agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4403 .



story of a city
proză [ ]
portraits

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [emilian ]

2007-03-08  |     | 



lena

lena stă pe scara blocului ca un ghemotoc de hârtie. oamenii trec pe lângă ea ca pe lângă un ghemotoc de hârtie. strânge între picioare o păpușă.

lena. lena. așa o cheamă pe verișoara mea. lena stă pe scări cu păpușa între picioare. îi smulge părul. fir cu fir. ai ruj? de ce-ți trebuie ție ruj?
vreau să mă fac mare.

lena are opt ani. își dorește să se fi născut fără cap.

îmi scot bricheta mă așez la masa de scris. lena are opt ani.

ai să mori și tu, nu?

poți să iei de la mama ta din poșetă un ruj? vreau să fiu mare

strânge între picioare păpușa. apoi îi smulge părul. fir cu fir.

lena stă pe scara blocului ca un ghemotoc de hârtie. nu vrea să intre în casă. bunicul o s-o izbească iar de calorifer. ea strânge păpușa între picioare. îi smulge părul fir cu fir. lena se roagă. înger îngerașul meu ce mi te-a dat dumnezeu eu sunt mică fă-mă mare să-l izbesc pe bunicul de calorifer.

noaptea când tac toate lucrurile aud cutia ei craniană zdrobindu-se ca o sticlă de plastic.
atunci știu că se roagă. înger îngerașul meu eu sunt mică fă-mă mare.

lena nu vrea să intre în casă. lena vrea ruj. lena vrea să fie în locul păpușii. să fie strânsă între picioare.

maricel

maricel are zece mii. maricel are semipareză. când bea își înclină capul spre partea dreaptă. ca și cum s-ar înclina în fața unei regine. regina lui e semipareza. maricel are zece mii. vorbește peltic. regina lui are zece mii și semipareză.

carmen

uneori carmen miroase a băutură. face curat are un job important. curăță tastaturile cu un pămătuf umed. acolo vor sta oameni importanți. uneori carmen miroase a băutură.

uneori carmen e căutată la telefon. atunci oamenii importanți o strigă. își aduc aminte de ea. carmen are un job important. nu știe să lucreze la calculator. când pleacă toți se așează în fața tastelor și face poze cu celularul. pentru fetița ei. fetița ei e olimpică națională. fetița ei e în belgia. uneori casa lor se dărâmă.

uneori carmen are un job important. uneori carmen miroase a băutură. uneori bărbatul o bate cu levierul. atunci vine la lucru cu ochii vineți. își face de treabă cu spray-ul de mobilă. când pleacă toți face poze în fața calculatorului. fetița ei e în belgia. uneori bărbatul o bate cu levierul. uneori casa lor se dărâmă.

bostan
se trezește dimineața la ora cinci să deschidă barul. nu poate să doarmă din cauza vocilor. vocile îi spun să deschidă barul. vocile îi spun să se trezească la cinci.

vulturul negru

vulturul negru e un pasaj. pe acolo trec oamenii importanți în fiecare zi. pe acolo trece ioana gândindu-se la matei. pe acolo trece emilian gândindu-se la emil. vulturul negru e un pasaj medieval. cupola lui de sticlă e spartă. cupola de sticlă a lui emilian e spartă. cupola de sticlă a ioanei e spartă. ioana vrea să fie în locul păpușii. emil vrea să fie în locul păpușii. toți vor să fie în locul păpușii.



.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!