E liniste... privesc in raza lunii la chipul tau

Si e atat de liniste incat nu pot sa nu ma gandesc la noi.
Nu am crezut vreodata ca pot iubi atat de mult
Chiar daca visele mele mi-au soptit de iubirea noastra,
Chiar daca stelele m-au anuntat de fericirea noastra,
Eu tot nu le-am crezut nu am putut sa cred luna,
care-mi spunea cat de mult o sa te doresc.
Nu stiam ca marea asta sarata si rece nu mintea
Cand imi spunea ca voi vrea sa fiu udata doar de buzele tale si nu de ea.
Si daca nu le-am crezut pe ele de ce as fi crezut mirosul de crin care imi dovedea ca va veni ziua in care nu voi mai putea respira fara parfumul tau!
Si fiind atat de nelinistita, nestiind ce sa fac,
M-am dus si nici nu am inceput bine soarelui sa-i spun, ca el m-a avertizat ca va veni o zi in care nu voi mai vrea sa ma incalzeasca el ci doar tu!
Si ca nu voi mai putea trai fara tine, ca noi vom fi o singura fiinta intru eternitate.
Dar toate astea le-am crezut prea tarziu, mult prea tarziu ca sa ti le mai pot cere!
Si uite asa am ajuns sa le vorbesc in fiecare seara stelelor, nisipului si marii, dar nimeni nu ma asculta asa cum nici eu nu le-am ascultat si asa am ramas cu "tot" ce nu a fost niciodata al meu!