Am fost la marginea mării, să văd cum plânge vântul și vântul...plângea cu lacrimi de mătase. M-am contopit cu albastrul ca să te pot vedea... Zbor dureros de pasăre rânită, a ieșit din adâncul mării și... mi-am găsit eul în aripile-i frânte. Am căzut în neant, descoperind în mine câmpia: singură și tristă. Respir mireasmă îmbătătoare din aburii ieșiți din apă...și te găsesc în fiecare pasăre ce zboară pe deasupra apei...și-n fiecare rază de soare ce pătrunde până în adâncul apei. Noaptea coboară încet peste suprafața nesfârșită a mării.....Mă ridic iarăși...odată cu zborul ultimei păsări aflate pe luciul apei...spre înaltul cerului. Am vrut să ajung la steaua care-ți aparține...cu sufletul și cu gândul...dar am căzut în gol...