Privind inmarmurit valul, incerca sa priceapa cum de acesta ii stia numele, cum de ii stia povestea...nu gasea raspunsurile.
Auzea chemarea, auzea indemnul si nu il credea adevarat....simtea fieare vis spulberat si transformat intr-o spuma fina, efemera, dar vie. Ar fi vrut si el sa simta venele pline de acel sange, insa stia ca ar fi insemnat moartea pentru el. Sa fi fost acesta raspunsul? Ar trebui sa caute un adapost, sa nu mai lase lacrimile sa ii imapienjeneasca ochii, sa incerce sa asculte ceea ce ii sopteau bulele de oxigen ce se spargeau de mal.
Ar fi vrut sa le vorbeasca...sa le reproseze ca nu il cunosc, poate ca l-au parasit si ca il pedepsesc acum pentru tot acel timp pe care el l-a petrecut departe, atat de departe...totul a fost dat uitarii...el nu a mers la scoala lor, nu a stiut ca spiritul lui va daiunui, ca rugaciuni fierbinti se inaltau pentru el, ca nu trebuia sa ii fie teama atunci cand isi simtea corpul atat de slabit. Sa nu lase frica sa il imbrace, sa preia controlul asupra lui....nu stia ca toate acestea sunt trecatoare, dar ca el, ceea ce se afla inauntrul lui, avea sa fie un martor tacut, mut si orb.
Un martor ce avea sa duca de mana dreptatea, justitia...cea oarba....avea sa o conduca spre lumina, spre acea licarire ce nu poate fi ajunsa nicicand.
Ar fi vrut sa strige la cer! Sa reproseze tuturor ca nu i-au spus nimic! L-au lasat sa se chinuie singur! Nici macar o veste....nu l-au lasat nici macar sa intrezareasca speranta....
Iar acum....acum, fiul ratacitor se intorsese....iar tatal lui facuse sacrificiul suprem pentru a sarbatori intoarcerea lui...il tinuse de mana....si isi luase adio.
Trebuia sa creada el acum ca totul era inspre bine, ca avea sa il vada in fiecare frunza, ce paraseste plina de curaj seva datatoare de viata? Ca il va simti in fiecare flacara vinetie care il va incalzi atunci cand va tremura de teama??
Dansul nebun nu inceta niciodata, simtea adrenalina in el si nu credea ca se va termina vreodata! Oare facea el parte din acest popor? Unul care il primea cu bartele deschise, mangaindu-l cu vorbe care, poate, numai lui i se pareau goale, fara sens si fara adevar.
Spune-mi ce vei face acum.....se intreba singur...si nu putea sa isi raspunda...avea sa se lase condus de ritmul salbatic, nebun si trecator...atat de treator incat simtea spaima rece cum aluneca sinuos pe spatele lui.
Ar fi vrut sa cheme lumea sa admire ceea ce omorase! tardiv...nu aveau sa mai recunoasca nimic.
Atunci...isi pleca pletele...lasa apa sa ii curga pe frunte...isi privi chipul in oglinda ei tremuranda....si ii sopti...Nu m-ai cunoscut niciodata; de ce ma privesti acum?? de ce ma intrebi, de ce ma judeci....de ce ma iubesti?
priveste-ma....priveste-ma atent....
Sunt doar un om....cu pielea sangerie....ce s-a intors...a murit....dar,...s-a intors!