Rasetul unui copil rasuna in camera slab luminata. Martin tresari. Dadu patura la o parte, se ridica incet din patul moale, si privi inspre usa. Zari silueta unui copil care dupa statura nu putea avea mai mult de cinci ani. Lumina din camera devenea tot mai puternica. Inima lui Martin incepu sa bata neregulat, cu zvacniri puternice, incat acesta, instinctiv, isi duse mana la piept.
-Josh, tu esti? Intreba Martin cu vocea paralizata.
Se uita in directia copilului, dar nu-i putu deslusi fata, desi acesta se apropia tot mai mult de el.
-Josh, tu esti? Spune ceva! Haide, sunt eu, tatal tau!
Copilul nu spuse nimic, isi intinse mainile inspre Martin, ca si cum ar fi vrut ca acesta sa-l ia in brate. Martin ramase uluit in fata lui. Desi camera era puternic luminata acum, fata copilului era complet intunecata.
-Josh? ingana Martin cu jumatate de voce.
Copilul mai facu un pas inainte, tinand mainile intinse inspre barbatul din fata lui. Atunci Martin, cu inima inghetata de spaima, se apleca inspre copil. Il apuca de subsuori, si dadu sa-l ridice in brate. In secunda imediat urmatoare, Martin pali, dand drumul copilului, care se prabusi la pamant, dezintegrandu-se…

-Martin! Martin! Trezeste-te!
Barbatul nu reactiona in nici un fel la auzul vocii atat de familiare a asistentei lui. Aceasta il apuca de brat si il scutura cu putere.
-Martin, trezeste-te! Haide, ca pierzi spectacolul, si sala o aproape plina!
Atunci barbatul isi duse mana la ochi si incepu sa se frece cu tarie.
-Jenna, tu esti?
-Da, Martin, eu sunt, dar haide odata, caci imediat trebuie sa intri in camera Alfa.
-Asteapta-ma te rog afara, vin imediat, zise Martin cu vocea putin ragusita.
Jenna se indeparta incet de patul lui Martin, indreptandu-se inspre usa.
Trebuie spus ca Jenna a fost alaturi de Martin din momentul in care acesta a fost capturat de pe planeta Akrossya. Cand a fost adus aici pe Neezeria, Jenna a fost numita de catre Chronos, cel care l-a capturat pe Martin, asistenta lui, treaba ei fiind aceea de a avea grija ca Martin sa se simta mai mult decat comfortabil. Neezerienii erau un popor foarte retras, lucru datorat si distantelor destul de mari pana la alte planete. Desi dispuneau de tehnici ultramoderne, comportamentul si felul lor de viata nu era unul foarte ordonat, ba mai degraba unul primitiv. Erau foarte inalti de statura, barbatii atingand chiar doi metri si jumatate in inaltime. Majoritatea aveau parul lung si prins la spate intr-un fel de coc. Ochii erau inchisi la culoare, si ieseau foarte mult in evidenta datorita fetelor osoase ale acestora.
Dupa cateva minute de asteptare, Jenna auzi usa lui Martin deschizandu-se. Acesta de ivi in pragul usii, cu ochii inca mari din cauza somnului.
-Haide, Martin, trebuie sa incepem imediat. Chronos te asteapta in camera Alfa.
-Ce vrea de la mine? îi raspunse Martin putin suparat.
-Haide odata, si vei afla, de unde sa stiu eu ce vrea? Acum cand va afla ca ai adormit, nu cred ca va fi foarte fericit.
-Putin imi pasa. Oricum o sa adorm din nou, si o sa primeasca ce vrea…
Cei doi trecura printr-un coridor spatios, aranjat cu destul prost gust de catre manajera lui Chronos. Pe jos erau niste covoare aspre, prafuite, si cativa gandaci care isi vedeau nesinchisiti de drumul lor. Se ivi imediat in stanga o usa metalica. Jenna apasa un buton auriu de langa usa amplasat cam la inaltimea capului ei, si spuse niste cuvinte neintelese de Martin. Usa incepu sa se ridice incet, si cei doi pasira inauntru. Pe peretele din stanga erau amplasate doua monitoare si alte echipamente care pareau a fi un fel de centru de monitorizare. In centrul camerei se afla un pat, iar in imediata lui vecinatate, o casca si cateva cabluri colorate. Peretele din dreapta camerei era dintr-un material transparent, si dadea intr-o sala unde se gasea un ecran urias, cu diametrul cam de cincizeci de metri. In acea sala se aflau cel putin 250 de neezerieni, nerabdatori parca sa inceapa un spectacol. Pe un scaun, langa peretele transparent, se afla Chronos, cel care-l capturase pe Martin. La auzul usii, acesta se ridica si se indrepta spre cei doi.
-Ei, Martin, cum te simti? Mi se pare mie sau esti cam adormit? îl intreba neezerianul cu o voce autoritara.
