she put him out like the burnin' end of a midnight cigarette

și mi-a scris într-o zi. de șapte ani nu mi-a scris nimeni lumea se uita la mine ca la un hoț. lumea voia să știe dacă într-adevăr e a mea și dacă e a mea ce-ar fi putut să-mi spună.
primul gest. am pipăit foile erau aspre mi-au adus aminte de chipul meu nebărbierit. n-am înțeles de ce mi-au adus aminte de chipul meu nebărbierit. n-am înțeles de ce m-am bucurat atât și de ce lumea întreagă trebuia să știe că mi-a scris mi se părea că o mie de ochi așteaptă să le citesc.
involuntar. am adulmecat foile acolo au stat degetele acolo și-a plecat capul nehotărâtă a tăiat un cuvânt. oare ce miros și ce gust are pasta de pix în altă parte a lumii oare ce oare ce oare ce se întreba lumea oare ce are să-mi spună.

am zâmbit. un fel oarecum aiurit de a-mi vorbi despre ea pe jumătate într-o limbă străină pe jumătate în limba ei oarecum plăcut să știi că ți-a scris numai ție iar tu ai senzația pe care ai uitat-o demult că privești o femeie cum se dezbracă în fața ta.
i-aș fi scris înapoi cu toată disperarea că aici nu există un pub în care să stai până târziu să asculți leonard cohen amețit de bere neagră ea să danseze râzând în fața ta să o tragi ușor spre tine ea să se împotrivească să te provoace apoi să ajungi acasă spre dimineață împleticindu-te cu bucuria că cineva a avut nevoie de tine.

we watched him drink his pain away a little at a time

orezul are acum gust de piatră pisată. ca pavajul negru de pe victor hugo. cât am înjurat atunci că orezul s-a ars și tu-mi spuneai să nu-mi fac probleme că e bun și așa. nici lucrurile mărunte nu-mi ieșeau bine. nimic premeditat. cămașa care-ți plăcea tenișii care-ți plăceau. nu știu cine m-ar fi văzut în întuneric dar lumina n-a fost niciodată mai bogată ca întunericul.

toți oamenii dispăruseră. probabil știau că nu mai am nevoie decât de tine m-am gândit. am vomat puțin. nedumeriri spaime păr grizonat eșecuri îți dai seama ce-a fost în stomacul meu.
cam cum reacționezi tu la kimioterapie. în loc de șiră a spinării aveam dalele măcinate ale peronului. mi-a venit să-mi desfac sternul cu degetele să-ți arăt ce-am trăit până acum.
de azi nu mai contează nimic. decât omleta cu scorțișoară și mazărea de la bonduelle. și valo yossa.

acum mi-e bine nu mai vorbesc. de obicei vorbim despre noi când ne lipsește echilibrul. îmi place să te ascult.


he put that bottle to his head and pulled the trigger

salată de roșii cu varză clockwork orange o tăietură mică în piele. ochelarii tăi și tu zgribulită. îți spuneam că pentru mine frumusețea o e o sumă de lucruri mărunte. ca mâna mamei conducând mâna mea pe caiet. acum mama nu mai lovește. se uită cu ură de parcă i-aș fi luat cel mai de preț lucru odată cu creșterea mea.

uneori toate lucrurile tac. atunci e cel mai greu pentru că nimeni nu-ți spune dacă ai greșit dacă faci bine ceea ce faci. acum dormi în hainele mele. nu-ți plac parcurile și restaurantele.


pot să dau lecții oricui despre cum să faci din balcon o lume la fel de viabilă ca și cea reală cu tot cu împliniri și temeri. vara sub acoperișul cârpit își fac cuib niște viespi. de ele mă tem cel mai mult. dacă las geamul deschis o vreme în balcon intră vrăbiile. mi se face milă pentru că nu mai pot să iasă și-atunci se izbesc cu furie de pereți și de sticlă. vara trecută am găsit două vrăbii moarte în felul ăsta. le aud cum se zbat cu pocnete ciudate ca niște bătăi în ușă. de cele mai multe ori îmi imaginez că așa trosnește capul lu’ taică-miu izbit obsedant de pereții secției de psihiatrie.

m-am speriat când ai vrut să facem dragoste pe balcon. dacă nu ar exista frica probabil n-am regreta nimic atunci când ieșim din viață.

we found him with his face down in the pillow

trebuie să renunț la cafea. asta ca să fac norma zilnică de renunțări. simt că inima aproape cedează. lovesc pieptul cu pumnii ca și cum aș biciui un cal aproape asfixiat la patru mii de metri în anzi. urmează noaptea. dinții mi se dezvelesc într-un rânjet mă dezbrac febril: miroase înebunitor a coapse umede.