Si acum raman cu dorinta... Printre petalele trandafirilor ofiliti, aruncate pe pat. Sa ma plimb pe dealurile de nisip auriu, printre oazele rosietice desenate fin de margini de petale, cazute din ghearele leului de argint, ramas singur pe blazon. Sa ii sorb toata viata din mugurii rosietici ai sanilor mari si obraznici. Sa adorm adanc in imbratisarea ei fara ecou si fara intrebari. Fara inceput si fara sfarsit, pentru trupul meu calculat in secunde si centimetri. As vrea ca totul sa inceapa inauntru si sa se termine inainte de a ma trezi. Sa invat sa socotesc iubirea din cel mai primar colt al mintii mele si sa calculez gramajul neputintei mele de mai oferi acestui vis promisiunea realitatii. Si mai presus de pielea ei dura si umeda, mai presus de ochii inchisi si dintii inclestati in acea mult cunoscuta placere, adoarme linia punctata a unui prunc nascut mort.
La picioarele caisilor infloriti se plimba un tanar de vreo 70 de ani, elegant imbracat in haine albe, usoare. Livada se deschide, virgina mintii mele si a tuturor celor care intra acum, impreuna cu mine, in tainele ei. Din varful dealului, din conacul alb, tanarul alb comanda valurile care se pierd moarte, acolo, jos. Comanda vantul care canta intre frunzele mici ale portocalilor si caisilor. Si aceasta orchestra a fericirii porneste de undeva de departe, din mica durere a unui oras mare si prafuit, din piciorul stang al unui tanar handicapat... Incapabil sa vada, sa auda, sa vorbeasca. Din trupul roz al batranului imbracat in alb curge sucul de portocala, stors din fiecare boaba... indulcit in seva reusitei. Valurile nu au mai razbit. Zidurile nu au mai cazut, iar armatele regelui nu au pierit sub sabiile lucioase si reci ale inmicilor veniti din tari de la capatul lumii. Astazi, in sucul de portocala sta victoria. Sta tremurul luptelor pierdute, de mult apuse, sta strigatul de retragere si urletul infrangerii. Sta sangele scurs, otrava greselilor. In sucul de portocala sta soarele care a uitat sa rasara la timp. De asta, portocalele au culoarea aurie...

Mi-am adus atunci aminte de mine, asa cum aveam sa ajung in vreo cincizeci de ani.