1. Nu se poate numi elev acela ce nu știe să scrie și să citească;
2. Prezența elevilor la orele de clasă este obligatorie;
3. Niciun elev nu are voie să părăsească școala până la încheierea orelor;
4. Elevii au datoria de a învăța și munci pentru că numai astfel vor deveni buni specialiști;
5. Niciun elev nu va mai achita vreodată fondul școlii, chiar dacă va fi supus la presiuni;
6. Elevii sârguincioși vor primi burse din veniturile extrașcolare;
7. Elevii au datoria de a participa la cercuri științifice;
8. În sufletul fiecărui elev trebuie să plantăm pomul cunoașterii;
9. Elevii nu răspund pentru faptele lor decât în fața dirigintelui și a directorului școlii;
10. Respectați școala ce garantează o educație la cel mai înalt nivel.

Directorul liceului mai privi odată, entuziasmat, Decalogul elevului...
Preluase, ca interimar, conducerea școlii după pensionarea lui Grigoriu – fost profesor și director de când se știa pe acest pământ. În ultimii ani, manifestase un dezinteres crunt pentru învățământ poate și din cauza deselor schimbări ce apăreau în legislație, dar și pentru faptul că obosise. Elevii începuseră să nu mai vină pe la ore, iar atunci când totuși o făceau arătau ca „adunați de pe gârlă”. Clădirea liceului începuse încet-încet să se dărâme, instalațiile sanitare nu mai funcționau și totul amenința să se transforme în ruină. Materialul didactic nu mai exista de mulți ani, orele de geografie, chimie, fizică sau biologie transformându-se în fade prelegeri.
Vasiliu se uita la instituția pe care o preluase și nu știa de unde să înceapă mai întâi.
Într-o seară, îi venise ideea! Ce-ar fi să inventeze un Decalog al elevului, să-l afișeze într-un loc de unde putea fi văzut de oricine iar apoi, să-i pună pe aceștia să semneze că vor respecta, sub spectrul exmatriculării, toate prevederile acestuia.
Zis și, a doua zi, făcut!
Pe un panou, la intrarea elevilor în clădire, cu litere de polistiren se aflau acum, unele sub altele, zece reguli de conduită și în același timp îndemnuri.
Trecu apoi prin clase și, pe o foaie de hârtie, fiecare scrisese: „Eu, elevul ... mă angajez să respect cu sfințenie toate normele Decalogului elevului sub sancțiunea exmatriculării din această instituție de cultură.”
Părinții copiilor fură încântați. De acum încolo, școala va redeveni ceea ce a fost altădată, „pe vremuri”...
Directorul se stabilise, cu mulți ani în urmă, în această comună, situată undeva la poalele Subcarpaților. La început, crezuse că „nu va face prea mulți purici” pe acolo dar, în timp, se obișnuise cu localnicii și ajunsese chiar să-i cunoască aproape pe toți. Își propusese să-și trăiască bătrânețele acolo în umbra pădurilor și ascultând susurul apei ce-i trecea pe la marginea grădinii.
Mai avea timp doar până la sfârșitul anului atunci când urma să iasă la pensie și se uita la casa veche în care locuise atâta amar de vreme.
„Ce-ar fi să-mi construiesc și eu o căsuță mai acătării? Cine știe, după ce mă voi pensiona, dacă mă va mai cunoaște cineva...” reflecta el de la o vreme.
Într-o bună zi, se decise.
Va ridica o căsuță din lemn cu nu mai mult de trei-patru camere și un foișor de unde să poată admira împrejurimile.
În curte, mai era destul loc astfel că nu era obligat să o dărâme pe cea veche.
Făcu un proiect și obținu toate aprobările. Acum venise momentul cel mai dificil. Dintr-un salariu de profesor nu și-ar fi putut permite o astfel de întreprindere. Angajă ca muncitor, un sătean de prin partea locului – unul dintre aceia pricepuți la toate.
- Da, nea Vasiliu, te ajut cu plăcere, dar să știi că-mi trebuiesc niște ajutoare. Măcar unul-doi oameni care să-mi țină bârnele sau uite, acum la săpat fundația, mi-ar fi tare de folos.
- O să văd ce pot face, măi Fănică, îi spuse Directorul.
Se gândise o săptămână și, oricum ar fi întors problema pe toate fețele, tot la bani ajungea...
