O trombă amețitoare de păsări se ridică spre vârfuri de arbori. Frunze își iau zborul în briza mării. În fața unor motive monotone și austere, această rotire instinctuală sparge orice așteptare. Campanule palide își contorsionează arhitectura de apă și nisip către pura sonoritate a orgilor, aceste clopote înlănțuite...
Un histrion de altădată doarme adânc în memorie. Ploi de columbe inundă terase : aceste deschideri imense și nedeslușite care mângâie poala cerului de seară. Poetul vede creșterea metaforelor. Copiii mării. Reinventăm capuri și promontorii. Ancestrala psalmodiere devine realitate. Estuare și profeții se deschid spre vid, marea solitudine, apele primordiale, Anonimul, Pan.