Undeva exista o catedrala .
Sunete salasluiesc in ea precum embrionul intr-o gaoace.In zadar ai cauta un cor,o orga sau macar un pian.Nu se gaseste nimic din toate astea si nici nu au fost vreodata;pentru ca nu erau necesare.Muzica era demult acolo...dintotdeauna,esentiala,continua si misterioasa;nemijlocita de instrumente contorsionate sau oameni cu pacate ,aceasta simfonie are,se spune,origine divina.
Sunetele se scurg alene prin crapaturile peretilor vechi,aluneca pe vitralii , pe coloanele crestate .Patrund prin fiorduri sapate de lacrimi sau timp in obrazul pelerinului catre urechi,nari si buze de unde cad ritmic si sacadat in pestera subtire ce se casca sub ele.
Asta este CATEDRALA de astazi;un mister inchistat intre ziduri de piatra.Nimeni nu cunoaste mai mult,restul sunt legende.
Cea mai uimitoare dintre ele afirma ca muzica inefabila exista pe acelasi loc inaintea cladirii.Era o oaza in mijlocul desertului de tacere.Primii oameni au fost tematori apoi intrigati.Curand au inteles ca fenomenul straniu se intampla in interiorul unui perimetru neregulat si perfect delimitat de imprejurimi la marginea caruia sunetele sunt oprite si reflectate.Convinsi ca sunt in fata unui semn divin,a unei comenzi tacite si ferme totodata oamenii s-au pus pe lucru.Au ridicat zidurile groase de piatra urmand precis conturul sonor asa cum imbracau cu aur icoanele sfinte...
Asa cum am vazut-o eu CATEDRALA are forma unui pumn imens si amenintator ce striveste intre degetele sale vitraliile filiforme torsionate de o imensa povara.Edificiul strange astfel in palma minunata simfonie a vietii pazind-o ca pe o bijuterie de pret.
Dar astea sunt interpretari si legende.Daca vreti Adevarul intrebati-L pe Dumnezeu unde si-a pierdut pumnul drept.
Eu va spun doar ca ...
Undeva exista o catedrala.