- Am fost ședință, la partida romilor începu Bidigaie.
- Și la ce te duseși? Că nu ești membru de partid, îl întrebă Bicuță.
- Nu sunt dar m-au chemat ei, să le cînt. Eu și cu Ionică, acordeonistu’. Că la sfîrșit s-a lăsat cu petrecere, au tăiat un berbec, au făcut un purcel la tavă și găini fripte. Alea cred că erau de furat, că le scoteau pirandele de te miri unde, eu cred că de sub fuste.
- Și așa fac ei ședințe? N-au discutat politică?
- Nț. Doar cărămidarii ăia de peste Vede, erau supărați că primăria nu cumpără de la ei cărămizi „să mănîncă și gura noastră”, vorba lor. Da’ acum cu Europa nici nu mai au voie să vînză decît cărămizi ecologice. Și d’alea nu știu încă să facă, cică le trebuie nou hau.
- Și bulibașa ce le-a zis?
- Le-a zis că: „Te rog frumos, stai dracu’ jos”, și pe urmă au dat-o pe whisky și pe friptane. La sfîrșit s-au făcut toți la mustăți, așa că le-am cîntat pînă la dimineață. A fost bine, că au început cu dedicații și la fiecare puneau cin’zeci de parai pe țambal. Cred că nici nu mai vedeau bine banii, ne-am pomenit și cu hîrtii mai mari, de o sută. Încă două ședințe de-astea și ne-am scos.
- Au făcut ca arbitrul ăla din „onoare”, care a intrat beat pe teren și în loc de cartonaș galben a scos din buzunar un prezervativ, zise Săndel. Cu oamenii beți trebuie să fii atent cum vorbești, li se pune din orice. O dată, i-am urat unei verișoare care se mărita, „casă și copii de piatră” și mi-a dat cu paharul în cap, cică am jignit-o. Dar eu am fost sincer și binevoitor, cred și ea era puțin luată. S-au cam șocat mesenii atunci, dar cum erau în jurul nostru numai din familie, a rămas între noi. Numai nevastă-mea m-a bombănit, că trebuia să scoată pata de vin de pe cămașă.
- Asta cu „să rămînă între noi” îmi aduce aminte de o întîmplare în tren cînd stăteau doi pe culoar și unul trage un pîrț. „domnule, să rămînă între noi”, zice ăla. „cum să rămînă măi nene, deschide geamul ăla, să iasă naibii”.
- Asta nu e întîmplare, interveni profesorul. E banc, l-am mai auzit de vreo trei ori. Întîmplările au și ele o logică.
- Apropo’ de logică, zise poetul. Mă duc într-o zi la o ședință, la județ. Ajung eu mai devreme, mă uit la ceas, mai aveam o oră jumătate, așa că intru într-o librărie, apoi mai beau și o cafea, în final, ajung și la ședință. Cînd intru în sală, ce văd? Sala plină, ăia erau la concluzii. Nu că m-ar fi interesat foarte mult, dar m-am supărat tare rău, chiar i-am bătut obrazul șefului, cînd ăla îmi arată ceasul din perete, nu coincidea deloc cu al meu, care stătuse, i se terminase bateria. Că pe urmă m-am și gîndit: „logic era să-mi verific eu ceasul, nu să cred că au început ei mai devreme”. Pe urmă mi-am adus aminte de logica unui unchi, frate cu mama, care era cam bețiv, și într-o noapte, mergea pe bicicletă pe șosea, venea de la cîrciumă, ca de obicei. Vede două faruri și ce-și zice: „iote două motociclete, ia s-o iau printre ele”. Norocul lui că a fost șoferul de camion atent, și nu s-a ales decît cu capul spart și o mînă în ghips.
- Bicuță, întrebă Săndel, dacă n-ai avea cîrciuma asta, ce-ai face?
- Cred că aș crește melci, am auzit că se vînd bine. Nici nu cheltui mult cu ei, le fac o ogradă, le dau frunze și îi chem la masă ca pe pui: „biii, biii”. Nu mușcă, nu fac boli, nu fac gălăgie. Atît că nu știu dacă merge să-i pui pe grătar ca pe mici. Că de băut, sigur bei ceva după ei, măcar să iei greața. Sau, mai bine, schimb numele restaurantului, îi zic "La ruda săracă". Trecu luna, trecu și chenzina, și văd că tot mai am datori în caiet.
Ceilalți nu-l băgară în seamă, preocupați de propriile pahare.