E august,un august cu gustul pepenelui trecut.
Pe alocuri,cîte o frunză îngălbenită de vreme,cochetează printre frunzele verzi de parcă ar face cu ochiul.
Iar vine iarna și Vecinul va începe din nou mîngîierea de fiecare an a frunzelor,continuată cu mîngîierea zăpezii,cu mîinile lui ca niște tîrnuri fără odihnă.
Nu știu ce vîrstă are și nici nu bănuiesc ce vîrstă ar putea avea dar îl știu aici ,și așa dintotdeauna:scund,ușor adus,cu părul nins,veșnic trebăluind în jurul blocului.
Azi dimineațăparcă,mi-a zis Vecina la lift că Vecinul e bolnav.
Nu este posibil așa ceva!Așa cum nu are vîrstă,pentru el nu poate exista boală ,sau dacă e ,cu siguranța ca e un nor trecător.Nu se poate pentru că vor începe să cadă frunzele...va veni zăpada....
Am senzația de frison ,dublată de aceea de oboseala profundă,de somnolență.
Deschid cu gesturi mecanice geanta,scot ziarul și voi începe să citesc.
Stau în pat,literele îmi joacă pe dinaintea ochilor.Închid ochii și încerc să-mi imaginez ce mai "complotează" opoziția:iar referiri la colaborări,la băieți deștepți,suspendări ,demisii...
Din paginile ziarului parcă văd frunze ridicîndu-se într-un imens curent turbionar și fierbinte.Frunzele se așează în diferite imagini reprezentînd tot felul de ființe apocaliptice,de mult pierdute sau pe cale de apariție.
Miroase amestecat a iasomie,a frunză arsă,a brumă...
Aștept de multă vreme trenul care nu mai vine.Oare de ce întîrzie?
Trebuie neapărat să plec!Am multă treabă acolo și trebuie să ajung la timp.Dar unde trebuie să ajung?
Toamna asta e atît de frumoasă iar mie îmi arde de plimbare...
Mi-am uitat pardesiul și alt tren nu mai am pînă mîine...Ei,găsesc eu ceva de îmbrăcat pe acolo...
Dar iată-l că vine...!
Mă urc cu înfrigurarea cu care alergam la întîlniri sau la spital în plină criză.
În gara mea trenul nu oprește mereu și oricum...
...Ca să oprească,știu că trebuie să fac un semn anume sau să spun ceva în gînd.
Am uitat semnul!!!Dacă trec de gară nu mă mai pot întoarce...
Îmi încrucișez mijlociul peste arătător...dar nimic!Ãsta e semnul!Știu sigur!!!...Abea acum știu! ..Trebuie să bat în lemn!!!SEMNUL,ăsta e!
Văd cum se apropie gara mea.Crește în fereastră inevitabil.
Bat în lemn și totuși nu oprește...!Mai bat o dată,încă o dată...
Bat cu amîndoi pumnii,cu disperare! Opriți!...
Lumina îmi năvălește,colțuroasă,printre pleoape.
Aud o bătaie în ușă,și încă una,și încă una.
Deschid ochii larg și îmi dau seama că trebuie să deschid,să dashid o ușă care mă somează.
Dar cine o fi?
Pășesc buimac și din dreapta sufrageriei,imensa fereastră s-a căscat să-mi strige.
Mă uit în gura ferestrei și într-o fulgerare de întuneric văd cum toate frunzele se prăbușesc la pamînt....
ȘTIU că Vecina e la ușă.
Apoi frunzele erau niște vrăbii fugărite de șoim...Aștept să văd șoimul...
Aud din nou bătăile în ușă.
Din senin începe să ningă peste frunzele abea ascunse.
Ninge ca o liniște fără scăpare.
Soarele strălucește puternic.
Frunzele se topesc odată cu zăpada și deja știu ce vrea să-mi șoptească Vecina.
Știu că de astăzi înainte voi fi un bătrîn scund,ușor adus,cu părul alb,veșnic trebăluind în jurul blocului.
Aștept parcă un tren.
Simt cum pielea îmi foșnește a frunze și din degete au început să-mi crească tîrnuri mari de nuiele iar din ele îmi ninge în păr.