continuare...


Interfață

În 1480, printr-un concurs favorabil și misterios de împrejurări, vine la putere în Þara Românească, un tânăr boier din neamul lui Vlaicu. De viță domnească, nepot al lui Vlad Þepeș, și cu drepturi ereditare la tron, Prințul valah avea doar 27 de ani când urcă pe tronul țării, și era de o frumusețe sclipitoare, încât toate doamnele, de la cele mai tinere la cele mai în vârstă, se uitau amorezate după el. Tenul neted, foarte fin, cu o barbă care îi creștea rar, părul blond, lucru rar la un valah, bretonul revărsat pe frunte în două bucle, precum și ochii albaștrii ca apa Mării Pontice, îi dădeau un aer aparte, de finețe și curățenie, deși boierii făceau glume pe seama virilității lui, din cauza lipsei bărbii și a mustății.
Se spune că acest domn venise la domnie cu ajutorul Porții păgânești, deși nimic nu dovedea acest lucru. Cert este că într-o noapte, el și cu încă câțiva credincioși de-ai săi, căzură ca fulgerul asupra reședinței fostului voevod, și îl masacraseră pe acesta și familia lui. Apoi timp de câteva zile, masacrele continuaseră în toată țara, și peste 100 de boieri fuseseră uciși cu familiile lor, iar conacurile lor arse, iar țăranii robiți de aceștia au fost eliberați și și-au împărțit pămânurile foștilor stăpâni. Astfel, au fost complect stârpite zeci de vițe de boieri, din neamul cărora nu mai rămăsese nimic.
Mirarea lumii era însă mare, și nimeni nu își putea explica cum ajunse Vlaicu domn așa din senin. Cei mai mulți ziceau că fusese mâna turcilor, pe care fostul domn îi trădase trecând de parte lui Ștefan al Moldovei, cunoscut de urmași ca Cel Mare. Erau însă și voci, și mai ales voci de femei țigănești, ce se deprindeau cu vrăjitoria, care spuneau că acest domn este Domnitorul dracilor, și că simt o aură necurată în jurul lui. Dar pe ele nu le băga nimeni în seamă.
Se așezase bine acest nou domn pe scaunul lui. Atât de bine, încât nu fu cu putință ca ca boierii ce supraviețuiseră masacrelor, sau alt prinț valah să îl doboare, deși încercaseră de cinci ori în trei ani astfel de răsturnări de domnnie. Mai rău, chiar ei fuseseră cei răpuși, iar familiile lor exterminate fără milă...
În 1482, Vlad Vlaicu Vodă, mută capitala țării de la Târgoviște înapoi la Curtea de Argeș, unde începe construirea unui palat mare, cu grădini frumoase, pline cu fântâni arteziene, așa cum văzuse el la popoarele italice, pe unde pribegise. Însă acest palat era însutit mai frumos, încât devenise o bijuterie a Europei. De unde avusese banii să îl ridice, și cum reuși într-un an, nimeni nu știa. Cert este, că țăranii nu au fost apăsați cu noi biruri, așa cum era firesc pentru a susține asemenea minunăție. Atunci de unde bani? Mai ciudat, lucrul pe care îl făceau calfele ziua era dublat sau triplat peste noapte, astfel că dacă ziua se punea temelia unui tunr, naoptea, acesta era terminat. De geaba încercaseră calfele să afle cine lucra noaptrea în locul lor căci construcția era apărată de mii de soldați, și nimeni nu se putea apropia de șantier noaptea.


va urma...

P.S. solicit sprijin pentru pubilcare roman s.f.