„Dacă voi lua eu niște elevi, de la mine din liceu, o să se crape pământul? Și așa ăștia nu prea s-au omorât niciodată cu școala, măcar să învețe ceva folositor! Într-o bună zi, nu-și vor clădi și ei o casă, una numai a lor?” îi veni într-o dimineață ideea.
Decalogul făcuse parcă minuni. Elevii liceului agroindustrial începuseră să frecventeze școala și parcă-parcă se străduiau ca să învețe ceva. Toți părinții erau de acord că măsura luată de Vasiliu a fost una „de-a dreptul genială”.
- Vezi ce înseamnă un adevărat profesor? spusese într-o zi Gheorghe nevesti-sii. Uite cum acum, Titel al nostru nu mai trage chiulul și se îmbracă și el ca toată lumea. Poate vom face din el un om adevărat, precum Mitică ăla de a fost economist de fermă pe vremea „regretatului dictator”.
În acea zi, Directorul veni plin de entuziasm la școală. După o vizită prin toate clasele, în care trecu în revistă tinerii vânjoși, se opri la „a XII-a de mecanici agricoli”. Zece băieți, unul mai bine făcut decât celălalt încercau să recupereze anii pierduți prin pădurile din vecinătate, preferate școlii.
- Măi Titele, cum îți place la școală? Nu-i așa că e mai bine decât să „crengălăiești” toată ziua?
- Ba da, domnule director! Îmi place mult, mai ales că sunt și cu Gicu, Nelu și cu toți ceilalți pe care nu-i vedeam așa de des. E ca lumea aici, concluzionă elevul în spiritul și vocabularul vremurilor.
- Titeluș dragă, tu îl ajuți pe tatăl tău în gospodărie?
- Ei, uneori. Dar acum de când cu școala, mă pune la învățat și îmi spune că o să am timp, slavă Domnului, de treabă în anii ce vor urma.
- Asta nu e bine, Titele! Toți, uite chiar și eu, trebuie să îmbinăm învățătura cu munca fizică. Tu ai văzut vreodată casa mea?
- Nu, domnule director!
- Atunci vino după-amiază ca să ți-o arăt! O să vezi ce se poate realiza cu multă muncă, dar și cu învățătură bineînțeles!
Pe la ora 16, Titel intra în curtea domnului director.
- Aaa, bine ai venit, măi Titeluș!
Începu să-i arate acareturile gospodăriei și apoi, parcă pe nesimțite, începu să-i vorbească despre noua lui casă.
- Titeluș dragă, tu ești un băiat bine făcut! Ce-ar fi ca mâine dimineață să vii ca să-i dai o mână de ajutor lui nea Fănică? Are mare nevoie de un om pentru săpat fundația casei! I-am spus că tu ești un băiat de nădejde, de mare perspectivă!
- Da’ domnu’ director...
- Ce este? întrebă el, deranjat puțin de începutul obiecției.
- Păi cum să fac? Dacă vin aici la dumneavoastră, înseamnă că nu o să mai pot veni la școală!
- Ei și ce? Atâția ani de zile ai tras chiulul și acum ai remușcări?
- Da, dar știți, a început să-mi placă acolo, doar v-am zis azi-dimineață. În plus, vine și bacalaureatul...
- Lasă măi Titele, o să vezi că o să iei note foarte bune. Am eu grijă, continuă directorul vorbind așa, conspirativ...
- Încă un lucru, domnule director.
- Ce mai este?
- Cum facem cu Decalogul elevilor?
- Cum adică?
- Păi, la primul punct scrie că „nu se poate numi elev acela ce nu știe să scrie și să citească”, iar dumneavoastră știți că eu cam am probleme...
- Cred că nu ai citit bine! Doar tu ai spus că nu prea ești stăpân pe tine la astfel de chestiuni!
Titel plecă.
Pe la ora 8 seara, Vasiliu plecă spre liceu. Intră și, ca de obicei la acea oră, clădirea era pustie. Dădu jos panoul Decalogului și modifică o parte din primul îndemn.
A doua zi, îl chemă pe Titel.
- Ia uite ce scrie aici, măi Titeluș.
- „Nu se poate numi elev acela ce dacă știe să scrie și să citească, nu muncește pentru o cauză nobilă!” reuși băiatul să citească dintr-o dată.
