agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-10-31 | |
"Prognostic rezervat…… coma de gradul II …… depinde numai de el, noi nu putem garanta ..."
Alexandru ar fi vrut sa deschida ochii si sa strige ca este viu si ca va trai. O raza de soare ii gidila pleopele si avea senzatia ca daca ar fi strins puternic ochii, muschii fetei i s-ar fi farimitat ca o frunza uscata pe care o strivesti in pumn. La inceput l-a trezit setea, o sete pe care o simtea in fiecare celula. Apoi a venit musca aceea care i se aseza cind pe barbie cind pe git. "... Coma de gradul II ?..." Miinile ii erau legate de pat si in brat avea infipt un ac prin care i se scurgea in vena, dintr-un perfuzor, o substanta incolora. I se parea ca frinturi din vorbele doctoritei ii picura in trup odata cu perfuzia si incep sa pluteasca si sa ricoseze de oase, de oasele craniului, sa sara precum bila de cauciuc cu care se juca in copilarie. “Lovitura la cap i-ar putea fi fatala …... Care lovitura? se intreba Alexandru. Ultima data era la tara, in livada, a scris ceva, oare ce? si apoi s-a dus in sopron. "- Nu inteleg, de ce sa fi facut asta? Niciodata nu a mai incercat". De alaturi, din dreapta, un geamat chinuit atrase definitiv musca si atunci isi aduse aminte. Era atit de dezamagit, se simtea atit de neputincios, incit a luat un colac de fringie, l-a legat de o birna de lemn si a vrut sa se spinzure. Sa termine odata cu toate datoriile. “Sint sarac si locuiesc intr-un buzunar gol, intr-o tara de datornici. Eu nu am niciodata bani, pentru ca salariul meu este dat inainte de a-l lua de la intreprindere. Tot ce am mi-am cumparat, mi-am cumparat in rate. Nunta mi-am facut-o in rate si pina si pisica mi-am castrat-o tot cu plata in rate. Viata mea curge in rate si nu mai pot continua asa. Semnat, Alexandru Dinu”…… .... "-Vecineeeeeee, vino repede ca barbata-meu a facut o prostie! Monica mama, tu du-te de aici! Ba nu, cheam-o mai bine pe bunica!" Dupa un tur scurt al casei, vecinul, sotia, bunica si fetita care priveste speriata, impleticindu-se printre picioarele adultilor il gasesc pe Alexandru, spinzurat in sopron, dar inca in viata. Vecinul Maricel ia o secere si taie fringhia. "....Lovitura I-ar putea fi fatala..." – vecinul, firav din fire, nu l-a putut sustine si, in cadere, Alexandru s-a izbit cu capul de o nicovala. Viata i se scurge acum, in rate, printr-o legatura de tuburi.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate