Statea pe malul propriului gand si citea.Carusel de idei se-ncolaceau si-ncetul cu-ncetul nu mai gandea la subiectul cartii, o carte buna, de altfel, pe care asteptase s-o citeasca de mult. Vazandu-si gandurile rostind infumurate cuvinte ce parca le scria intr-un jurnal, ofta, trist, inlacrimat, cu tresarirea ca iar o va cuprinde acea stare de visare, zburand spre tot ce-si dorea. Si multe-si mai dorea, iar malul gandului se transforma in tacere verde, inflorata, apoi tren in goana, strazi cu felinare incinse in flori rosii, miros de carte, deal inspumat de adieri, targ de la margine de drum, salcami infloriti…Toate rasunau in minte ca vechi amintiri, desi citind iar fila aceluiasi jurnal simti ca-s alte ganduri, departe de ea, de lume, de realitate…ganduri citite, cum ii placea sa le spuna acestor clipiri de pleoape adunate de prin melodii, din poze, din volume.
Porni pe strazile ude ale cetatii, printre umbre de copaci infloriti, gandind cu multumire ca primavara venise, in sfarsit, peste noapte, intocmai cum ii soptise verdele umed al viselor. Fu inconjurata de multimi de trecatori curiosi, fara chip, doar cu nelinisti zbuciumate, care incotro, ca animalele derutate, puse in lesa pentru prima oara. Cartea ii scapa la intrarea in gradina, unde portita se tranti cu zgomot de spargere,ca si cum ar fi frant o inima. Se apleca incat, apucand cartea, fara sa observe ca coperta alba se ingalbenise. Urca scarile gri ale palatului, si apoi le cobori, ajungand la pragul de lemn acoperit cu un covoras neted. Acolo cazu sprijinita de copacelul pe care nu-l mai vazuse, ce crestea tainic in dreptul usii micute, prin care razbatea parfumul de lac.
Gazda voi sa intrebe, dar se razgandi, chemand indelung la masa. Ea urca binisor in casa si se aseza netulburata de ce vedea, cu toate ca un zambet se strecurase, precum puiul de mata ce torcea alaturi.
Galbui, se legana leaganul in fata randurilor cu flori din parc si ea se gandea la cat de tare ii bate inima. O floare de mar ii lovi obrazul si se aseza pe umar, facand-o sa se intrebe fara neliniste, iar si iar, ca mersul cadentat al ploii, atatea lucruri despre care auzise ca nu le stie nimeni.Incepu sa scrie cateva randuri, incununata de suvite de aer cald pe care le simtea in dreptul tamplelor.
EA:In seara asta merg la teatru.
A:Cu cine?
EA:Cu mine.
A:De ce sa mergi singura? Ea, de ce te rupi de lume?
(aici, scriitorul isi dadu parul dupa ureche, mirat de numele Eei si de eroarea pe care o savarsise confundand substantivele cu pronumele; privi prin geam si, lasand ceasca sa alunece pe farfurioara, adormi).
Intorcandu-se cu pasi marunti pe strazile ude ale cetatii, Ea calca in loc de dalele jilave, pe cioburi de ganduri. Nu mai putea gandi nimic. Ca un haos intunecat, aerul la fel de umed o tara dupa el. Se vazu iar cu cartea in mana, pe marginea gandului, printre pomii infloriti din primavara timpurie si gandurile ii revenira ca pasarea mama deasupra cuibului, reintoarsa spre a-l apara de ploaia strazilor umede ale cetatii.
(scriitorul isi lovi tampla de masina de scris, speriat de personajul sau, si se gandi sa arate si partile bune ale Eei; capul greu cazu ca o tulpina lovita)
Capul greu cazu pe perna ca intre ape trandafirii, uitand de lume…Nu stia ce se intamplase, nu mai simtea decat somn.
***
Fusese o zi halucinanta. Mii de ganduri ii treceau prin ungherele mintii si nu reusea sa prinda nici unul. Lucrul acesta ii dadea o stare de tristete comparabila cu caderea petalelor din pomii prea devreme si prea abundent infloriti. Cetatea, proaspata ca dupa ploaie, pastrand numai pe alocuri mirosuri grele, ce nu putusera fi spalate, o fascina ca intotdeauna. Uneori se gandea sa scrie o carte despre acest loc intesat de vechime precum cartile ingalbenite…Apoi, cu alte serii nevazute de ganduri ideea o parasea, alunecand incet pe usa afara, in gradina ce explodase de soarele mieros al dupa-amiezii. I se paru, ca si dimineata, ca scarita casei ascunde imensitatea pietroasa a unei scari de castel. Visele ii invaluira fruntea si se vazu schimbata, fericita, urmata de alaiuri de ganduri descifrabile, calde, complice.
Aerul rece din juru-i contrasta cu duritatea neonului ce se aprinse. Gandi cat de mult uraste unele felii din viitorul inevitabil. Aceasta frantura din inima sa ii placu; si totusi, ca de atatea alte ori, mintea i se furisa in spatele unei perdele de tristete intunecata, cusuta din alte ganduri, ce in galop gonira, alungand-o din refugiul gasit in trecut.
***
Ar fi vrut sa deguste fiece gand. Sa-l pastreze ferecat inauntru-i, sa-l goneasca simplu cand o raneste, sa le-arate ea drumul.
EA:Mi-e dor de…
B:Apusul din catedrala…
C:Ce se-aseamana parca vederii din roata mare…
D:…cu adevarat mare…
E:Dar as fi vrut ca restul parcului de distractii sa nu existe…
F:Si nici unele persoane…
G:…as fi vrut sa vad acestea impreuna cu altcineva…
H:Dar de ce nu am putut face abstractie de ei?
I:De ce m-au plictisit?
J:…si totusi ce frumos era totul…
K:Si nu numai acolo…
L:Si nici numai acolo si acolo…
M:Mie mi-e sete…
Gandurile faceau conversatie, uitand unele de altele si chiar de Ea…
Batu orologiul, si inainte de a lasa si alte ganduri(in ordine alfabetica) sa se presare peste tacerea superba a miezului de soare somnoros, se ridica atingand o cana, spre a-i da gandului M dreptate. Cana pictata o luase dintr-un loc frumos, plin de amintiri, apropiat de suflet…Gandul decurse lin, neabatut, si doar aceasta constatare tulbura firu-i. I se paru ca gandurile i se asezasera si vru sa verifice. Potop de idei ii cazura in poale…
***
Ideile scriitorului statura.Aici i-era gandul, pe care il cautase amarnic, sa-l inteleaga, sa-l asculte, sa-l goneasca! Era o Ea zbuciumata, dezordonata, ce intelegea acum ca gandul, ordonat sau haotic, n-avea sa-l piarda niciodata, nici macar pe cele fugare. Le va regasi intr-o cana, un parfum, o persoana. Nu mai privi rafalele de ganduri nechemate ca pe dusmani, ci vazu ce-i frumos in a lor invalmaseala, culegand linistea si din gandurile linistite, solitare…Deodata, le accepta…Aiurea, ca la inceputul Documentului, clare, ca la sfarsit…
Si placandu-i cuvantul, il repeta: Sfarsit?