- De ce ne zice nouă, ăstora din Sud, Mitică, domnu’ profesor? întrebă într-o zi Săndel. Adică ce să însemne asta? Că suntem mai proști?
- E un termen peiorativ, răspunse profesorul, învîrtindu-și ceașca de cafea, pentru a desena figuri din zaț. Bicuță, mai mult zaț în cafeaua asta decît lichid. Cum le zice la moldoveni „sîrma”, de exemplu. La ardeleni nu știu dacă le zice într-un fel, doar că sunt mai înceți din fire, și vorbesc ciudat. Fiecare regiune, cu specificul ei. Uite, oltenii de exemplu, se trag din evrei, că prin părțile alea a stat o vreme o legiune romană cu palestinieni.
- Peiorativ, adică chestia aia din cauciuc? întrebă Bicuță. Eu n-am folosit niciodată, dar pe vremuri, cînd eram gestionar la cooperativă, am primit o cutie. Nu ne-a zis nimeni ce e cu peiorativele alea, dar cum se-apropia 1 Mai muncitoresc, am crezut că e pentru sărbătoare, le-am umflat ca pe baloane și le-am agățat la ferestre. Au avut succes, mai ales la copii, atît doar că se spărgeau repede, cum atingeau pămîntul.
- Alea sunt prezervative, Bicuță, explică profesorul. Peiorativ înseamnă altceva.
- Păi ce poate să însemne? Că dumneavoastră vorbiți mereu în dodii, nici nu știe lumea cînd să vă ia în serios și cînd nu.
- Peiorativ înseamnă ceva jignitor la adresa românilor din Regat, că de ei vorbeam. Mitică e numele de alint al lui Dumitru, continuă profesorul expozeul. Iar pluralul, adică Mitici, înseamnă o generalizare incorectă. În definitiv, ce este, sau cine este Mitică? Ce reprezintă el? Ce vrea el de la viață? Dar de la societate, prieteni, familie? Ce defecte și calități majore are acest individ, Mitică? Putem spune, fără să greșim, că Mitică este un ins obișnuit, cu studii medii sau chiar superioare, aplecat spre dialog, sau mă rog, bîrfă, dornic de speculații de orice fel, băutor de bere, vin și tării, după caz. Un fel de Săndel, ca să dau exemplu.
- Adică eu aș fi Mitică, ziceți dumneavoastră? Dar atunci Mișu electricianu ce mai e? Că s-a învîrtit toată viața. Sau Dan a lu’ Nașu?
- Da, și ei pot fi definiți astfel. Un ins care are în bibliotecă cele două volume din Ulise, pe care, bineînțeles nu le-a citit, dar cîți le-au citit? Care declară că nu-i plac manelele, în schimb bate ritmul pe sub masă cînd le aude. Un familist care mai calcă și pe alături, destul de bine informat, dacă rezolvarea integramelor din ziar poate însemna informare, un ins care nu se jenează să apeleze la pile pentru a ajuta un nepot, un prieten sau chiar un necunoscut, cînd e cazul. Nu e bisericos, dar se declară creștin, intră în biserică doar la cununii, și înmormîntări, dar, să fim sinceri, arătați-mi mie un român normal care să facă altfel. Care își face cruce cînd trece pe lîngă Casa Domnului și pe urmă îi trîntește o înjurătură șoferului începător, cu lămîia în geam. Care nu ezită să scoată șpaga din buzunar și s-o întindă polițistului de la circulație, medicului din spital sau funcționarului de la ghișeu, pentru a-și rezolva problemele.
- Eu n-am cărțile alea, replică Bicuță, deci ies din calcul. Dar mi-aduc aminte că am avut un cățel, nu mai știu cine mi l-a adus, chiar așa îi zicea, ca pe ăla, Ulise. Dar mie mi-era greu să-l chem așa, mereu uitam numele, i-am zis pînă la urmă Iulică, e cam tot aia.
- Ce spun eu și ce înțelege el, zise profesorul. De fapt, în definitiv am definit românul, indiferent de zona în care locuiește, prin urmare Mitică este un atribut al individului zugrăvit de mine mai sus, capabil să plîngă la durerea aproapelui și imediat să rîdă în hohote la un banc bun. Un tip gregar, hîtru (uneori chiar miștocar), și neapărat autoironic, calitate care deja îl situează în rîndul celor isteți, chiar inteligenți. Mitică e un individ capabil să-și pună salariul la bătaie pentru a-și cinsti amicii, dar care n-ar împrumuta cu un leu pe nimeni, motivînd că e plin de datorii. Și care se îmbracă de la second hand.
- Păi atunci înseamnă că aproape toți românii sunt Mitică, concluzionă Săndel. O beție generală de Sfîntul Dumitru ar trebui, dar n-am văzut asta pînă acum, poate ar trebui popularizat și la telejurnal. Mie mi-ar conveni, nu prea am Dumitri în jurul meu.
- Io zic să nu le mai băgați în cap chestii de-astea cu Mitică, domnu’ profesor. După mine, poa’ să-i cheme și Pandele sau Gigel, important să scoată lovelele cînd fac consumație, că m-am săturat să tot scriu în caietul ăla, am umplut pînă acum vreo patru, ar trebui să le pun și pe-astea în prețul băuturii.