-Cine a fost Alexandru Ioan Cuza și ce a înfăptuit el?
-Păi... să vă povestesc: Într-un oraș de provincie erau trei unități de pompieri (căci după cum bine-știți, pe vremea aceea și unitățile de poliție, secțiile spitalelor și nu numai erau privatizate). Cele trei secții de pompieri erau într-o mare concurență și erau așezate una-n vestul orașului, alta-n est si ultima la sud.
Într-o zi, stând la un pahar în timpul serviciului, Pompier Cuza se ridică în fața colegilor și le propune:" ce părere aveți dacă ne-am uni cu unitatea din est, iar după aia și cu cea din vest? Vom face o singură unitate de pompieri în tot orașul. Așa vom fi mult mai eficienți, vom lucra în ture și iată că vom avea și mai mult timp de șpriț".

Răspunsul veni din partea lui Mircea iar toți colegii lui rămân oripilați încercând să-și găsească fiecare cuvintele.
Mircea își dăduse iar în petic cu altă escapadă de-a sa. Nu a vrut decât sa fie amuzant, însă colegii i-au gustat sau înțeles gluma exact ca atunci când la începutul anului de studiu îi numea pe toți colegii lui Ciprian pentru ca nu putea să le țină minte numele tuturor așa devreme. Totul până într-o zi când, venind mai târziu la cursuri îi saluta pe toți pe rând cu "Salut Ciprian; Salut Ciprian ... salut Ciprian!", numai că unul dintre ei îi spune timid și crispat: "Auzi... dar pe mine nu mă cheamă Ciprian. Ma cheamă ALexandru".
Oare... Mircea era cel nebun?

În alta zi, când un coleg îi explica gravitatea faptului că a lipsit de la o ora de curs foarte importantă, Mircea nu a avut de zis decât un fericit "Bineee!" și plecat. Atunci colegul lui l-a urmarit și când l-a ajuns din urmă l-a întrebat: "De ce te bucuri Mircea? Ãsta e un lucru rău că n-ai venit!"
Și totuși... de ce Mircea era considerat acela nebun?

La sfârșitul unui curs, în care Mircea a citit și a dormit în ultimul rând tot timpul; profesoara vede scris mare pe tabla un cuvânt vulgar. Prima reacție a ei a fost:
-Mirceaaa!!!
Buimac, trezut din somn:
-Da, doamna profesoară!
-Ce-i cu mizeria asta pe tabla?
-Nu știu doamn'-soară!
-?!!
-A... Pai e un oraș port din Croația și moneda oficială a statului Botswana. E clar că am avut ora de geografie înainte...
-Bine-bine. Pune mâna și șterge tabla până nu mă duc la directoare!

În pauze era lafel de neînțeles: Odată i-a trebuit doar să-și vadă un coleg proaspăt ras în cap, adica tuns zero, că l-a și întrebat prăpădindu-se de râs: "Ce-i măi Razvane, iar te-au prins furând din Mall?" Dupa doar câteva minute, de Mircea se apropiea un alt coleg care-l întreabă discret, șoptindu-i la ureche: "Serios? Razvan chiar a furat ceva din Mall?".

Adesea mai intra în clinciuri verbale cu neinspirații săi colegi, fără să-și piardă simțul nici măcar atunci. Așadar, după un lung șir de "mișto-uri" (unele mai bune altele mai de prost gust) aruncate între Mircea și mai mediocrul său coleg Costi, eroul nostru incheie plictisit "Asta e mai! Ce să-i fac? Sunt un clasic. Sunt un demodat". Atunci se citi mândria lui Costi și aroganța de pe chipul lui, plecând fericit, neștiind însă că el a fost cel învins... ba mai mult: învins de propria capacitate.

Bancurile lui Mircea nu erau niciodată binevenite. Ba erau etichetate drept porcoase, însă de cele mai multe ori un banc bun și pe cât de amuzant, pe atât de subtil era înțeles de colegii lui ca fiind seci și râdeau din politețe sau rușine.

Singurul moment în care Mircea s-a simțit cât de cât iritat de diferența colosală de mentalitate dintre el și ce este în jurul lui, a fost in anul inaugural în instituția în care îvnăța și vrând să se integreze adoptă o glumă lafel de mediocră cât să-i permită înțelegerea cu ceilalți. Dar tot nu i-a ieșit. Deci: În timpul unui curs Mircea recurge la o glumă cât se poate de infantilă: "Sunt urme de pași pe tavan!". Se aștepta ca lumea să râdă și atât.
Mare i-a fost mirarea când o colegă îl bătea insistent pe umăr și cerea detalii: "Unde mă', unde?".