Pe coridoarele intunecate suiera un vant rece, taios si el isi rezema pentru o clipa fruntea, de zidul umed. Nu-l mai interesa iesirea din labirint. Scoase ceva din buzunarul de la piept, dar era prea bezna ca sa se vada ce. Aprinse bricheta si pe peticul de hartie se ingramadira dintrodata trupuri tinere de barbati si femei, imbracate in aceleasi haine festive. Privirile lor fixau un punct pe care el il banuia doar, dincolo de cadrul fotografiei, intr-un alt spatiu, intr-un alt timp. Se plasa in acel punct si surprinse un aer mirat intrebator pe fetele lor, parca straduindu-se sa-si aduca aminte unde l-au mai vazut.
Mirosul de carne arsa ajunse la narile lui cand bricheta era aproape incandescenta. Isi zise ca nu mai are rost sa strige, insa in aceeasi clipa auzi un urlet puternic, in care nu se recunoscu, desi pentru prima oara fu constient de miscarea buzelor: "Trebuie sa-i gasesc, doar am intrat impreuna." Urletul se pierdu pe pe coridoarele intortocheate ale labirintului si el se trezi tarat in urma lui ca de un suflu puternic.


Langa Dragos se simtea totdeauna adevarat, chiar atunci cand era conventional si banal. "Intr-o prietenie trebuie sa intri fara idei preconcepute". Se ivise o fisura in singuratatea lui si el obosise sa o tot astupe.
De la liceu mergeau o bucata de drum impreuna. Puneau intrebari si le lasau fara raspuns fiindca pur si simplu nu aveau timp pentru asta, un raspuns insemnand o intrebare mai putin. Izbucneau din cand in cand in hohote de ras si trecatorii intorceau contrariati capul, fara sa se opreasca, grabindu-se parca toti spre o tinta comuna. Continuau sa rada, inundati de o bucurie necunoscuta celor ce treceau pe langa, sau printre ei, aproape atingandu-i dar fara sa-i atinga, si care-ntorceau capul, dar fara sa-i vada.
Intr-un copac mai ramasesera cateva frunze si copiii, considerand asta ca pe o insulta adusa bunei randuieli si toamnei, il scuturau cu putere. Frunzele se incapatanau sa nu cada. " Poate nici nu sunt de anul acesta, poate ca sunt de toamna trecuta", isi zise el si incapatanarea lor de a atarna in continuare, inutile, pe crengile copacului desfrunzit, i se paru fireasca.
Ceilalti il asteptau in fata cinematografului si el isi lipi apropiindu-se, zambetul stramb, un pic spre stanga, cu care ii obisnuise. "Ce caut eu in grupul asta?", se surprinse gandind. O privi pe Lili si in minte ii aparu imaginea unei cetati asediate pe meterezele careia nu se zarea nici un aparator. Totusi cetatea rezista. Nu datorita unor forte misterioase ci pentru simplul fapt ca asediatorii nu vroiau s-o cucereasca. "Ce va fi dupa?", isi ziceau.
"Ce va fi dupa?", se intreba el. Ar fi putut sa jure ca parul ei mirosea a ploaie proaspata de vara, dar nu jura.
Dragos propuse o plimbare cu barca si fetele primira cu bucurie.
In parc, sedusi de aerul bland al toamnei, inflorisera cativa corcodusi. Barcile stateau aliniate cuminti la mal, legate cu lanturi, si i se paru o clipa ca asa au fost si zilele lui. Constata absent genunchii dezgoliti de vant, rotunzi si albi, pe care nu dorea sa-i mai stranga in palme. Tacanitul metalic si vocea lui Alex: "V-am imortalizat pe toti pentru eternitate" se scufundara in apa linistita a lacului.


Auzi pasi si se ridica brusc, plin de speranta. Aprinse din nou bricheta si lumina cu ea fata necunoscutului. Descoperi acelasi zambet stramb, mai mult spre stanga, lipit parca gresit. Se prabusi in genunchi invins de forta de gravitatie pe care o ignorase pana atunci. "Opreste-te, nu are nici un rost. Au mai ramas doar cateva secunde din eternitate.", striga el , agatandu-i-se de marginea pelerinei.
Implacabil, necunoscutul isi urma trecerea.