-Buna ziua, domnule Chronos!, raspunse Martin plictisit. Nu ma simt chiar foarte bine, si da, am adormit. Mai mult, cred ca in seara asta veti avea parte de un cosmar.
-La naiba, Martin, ti-am spus de o mie de ori sa nu adormi inainte de spectacol! se infurie Chronos. Stii ca nu-mi plac cosmarurile tale. Sper totusi sa fie unul interesant, altfel s-au dus banii tai pe saptamana aceasta.
-Jenna, adu-mi te rog un pahar cu ceva de baut, inainte sa adorm, îi spuse Martin asistentei lui.
Aceasta iesi imediat pe usa metalica si nu trecu nici doua minute ca se si intoarse cu un pahar in care se afla o bautura rosiatica. Martin lua paharul din mana Jennei si-l sorbi tot dintr-o inghititura.
-Multumesc, Jenna. Putem incepe acum, spuse Martin.
Chronos iesi din camera fara sa mai spuna un cuvant. Martin lua casca de pe o masuta, si-o puse pe cap, si se intinse pe patul din centrul camerei. Jenna lua cablurile colorate, fixa doua dintre ele pe cate un brat al lui Martin, unul in dreptul inimii, iar unul il conecta la casca de pe capul barbatului.
-Esti pregatit? îl intreba Jenna.
-Da, hai sa-i dam drumul odata, îi raspunse Martin.
-Atunci somn usor, ne vedem dupa spectacol, îi spuse asistenta, in timp ce se indrepta spre panoul din stanga camerei.
Apasa un buton pe care scria “narid”, ceea ce in limba neezeriana insemna “somn”, moment in care ochii lui Martin incepura sa se inchida incet, incet. Lumina din sala unde se afla multimea se stinse, facandu-se o liniste deplina. Dupa aproximativ zece minute, pe ecranul urias aparu imaginea unei incaperi destul de spatioase, luminata difuz. Deodata, un raset de copil umplu incaperea. Pe ecran se putea deslusi un pat, in care dormea Martin. Rasetul de copil de auzea tot mai tare. Martin se trezi, speriat de raset, si se ridica incet din pat.
-Josh, tu esti? întreba acesta cu jumatate de voce.
Silueta unui copil se zari dinspre usa incaperii. Martin rasufla usurat.
-Josh, ce m-ai speriat! Vino incoace, îi spuse Martin copilului, mergand inspre acesta si luandu-l in brate.
Copilul rase, agatandu-se cu amandoua manutele de gatul tatalui sau.
-De ce te-ai speriat, tata? îl intreba copilul.
-Am visat urat in noaptea asta, dragul meu Josh, de aceea eram atat de speriat cand ai intrat in camera.
-Ce ai visat, tata? Poti sa-mi povestesti si mie? Haide, te rog, spune-mi si mie, te rog! îl ruga copilul cu insistenta.
-Nu, Josh, nu e pentru copii asa ceva. Am visat urat, ti-am spus. Am visat cu monstri, uite, si stiu ca tie nu-ti plac monstrii. Vrei sa visezi la noapte monstri?
-Nu, tata, nu vreau sa visez monstri, îi raspunse copilul oarecum nemultumit ca nu primise ceea ce si-a dorit.
In acel moment, o femeie se zari in pragul usii. Avea parul blond, carliontat, curgand in suvite pana pe umeri.
-Mama, tata a visat urat, striga copilul femeii.
-Tradatorule, îi spuse Martin razand lui Josh, lasandu-l jos din brate.
Josh o lua la fuga afara, fericit poate ca nu avea sa viseze cu monstri pentru ca tatal lui nu-i spusese ce-a visat.
Martin se apropie de sotia lui si o cuprinse in brate, sarutand-o usor pe frunte.
-Am avut asa un vis ciudat, Diane, îi spuse acesta, in timp ce se indreptau amandoi inspre pat.
Martin se lasa pe spate pe pat, iar Diane se aseza langa el, luandu-i o mana intr-a ei.
-Haide, spune-mi ce ai visat. Sa vad si eu cat de ciudat a fost visul tau.
