Oamenii din Luna se trezesc odata cu gainile din Luna si incep sa stea pe ganduri.Fiind extrem de usori , gandurile nu obosesc niciodata si accepta ca oamenii din Luna sa stea pe ele.
Cu milioane de ani in urma produceau tot felul de lucruri stupide exact ca noi.
Pe urma au inteles. Ceea ce faceau ei murea absurd inainte de a fi facut.
Atunci oamenii din Luna au lasat totul balta si au ramas pe ganduri. Trupurile lor , mai mult rotunde, se resorbeau zilnic chircindu-se inlauntrul spiritului. Constructiile lor au fost acoperite de praf galactic si de particule temporale.
Acum ei sunt lumina selenara. Particule mici . Corpusculi si unde.
In fiecare noapte incearca sa ne arate ceva.
In fiecare noapte intra prin ochii nostri, scotocesc printre neuroni, chinuindu-se sa strabata scuturile opace cu care ne protejam nimicnicia cotidiana.
In fiecare noapte cu Luna plina toata populatia selenara se implineste intr-un efort colectiv de spiritualizare a umanitatii. Atunci productia de poezii creste exponential pe Pamant.
Dar atat.
Munca lor este inutila si infinit repetitiva.
De aceea oamenii de pe Luna au o figura asa de scarbita.
Priviti-i cu atentie !