Rugă
(poem)

Simt deseori, Doamne, să intru în casa ta, să îngenunchez în fața icoanei Celei pe care Tu ai ales-o să ne fie mijlocitoare, și să mă rog pentru iertarea venirii mele pe Pământ.
Mă rog cu capul plecat, cu degetele palmelor lipite una de alta, așteptând energia benefică a Raiului tău să-mi pătrundă măruntaiele. Creierul meu zvâcnește imagini și se umple de idei, pe care le întind în șiragul slovelor, unde sfere de cuvinte îmi umplu cutia craniană. Mă poartă îngerii tăi pe plaiuri măiestre în lumea râvnită de mine în vis.
Mă rog frumuseții morale, Doamne, din care Tu puțin ai presărat, și ne-ai lăsat s-alegem. Și am ales durerea.
Mă vreau, Doamne, un nor să pot străbate Universul, să pot cunoaște ce nu cunosc...Eternul. O viață a mersului înainte, să vrem frumusețe și bine. Dar de aveam eternitate oare, mai eram atât de mulți!
Când spun "Sfințească-se Numele Tău" gândesc la toți aceia ce nu au putința să-ți strige numele pentru că răul i-a subjugat și le-a sfărâmat iubirea, iar zâmbetul lor este rânjetul animalelor de pradă. Dar animalele nu au conștiință!
Am fost mușcat și eu, Doamne, de oameni dureroși, și veninul lor mi-a distrus jocul ideilor și am zăcut în neputința de a mai vedea șiragul slovelor din sfere.
Sfere ale cuvintelor pe care poeții le prind în magia albă a filei.
M-am rugat și mă rog, Doamne, Fiului Tău căzut sub furia oarbă a neputinței oamenilor, de a ști Cine este, să mă ierte pentru toate păcatele mele.
Lasă-mi templul tău, Doamne, și în el sufletul...atât cât îi este dat...și să mă bucur că a doua zi, în zori, pot spune: bună-dimineața, Soare.