- Judecătorule, că numai ție mă mărturisesc; eu am ars din temelie de mai multe ori așezarea lumească din mine; am zidit-o și din nou i-am dat foc; am călcat-o în picioare de mai multe ori, încercând să o fac mai bună și mai dreaptă. Am deci, dreptul legitim să cred în Cel care m-a ajutat să mă rezidesc și să fiu azi temelia unei credințe noi și adevărate: adică dragostea, umilința și iertarea! Am pus judecată matură, devoțiune, neliniște, durere și disperare în momentele mele de restructurare, când din reprezentarea concretă a timpului suprapusă ideii de om, m-am transformat în silueta iluminată de fervoarea cu care îmi îndrept rugăciunile către Iisus, pacea inimii mele!
Ei, acuzatorii mei, fac din rugăciunile lor o adevărată cerșetorie publică; este într-un fel o constatare oarecum cinică, dar adevărată. Ei nu înțeleg scopul acestui moment de meditație: îl vulgarizează substituindu-l sărăciei lor morale; ei cer Dumnezeului lor răul altora: trăiesc cu mentalitatea individului abrutizat, care crede că-i va fi lui mai
ușor, greul vieții sale se va ameliora, doar prin faptul că suferința altora
ar crește în intensitate! Așa se învoise Avraam!? Asta înseamnă oare păstrarea Legii!?! Ãsta să fie legământul pe care eu l-am călcat!?
Eu dimpotrivă, cred că rugăciunea este momentul acela de vârf al unei meditații scurte, când ființa ta se rupe de lumea exterioară; tu nu mai exiști decât sub forma ideii de om; cugetul tău atins de taina iluminării se va converti la rândul său în lumină, contopindu-se în fluviul eternității! Atunci, tu îți vei regăsi adevăratul tău semen; adică, pe cel care va trebui să fii în final, individul sacralizat!
În acel moment de tulburătoare introspecție, când făptura ta sacralizată se oglindește în propriul tău destin, nu mai există nimeni și nimic: ești tu cu tine însuți prefigurat în cel care va trebui să fii, spirit restructurat prin autodeterminare! Acest moment de galvanizare spirituală, de totală decantare psihică, trebuie necondiționat dublat de o activitate zilnică roditoare, sănătoasă și deci utilă societății din care faci parte.
Momentul rugăciunii, Rege și Judecătorule, trebuie sublimat în dorința de bine, de îngăduință și iubire! Numai o astfel de rugăciune îl va face fericit pe Domnul Dumnezeul tău cu care s-a legat Aavram!
Într-un cuvânt, Judecătorule, momentul acela de taină desăvârșită, când lumea înseamnă tu și Ziditorul tău, tu și vastitatea gândului tău în care ești capabil să-L cuprinzi pe Acela, trebuie să fie rostul existenței tale telurice!
De aceea rugăciunea înseamnă punerea ta într-o perspectivă îndepărtată, gândită numai de El!
Judecătorule, eu vreau să mor crezând în Iisus Hristos, a cărui moarte a devenit generatoarea unei morale unice, datorită căreia omenirea va continua să existe și după curbura timpului. Rămân așa- dar solidar cu Cel al cărui martor am fost, când în mod deliberat a renunțat la viața sa pentru semenii săi. Aș putea spune, Judecătorule, că am asistat la sinuciderea primului Dumnezeu! Silogism extraordinar, având în semnificația gestului său mai multă lumină decât există în judecata tuturor judecăților noastre!
Îl iubesc pe Iisus cu luciditate și înțelegere adâncă, pentru că prin demnitatea Sa dureroasă, prin suferința înnobilată de mitica Sa înțelegere, transformată în virtute prin lacrimă și disperarea pe care
le-a trăit - fie și doar o secundă -, El s-a solidarizat cu cauza mea de pământean în derivă. M-a ajutat să mă apropii cu mai multă înțelepciune de neliniștea mea zilnică și de semenii mei. El este, nici mai mult nici mai puțin decât conștiința mea! Este veghea de la poarta sufletului meu, firida prin care mi se revelează marile adevăruri care mă vor duce în eternitate! Este, dacă vrei, Judecătorule, fratele meu mai mare care mă duce de mână! Amin!