Stau pe marginea patului și cu un cuțit albastru descojesc un măr roșu, zemos. Pe măsuța de lângă pat își așteaptă rândul o pară și o banană. E o lume minunată, gândesc și încerc să fac incizii cât mai fine în fruct. Sunt diabolic când am cuțitul albastru în mână. Sor-mea, Monica, chiar mi-a zis-o „Alberto, ești diabolic când cureți mere!”. Am râs superior. "Știu, sunt diabolic." Sunt spaima fructelor când deschid ușa frigiderului cu-n gest larg și un zâmbet diabolic. "Până aici v-a fost!" Râd. Râd diabolic. Monica trece pe lângă mine. „Închide mă ușa de la frigider! Și termină cu râsul ăsta de schizofrenic beat!” "Ce te bagi tu? Nu vezi că am cuțitul albastru în mână?!" „Off! Ai luat-o razna!” Și pleacă să-și dea unghiile cu ojă roșie. O urmăresc atent cu privirea. E în pat, are căștile în urechi. Nu mă poate vedea și nici auzi. Caut repede în sertare. Apuc cuțitul cu mâner albastru și cu un gest rapid deschid ușa frigiderului. Merele, perele, bananele și portocalele stau aliniate nevinovat pe rafturi. Râd diabolic. Monica, repet, are căștile de la mp3 în urechi. Râd și mai tare. La fel de diabolic. Sună cineva la ușă. E ciudat. De fiecare dată când am cuțitul albastru în mână sună cineva la ușă. Sună a doua oară. Apuc repede o pară și o bag în buzunar. Para e foarte rece. Nu știu ce să fac. Mă reped spre ușă. Deschid ușa cu stânga, la spate am cuțitul albastru. Sunt pregătit pentru orice. Para din buzunar știe c-am s-o hăcuiesc cu precizie de chirurg. Și eu știu asta. Vecinul. „Alberto, îmi poți împrumuta un cuțit? Prefer un cuțit albastru. Vreau să curăț niște mere roșii, zemoase. Știi?! Sunt expert la descojit mere. Mai ales când cuțitul are mâner albastru.” Vecinul e înalt. "Vecine, de ce nu-ți cumperi de la supermarket un cuțit cu mâner albastru?" „Alberto, n-am timp!” "Nici eu n-am. Pa." Cu un gest brusc îi trântesc ușa în nas. De cealaltă parte a ușii vecinul mă roagă politicos. „Doar un măr Alberto, doar un măr. Numai unul, te rog frumos.” Para nu mai e rece demult. Deschid ușa. "Bine vecine, hai la tine să descojim mere și pere și alte fructe." Coborâm, sărind câte 2 trepte, până la etajul 2. Stau pe marginea patului și descojesc mărul roșu. Pe măsuța din fața mea stau o pară și o banană. Vecinul mă privește pofticios. „Hai mai repede Alberto. E rândul meu să fiu diabolic.” Vecinul e prietenul meu. Îi las cuțitul albastru și mă mut în colțul camerei, urmărind cu atenție cum cuțitul albastru crestează adânc. Tot mai adânc. E o lume minunată.