Piesă cu multe personaje

Doamna D. I., nu știu dacă numele e real sau doar un pseudonim, citește o piesă de teatru la cenaclul „ Mihail Sadoveanu” din București. Fiica ei Andreea, foarte incisivă când ia cuvântul, e numai ochi și urechi la intonația mamei. Eu îmi notez de zor.
.
Sunt singurul nespecialist „acolo” și, ca să nu mă influențeze ceilalți, iau cuvântul primul, când încep discuțiile. Spun impresii, nu fac analiza textului citit ca ei mai ales că mi-e imposibil să descopăr calitățile „ascunse” ale operelor prezentate. Astă seară este rândul adjunctei șefei de cenaclu, scriitoare de prestigiu, cu numeroase volume publicate, ultimul fiind și premiat de Academie. Observase că îmi tot notam și nu voia să mă lase să vorbesc. Poate de aceea am început cu emoție.
-Am urmărit cu sufletul la gură piesa Doamnei D. În prima parte am reținut-o pe Manuela. Se afla într-o gară pustie, posibil în Bărăgan dar decorul prezentat de autoare, un pin sub care vrăbii vesele se găinățează, demonstrează că scena se petrece la munte. În sprijinul acestei afirmații sunt și alte elemente. În acțiunea politică, „niciun teren viran necultivat”, nenea Gică a semănat lângă peron ceapă, mărar și pătrunjel. Deși terenul e impropriu, numai pietriș, nenea Dobre, în pauzele dintre două trenuri, stropește cu un furtun grădina de legume. De aceea are salată timpurie. După ce nenea Dobre a terminat cu udatul, un oarecare Milică scoate câteva cepe și le mănâncă cu poftă. Scena e foarte realistă. Salut curajul autoarei!.
Stop cadru. Din fundal se apropie patru inși. Se așează pe o bancă și joacă ceva, barbut în niciun caz, poate șeptic ?! Vorbesc cu patimă despre Napoleon, Kutuzov și în general despre istorie. Culmea, cei patru sunt doar muncitori pe șantierul vecin ... S-ar putea să greșesc. Am înțeles că nivelul cultural a crescut. Sunt întru-totul de acord cu autoarea. După o vreme, știți cum e, adunarea fără femei e ca molifta fără tămâie, așa că autoarea o introduce în scenă pe Teodora. Ce brațe, ce profil! Oo, oo! Bărbații se plictisiseră de atâta istorie și în consecință admirau frumosul. Doar așa sunt ei, umblă după cai verzi pe scaieți! Un anume Codin, personaj central de altfel, iubește pe cine n-ar trebui.A apărut și el din partea opusă a peronului pentru a readuce în prim plan istoria. Am reținut ideea principală. „Toți de la Râm ne tragem și mai înainte din Decebal Þăranul”.
Așa este! Și aici îi dau dreptate autoarei. Se lasă cortina și în spatele ei se aude un țignal apoi apare un bărbat cu mustață și-o stropitoare în mână.Cântă și udă grădina lui nea Dobre. E chiar șeful de gară! La puțin timp apar ajutoarele sale. Toți au nivel politic, cultural și profesional. Am notat o replică genială, „Am progresat tovarăși, ce dracu !” Apoi șeful cu ajutoarele se retrag în grabă. Un tren cu turiști străini intră șuierând.
Într-o nouă scenă sunt prezentați Milică, Teodora și Codin. Toți mănâncă semințe de floarea soarelui și le scuipă împrăștiat. Cei doi o iubesc pe fată la nebunie. Își spun cuvinte din ce în ce mai aspre. Gugulanule, îi strigă Codin. Vampirule, îi răspunde Milică .
În fundal apare Manuela, soră medicală. În mâinile ei delicate ține ceva scârbos și mare. Vedeți în ce era să calc, se strâmbă ea la cei doi certăreți. Încă un stop cadru. A apărut căpița de fân! A fost adusă direct de la munte și-au lăsat-o ... aici n-am înțeles bine, în apropierea peronului sau chiar pe stratul de ceapă? În sfârșit, e un lucru secundar. Scopul era unul singur, să se iubească în ea, la miez de noapte, cei cu nostalgia fânului de deal. Aici autoarea m-a băgat în ceață, căpița putea servi și pentru cele trei capre ale lui nenea Dobre, dar nu le-a auzit nimeni behăind.
Apare iar Teodora. E adorabilă. Plânge din cinci în cinci minute. Se vrea mângâiată. A obosit-o vampirul ! Asta se înțelege în subtext. Cred că nu greșesc. Iubirea lor e romantică sus pe căpiță ! Cerul s-a despicat și sfinții se hlizesc de-acolo, admirând albul ca de lapte al Teodorei.
Din spate apare un personaj nou, Trânta, precum și reporterul, care îi ia un interviu.Precis în această scenă sunt folosite simboluri pe care oricât m-am străduit nu le-am înțeles.
