? întrebă profesorul.
- Ce anume? Pușcăria? Poetul era nelămurit, avea o privire pierdută deși părea că e ațintită spre paharul gol din fața lui.
- Nu, domnule, Opelul lui Săndel.
- Pe benzină. Așa am găsit-o, nu că aș fi avut preferințe.
- E mai bine așa, ăștia bagă tot felul de chestii în motorină. Am auzit că unii, la o benzinărie, au pus ulei de soia în ea, completă Dan a lu’ Nașu. Eu știu pe unul care îi punea el singur ulei, ajunsese să meargă cu trei sferturi ulei și un sfert motorină. Era mulțumit, doar că după ce se încingea motorul mirosea mașina ca o gogoșerie, de avortau toate cățelele din cartier.
- Lasă că nici cu benzina nu mi-e rușine. Ãștia de la noi pun mereu apă în ea. Mai ales iarna, cînd îngheață pe conducte, e jale, sunt pline servisurile, zise Săndel.
- Ba nu pun apă. Știu eu precis, că am un nepot de văr care lucrează la Peco. E vorba de cifra octavică, lămuri problema Bicuță.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!