- Păi vezi, măi! Uite ce bine citești tu, iar de scris precis că o faci la fel de bine. Nu-i așa că ai semnat angajamentul?
- Da, ca toți elevii.
- Păi, vezi? Þi-ar plăcea ca să fii exmatriculat din cauza unui astfel de gest absurd? Hai, gata cu trăncăneala! Astăzi rămâi la ore, dar mâine la ora 8 ești la mine, la casă! Ai înțeles?
Zece negri mititei vi se-arată vouă
Unul s-a făcut „gropar” și-au rămas doar nouă...
În seara aceleiași zile, directorul se gândi: „Dacă, Doamne ferește, vine vreun inspector în control și vede Decalogul așa, modificat?” Plecă și dezlipi cu grijă prima regulă.
Dimineața, Titel se prezentă la „datorie”, dar se văzu pe dată că, neexperimentat fiind, arunca pământul dintr-o parte a gropii în alta, așa că lucrarea amenința să stagneze la infinit.
„Cred că i-ar mai trebui un ajutor”, gândi Vasiliu.
Al doilea pe care puse ochii fu Gicu. Din nou, surpriză! Elevii învățaseră prea bine Decalogul (acum cu nouă porunci...) și nu vroiau în ruptul capului să lipsească de la școală.
Directorul deja învățase drumul pe înserat către instituția de învățământ, așa că a doua zi, în fruntea panoului apărea scris:
„Prezența elevilor la orele de clasă nu este obligatorie!”
Gicu se alătură astfel lui Titel, în opera de binefacere pentru o nobilă cauză...
Nouă negri mititei mai stăteau la „copt”
Unul s-a dus cu Titel și-au rămas doar opt...
Din nou, regula fu eliminată...
Trecuseră două săptămâni de când primele lucrări fuseseră demarate. A doua zi, directorul urma să primească lemn de la o exploatare forestieră. Nu știa când anume va sosi camionul și avea nevoie de brațe serioase pentru a-l descărca. Modifică cu grijă ce-a de-a treia regulă:
„Un elev are voie să părăsească școala până la
încheierea orelor dacă i se cere în mod imperativ!”
Nelu fu trimis ca să-i ajute pe cei doi la descărcat, astfel că:
Opt negri mititei mai erau la fapte
Unul s-a împiedicat de-un lemn și-au rămas doar șapte...
Pregătirea lemnelor pentru ridicarea scheletului casei necesita forță de muncă suplimentară. Directorul îl luă pe Andrei – ce făcuse în ultimul timp mari progrese la învățătură și îl conduse în fața „Decalogului”.
- Ia uite ce scrie aici, măi băiețaș!
„Elevii au datoria de a munci pentru că
numai astfel vor deveni buni specialiști!”
Elevul înțelese și plecă fără tragere de inimă către casa domnului director.
Șapte negri mititei nu lucrau la case
Unul s-a mai separat de ei și-au rămas doar șase...
Între timp, banii s-au scurs. Materialele de construcție, mâna de lucru a lui Fănică completată cu sticlele de vin, obligatorii pentru ungerea mecanismelor interne ale acestuia, îl secaseră de orice rezervă financiară.
- Dragilor, până poimâine dimineață va trebui să aduceți la „fondul școlii” câte 50 de lei de fiecare. Uitați-vă în ce hal a ajuns clădirea aceasta! Vreți ca într-o bună zi să pice pe voi?
Bogdan, revoltat de cerșetoria pe față, strigă:
- Chiar așa nu se mai poate, domnule director! Ne-ați promis că nu vom mai da niciodată bani pentru școală. Ai mei, chiar nu au de unde să dea!
- Ai semnat! urlă Vasiliu. Ai semnat! Te dau afară din școală!
În timp ce părăsea liceul, Bogdan aruncă o privire absentă către panou:
„Niciun elev nu va mai achita vreodată fondul școlii,
decât dacă va fi supus la presiuni”
Toți ceilalți elevi se supuseră docil, pentru că nu-i așa, mai aveau puțin până la bacalaureatul promis.
Șase negri mititei dădeau banii de opinci
Unul s-a împotrivit și-au rămas doar cinci...
Banii se epuizară repede, iar casa întârzia să se ridice deasupra solului.