Cortina se lasă încă o dată. Alt stop cadru. Un decor aproape identic, s-au schimbat doar direcția din care apare trenul și straturile de legume, acum răvășite. Leonte, Greavu și Felicia se întâlnesc. Vaai! Oricât ne-am strădui, de miracole nu scăpăm nici în ziua de azi. Îi dau dreptate autoarei ... Liniște tovarăși ! Liniște vă rog. Minunea își are originea într-un ochi de apă, înconjurat de smârcuri sub umbra unui nuc falnic. Acolo a apărut Ofelia! Deși imponderabilă s-a întins pe șine cu un oftat. Șeful flutură un steag și trenul intră în viteză. O salvează Leonte în ultima clipă. Uuf, răsuflă ușurați spectatorii. Iarăși stop cadru. Teodora se plimbă abătută pe scenă. . Conform principiului de la plâns la râs și viceversa, Teodora ne înveselește și totodată ne emoționează prin tragismul ei. Codin răsărit și el din negura plăsmuirii autoarei, o ia de mână și s-apropie de cuibul dragostei lor, căpița. Teodora plânge. Așteaptă cuvântul „Te iubesc” pe care vrea să-l audă din gura bărbatului adorat. Sunt pline de tragism spusele ei : „Ah, sunt o femeie sănătoasă, sunt a ta, de când aștept să-mi spui asta !” Codin este incoerent, în el se dă o luptă aprigă între dragostea pătimașă pentru Teodora și responsabilitatea pentru cei tre copii , toți sub șapte ani! A naibii treabă ! Mă scuzați. Aici lucrurile s-au încurcat iar . Din cauza aglomerației, cred. Turiști și localnici se plimbă pe peronul gării ca pe Corso. A sesizat foarte bine autoarea. Ei fiind provinciali, alt loc de promenadă și de gură cască n-au. Aparenta dezordine a replicilor este salvată de ideile în dialog ale plimbăreților de duminică ! Aici nu prea sunt de acord, în fine, e treaba autoarei. ! Mi-a atras atenția un cuplu. Greavu și Felicia vorbesc despre inhibiție, ratare, puterea de a te dărui unei cauze, talent, șantier, adevărul din șantier, care dacă ar ieși la suprafață ar sări totul în aer. S-a găsit totuși un Ion fără frică. El sădește un prun lângă peron, ca simbol al abundenței viitoare. Din păcate, tunelul s-a surpat peste el îngropându-l o dată cu speranțele noastre. Important e să renaștem, a spus Codin după accident. Și el e convins că prin Teodora se regenerează. Regret că autoarea a dat-o iar pe istorie. Hanibal ante portas ! S-ar putea să fie un simbol pe care nu l-am înțeles bine. Să mori de foame înconjurat de Hanibal nu e o tragedie, dar să înebunești de frică, acesta e adevăratul dramatism. Și Teodora trăiește această dramă. A fricii continue că Sultana, soția lui Codin va afla. Totuși Teodora e sinceră, nu se bălăcește în minciună, trăiește frust. De aceea când se întâlnește cu Sultana, într-un impuls de mărinimie i se destăinuie și totodată o învață cum să devină dintr-o femeie ștearsă, un diamant. Aici iar n-am înțeles, metalul prețios stălucește și în noroi, dar asta e numai o opinie. Sultana se confesează și ea. Printre altele îi spune simplu accept legătura voastră (foarte modern, mă scuzați) dar dacă îl pierd pe Codin mă omooor! Îmi place patosul ei. Generoasă Sultana o învață pe Teodora cum să rămână gravidă. Teodora, într-un moment de entuziasm, o învață pe Sultana cum să fie și amantă nu numai o biată soție. Scena se termină cu cele două femei îmbrățișate, se mângâie una pe alta și din când în când se sărută. Din păcate cortina se lasă iar, tocmai când devenise mai interesant.
Aștept sfârșitul cu sufletul la gură. Am înțeles că Doamna D. I. îl are gata dar vrea să ne țină în tensiune până la viitoarea ședință de cenaclu. Bănuiesc un happy end, dar tare mi-ar place să fie totul cu susul în jos, vorba autoarei și Teodora să-și ia vampirul și s-o lase pe Sultana în plata domnului. Nu de alta, dar mie îmi plac situațiile clare.

P.S.

După ce am citit textul de mai sus, doamna D. I.. nu mi-a răspuns trei ani la salut! Fiica ei, mai de treabă, ( între timp a devenit ziaristă renumită la un mare cotidian și are apariții frecvente în șourile cu analiști politici! și-a schimbat doar numele, o cheamă ...Sapienția) m-a gratulat cu atenția ei când am prezentat “Afrodita”. “Autorul e gol, gol, goluț, n-are nimic în cap, totuși îl felicit că a nimerit titlul, e genial”.

Nicolae Aurelian Diaconescu