agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2108 .



Primarul artemician și vezeteul jandar
proză [ ]
un limbaj anume

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alexandru Vizitiu Dumasca ]

2007-04-29  |     | 



(Poveste cu tâlc-șontâc. Nu e o aluzie la „Zărone și vezeteul”, e o poveste tâlcuită de un nepot de-al lui moș Nechifor Coțcariul, cu nește treburi de cătat printre giudecăți și printre-bulane, după coreaua de la brâul lui moș-so. Dreptul lui!)


Cică intr-un târg, după lovituțiune (iertate fie-mi greșelile de la mașina de batut de soarta) agiunsese premar un matematician cunoscut in urbe, cam burduhănos, almintrilea om de treabă, dar iute la hire (era să ma prindă la furat cireșe din livada lui mai anul trecut, de sfânta Maria Mică, cu aprobarea lui. Mama mia ce mă mai fugărea cu cuciorva.). De pe undeva de la Coțușca, un’ se cântă „Hai țușca și rățușca, lasa-mă să-ți trag cu puș…”. (ca o chestiune de vânătoare unde și eu am fost gonaci, cam prin Postul cel Mare, iertat să-mi fie). Tot la vremea aceea agiunsese căpetenie la Zgardienii Poporului un vezeteu, cica băiat deștept, cu studii juridice, care din când în când lucrase prin cele osebite vremuri la o mașină de bătut, apoi când au venit alții la putoare, au adus mașini mai noi, după cum v-am spus, sau dacă nu v-am spus am uitat, sau l-o fi scos la beșie înainte de vreme (ce mă enerveaza clapele astea pneumatice de la ciocan, decibelii ei de treabă). Despre el se zice-cea că din când în când, mai pe des, și mai pe, mai rar, cu muștar, fără muștar, mai când mai trebuie, mai trăgea dintr-o măsea în care avea o gaură, ca toți oamenii. Darmite despre vezetei, ehe, nu știu dacă despre toți, fie că da fie că nu. Și mi-e mie prieten nepotul aista a lui moș Nechifor, că el când mai vine pe la târg cu treburi și n-are unde să doarmă și nici să se culce ca tot omul, trece pe la mine, și găsim noi o soluție, ca între prieteni, chiar dacă nici eu nu stau mai bine, că hrănesc niște șoareci pe la medicină, sătul de „Fețe cu priviri de câine/Hămesite pentru pâine”. Și mai vorobim, mai spunem o prostie, și cică el n-are timp să le scrie toate snoavele, mereu pe drumuri, să le scriu eu, să le semnez eu, că sântem prieteni. Și cică vezeteii iștia, care-s cam cât un popor mai mic, se supără tare când stau la crâșmă și mai lasă și ei ghiciul într-o parte să se odihnească, să mai schimbă câte o vorbă, vine câte un nătărău cu ifose să îi cânte „Mână caii vizitiu/Și-adu bere bragagiu”. Adică, mai pe șleau, eu am voie, tu nu, că ai treabă pentru mine. Bineînțeles, că dacă caii și căruța nu-s acolo, ghiciul îi lângă el, și atunci vezeteul se nevrozează brusc și ori croiește cu ghiciul, ori, dacă e bine dispus se apucă și el de cântat, ori din fluier, ori din nai (că adică toți n-avem, v-am mai spus eu că prietenul meu e cam coțcari și mai pune de la el) ori din gură, că doar dacă are treabă pe la niște clădiri mai mari, n-o să-și ia fluierul cu el, să-l râdă câinii degeaba. Și când zice, zice așa: „Vezăteu coreauă lată/ Și la vârf cam deschicată/ Răsucită ca un șnur/ Bună de pălit la c…” Ei, și așa mai departe, și pune-te pe râs, că pricepi ca nu pricepi. Hai să ne întoarcem la povestea cu primarul și jandarul, să nu lungim povestea c-o stricăm. Deci, de la o vorbă, de la lucrul cu oamenii, de la una de la alta, se luară la harță. Hărțăgoși amândoi! Și vine treaba cu ai nu ai, strângerea de fonduri pentru primărie că mai trebuie reparat un drum, una alta, eu nu mă pricep la politichie. Și cică primarele ar fi zis cam așa. „Cât mai multe amenzi, cât se poate”. „Nu se poate ripostează arțăgosul jandar, care v-am spus, era și jurist”. „De ce nu se poate?” „Pentru că e o contradicție în termeni” (vorbe de-ale lor, nota șăgalnicului povestitor, prescurtat nșp). „Di și coloneli? întreabă primarele matematician. „Păi, eu dacă pun cât mai multe amenzi, se face ordine, se strâng bani la primărie, dar pe cine mai amendez eu luna viitoare dacă este ordine?” „Șî care-i Lojîca?” întreabă primarul luat prin surpindere. „Mai întâi o fost Logica, și pe urmă Aritmetica” Domnule primar, răspunse vezeteul judician. Cam aiasta o fost povestea. Acum, care-o priceput-o, care nu, dragii mei copii boșorogi, nu mai știu. Cei de la armata militară deja mi-au dat pârtie c-o priceput-o Și eu închei povestea mea cu ordinul „Nu te râdea plutonul doi, când plânge plutonul unu!. Încolonarea și dați drumul la entuziasm!”

Pt. conf. univ . Al Vizitiu Dumasca



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!