„De unde să mai scot bani? I-am stors deja pe ăștia destul! Să nu înceapă să-mi vină părinții pe cap, că nu o să mai am liniște!”, gândea oarecum impacientat Vasiliu. „De fapt, ce poate să-mi reproșeze cineva? Școala merge bine în continuare, iar unii elevi învață binișor de iau și burse”, încheie el cugetarea în timp ce se îmbrăcă și plecă „glonț” către liceu.
„Elevii sârguincioși vor ceda bursele
pentru venituri extrașcolare”
Neculai a lui Căpățână învățase pe brânci în ultima vreme și se procopsise cu ceva bănișori dați de stat. Se gândise ca să-i pună deoparte, poate după terminarea liceului să se înscrie și el, undeva la oraș, la o „postliceală”. Se uita în fiecare dimineață ca să vadă dacă ceva din Decalogul înjumătățit s-a mai schimbat. Revolta îl cuprinse atunci când își dădu seama de intențiile directorului și părăsi pe dată clădirea, amenințând că se va duce la oraș pentru a reclama.
Cinci negri mititei erau ca-ntr-un teatru
Unul n-a mai suportat și-au rămas doar patru...
Atelierul liceului era slab dotat și doar câteva menghine, ferăstraie și ciocane se mai vedeau pe bancurile de lucru. Lui Vasiliu îi trebuiau o grămadă de coliere groase, necesare pentru securizarea îmbinărilor structurii de rezistență.
„Elevii au datoria de a fabrica cercuri”
Vlad fu scos de la ore pe timp nelimitat și dus în atelier unde primi sarcina de a executa coliere până la noi directive.
Patru negri mititei învățau ca „vai de ei”
Unul – cercuri a făcut - și-au rămas doar trei...
Casa se apropia de sfârșit. Mai era o lună până la examenul de bacalaureat, dar directorul știa că toate lucrările trebuiesc terminate, altfel nu ar mai fi avut vreodată șanse de finalizare. Curtea trebuia curățată, toate materialele rămase aranjate în magazie, iar cei câțiva pomi dezrădăcinați în urma lucrărilor trebuiau replantați.
Atunci când Onuță, la intrarea în școală, văzu scris:
„Fiecare elev trebuie să planteze cel puțin un pom”
plecă singur către casa directorului, fără ca să mai aștepte inevitabilul.
Trei negri mititei sufereau ca la război
Unul pomi a semănat și-au rămas doar doi...
Mobilizarea fu, cu o săptămână înainte de examen, generală. Casa trebuia lăcuită, gardul metalic, ce se cam zgâriase – vopsit și tot ce mai trebuie pentru o gospodărie adevărată.
„Elevii răspund pentru faptele lor
numai în fața directorului școlii”
Iliuță și cu Dănuț nu vroiau în ruptul capului ca să se ducă. Deciseră ca să tragă la sorți cine va mearge mai întâi. Ghinionul se abătu asupra primului, ce însă nu fu de acord și se iscă o bătaie în toată regula. Până la urmă, Iliuță fu nevoit să își etaleze aptitudinile sportive pe gardul directorului.
Doi negri mititei au ales cu pumnul
Unul a pierdut la box și-a rămas doar unul...
Casa a fost într-adevăr terminată la timp. Bacalaureatul se încheiase și el, iar toți băieții așteptau cu sufletul la gură... o nouă sesiune. La intrarea elevilor, o singură lozincă mai rămăsese scrisă:
„Respectați școala ce garantează o
educație la cel mai înalt nivel!”
Profesorul Vasiliu ieșise la pensie, fiind tare mulțumit de realizările sale de o viață.
În toamnă, din tren, coborî un individ, cu un început de chelie și cu ochelarii puțin căzuți pe nas, de parcă ar fi vrut să înceapă o analiză atentă și lucidă a întregii lumi. Pe drumul spre liceu, noul director trecu pe lângă casa lui Vasiliu spunându-și în gând: „Uite, o casă din aceasta mi-ar fi plăcut să am și eu!”. Intră în școală, iar după o primă inspecție a clădirii își formulă un prim obiectiv: „N-arată rău pentru un liceu de la țară, dar la intrarea elevilor trebuie să scot îndemnul acela comunist. Poate că ar trebui să concep, așa, un Decalog al elevului...”