-Am visat ca am fost rapit de o naveta intergalactica, începu Martin. Erau niste fiinte cum n-am mai vazut. Semanau cu locuitorii de pe Mithos, dar erau mult mai scunzi. Unul dintre ei m-a luat la el acasa. A pus o femeie de-a lor sa ma supravegheze. Imi amintesc ca se facea ca dormeam, si am inceput sa vorbesc in somn. Imediat am fost trezit de femeia care era langa mine. M-a intrebat ce s-a intamplat, si i-am raspuns ca nimic, visam doar. Am observat mirarea din privirea ei. M-a intrebat cum adica am visat? I-am raspuns simplu, i-am spus ca am avut un vis, ce, ei nu au vise? Si ea, si mai mirata, mi-a raspuns ca nu stie ce e acela un vis. I-am explicat ca e ceva ce se intampla cand adormi, si ca atunci iti imaginezi tot felul de lucruri, unele care au legatura cu ceea ce este real, altele pur fictive. Mi-a raspuns ca ei nu simt nimic de felul acesta cand adorm. Curioasa, m-a pus sa-i povestesc despre visul meu. Si i-am spus ce am visat. A doua zi, cel care m-a luat cu el, m-a dus intr-un fel de laborator si au facut tot felul de teste pe mine. Am inteles ca femeia i-a spus stapanului casei in care eram tinut despre visul meu. Dupa catva timp, m-am trezit pe o masa, mi s-a pus o casca in cap si tot felul de cabluri pe maini, moment in care am adormit intr-un mod misterios. M-am trezit cam dupa doua ore. Femeia care ma supraveghea, m-a chemat langa niste monitoare si m-a rugat sa ma uit atent la ele. A apasat un buton, iar eu am ramas incremenit. Pe ecranul din fata mea vedeam intocmai ceea ce visasem in cele doua ore. Totul era atat de real, personajele vorbeau, eu aratam la fel ca in realitate, parca jucam intr-un film. Stii ca niciodata nu-ti amintesti toate detaliile dintr-un vis. Ei bine, acum puteam sa-mi vad visul in cele mai mici detalii. M-am speriat putin, pana sa inteleg ce se intampla. Era clar faptul ca ei m-au testat sa vada ce e cu visul meu, si in scurt timp, au si inventat un aparat care sa transpuna ceea ce eu visam pe ecran. In urmatoarea zi m-am trezit ca sunt dus intr-o incapere vecina cu o sala de spectacole. Sala era plina ochi, fiintele acelea murmurand intr-una cuvinte pe care nu le auzeam din cauza peretelui care izola foarte bine fonic camaruia in care eram. Iti dai seama ce ajunsesem? Obiect de spectacol pentru acele fiinte. Eu trebuia sa adorm si sa visez, iar multimea din sala vedea pe un ecran urias ceea ce eu visam. Ei, nu e ciudat visul?
-Ba da, ciudat, chiar foarte ciudat, îi raspunse Diane. Dar la un moment dat mi-ai povestit despre femeia care era langa tine cand ai visat. Cat de langa tine era femeia aceasta?
Diane zambi, se ridica in picioare din pat, tragandu-l si pe Martin dupa ea.
-Ce vrei sa insinuezi? îi raspunse acesta zambind si el. Era aproape, ce mai. Destul de aproape.
Un zgomot ciudat se auzi de afara. Josh intra pe usa, dar nu apuca sa faca doi pasi, ca o lumina verzuie il lovi si nu mai ramase mare lucru din corpul lui micut. Diane scoase un tipat si se repezi inspre ceea ce a mai ramas din Josh. Martin ramase ca traznit. Nu reactiona in nici un fel. Privi cum Diane se indreapta inspre Josh, tipand. O silueta masiva se ivi in usa, cu o arma indreptata inspre Diane. Din nou se vazu aceeasi lumina verzuie. In secunda urmatoare ramasitele femeii cazura langa ramasitele lui Josh. Silueta din usa indrepta arma inspre Martin. Acesta isi pierdu atunci cunostinta, prabusindu-se la pamant.

Dupa aceasta scena, ecranul din sala se stinse. Multimea murmura nemultumita, semn ca ar fi vrut mai mult. Martin se trezi transpirat. Isi scoase casca de pe cap in timp ce se ridica din pat.
-La naiba, Jenna, iarasi acelasi cosmar! Chronos o sa fie nervos la culme, îi spuse Martin asistentei, care se afla la cele doua monitoare din partea stanga a camerei.
-O sa-i treaca, Martin, linisteste-te, îi raspunse femeia pe un ton bland. Acum trebuie sa sa uiti cosmarul acesta. Hai sa iesim in gradina la o plimbare, pana nu vine Chronos sa ne strice toata dispozitia.
Martin era un norocos ca avea langa el o persoana ca Jenna. Aceasta il indragise mult, si îi era mila intr-un fel de statutul lui de marioneta in casa lui Chronos. Ar fi vrut sa-l ajute sa scape de pe Neezeria, dar atat de putine nave sau navete veneau si plecau de pe planeta, incat sansele ca Martin sa mai fie vreodata liber cu adevarat erau aproape inexistente. Si cum nu-l putea ajuta sa evadeze de pe planeta, Jenna incerca sa-i faca viata cat mai placuta in casa lui Chronos.
Iesira amandoi la brat din camera Alfa, indreptandu-se inspre iesirea care dadea in gradina.
-Asteapta-ma aici un minut, îi spuse Martin asistentei, ajungand in dreptul camerei lui. Intru numai sa-mi iau ceva mai gros pe mine, s-ar putea sa fie rece afara.
Deschise usa de la camera si se apropie de dulap. Isi scoase o camasa, moment in care zari ceva langa geam. Se apropie cativa pasi, si pali. Dinspre fereastra, se auzea tot mai puternic rasetul unui copil…