agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-07-02 | |
Era mort de mai multe saptamani. Cel puțin așa simțea el trecerea timpului de acolo suspendat in pamantul poros care nici măcar nu mirosea bine ( de fapt se gândea chiar sa dea in judecata primăria de la care concesionase terenul pe motiv ca nu era nicidecum potrivit pentru a îngropa in el un câine, darămite un om…); paradoxal, dar viata lui nu se schimbase prea mult de când fusese îngropat, de multe am ciudatul sentiment ca mă aflu inca in viata, zâmbea apoi distrat si el de aceasta ipoteza de-a dreptul utopica, din moment ce mă aflu la cel puțin trei metri sub pamant si este un pamant uscat, grețos, plin de viermi si coropisnite, ce-i deranjau mereu somnul intepandu-l si chiar ciupindu-l prin locurile cele mai intime, e clar ca incep sa ma plictisesc, doar stau aici de mai multe saptamani si nici măcar nu mă pot misca (câteodată chiar se speria la gândul ca, mai știi, poate am murit asasinat cu sânge rece si apoi aruncat ca un stârv intr-o groapa săpata la repezeala in vreun loc mai dosit…); incercase de multe ori sa se întoarcă cu fata in sus (era asezat absolut impropriu, pe burta, o mana sub corp iar cealaltă suspendata in unghi drept cu trunchiul, ca sa nu mai vorbim de picioare, pe care de multe ori nici nu le mai simțea , amorțite in cele mai nefirești poziții mă gândesc, căci altfel mi-as fi putut mișca măcar degetele- nu m-ar mira insa sa am ambele picioare amputate, de altfel n-as avea de unde sa știu practic daca in momentele in care isi simțea picioarele nu se lăsa amăgit de chinuitoarea iluzie a ranitilor de război care si-au pierdut vreun membru si apoi continua vreme îndelungata sa simtă prezenta mâinii sau piciorului lipsa…De fapt trebuia sa realizeze pana la urma ca in afara faptului ca era mort si îngropat nu prea mai știa nimic despre sine doar ca avea amintiri pe care propriul creier le scotea la iveala absolut la întâmplare, astfel ca ma trezesc odată după un somn prelung si, mărturisesc , odihnitor, cu certitudinea ca mi-a plăcut mult literatura unui anume Franz Kafka, personaj pe care , deși il bănuia ca făcând parte din trecuta si defuncta lui existenta terestra, nu reușesc nicidecum sa-mi amintesc mai multe despre el…isi muncea gândurile, pierdea insa firul si plin de reproșuri isi înjura condiția de condamnat , mort si îngropat dracu’ știe pe unde…
Nu era îngropat de mult – era din ce in ce mai sigur de acest lucru- din moment ce nici măcar nu începuse sa putrezească, căci inca era inca capabil sa-mi mușc buzele pe care le simțea – n-avea nici o îndoiala in acest sens- inca pline si in ciuda faptului ca începuseră sa se usuce si sa se cojească din ce in ce mai des, chiar daca le umezea cu limba cat ii permiteau bulgarii slinoși de pamant ce amenințau sa-mi intre in gura la orice tentativa de descleștare a dinților; iar apoi, deși mort si îngropat de-a binelea, instinctele sexuale inca nu-l tradasera per de-a-ntregul din moment ce in unele dimineți era vadit deranjat de o erectie din acelea atat de puternice si nefiresti incat dupa câteva astfel de tentative pamantul pe care se sprijinea partea de mijloc a trunchiului sau cedase de-a binelea, lasandu-i sexului sau o libertate de care acesta se bucura din ce in ce mai mult in ultima vreme- o bucurie de altfel trista si de-a dreptul scabroasa si groteasca se gandea el uneori inciudat de copilaria si superficialitatea cu care isi trata propria moarte… Uneori , pentru a –si consuma timpul cat era treaz sau pur si simplu pentru a nu-si lasa creierul abandonat in bratele acelei perfide melancolii ce banuia ca o resimtea orice om mort, inventa tot soiul de scenarii, menite sa-i anime intr-un fel moartea amenintata din ce in ce mai des de o groaznica plictiseala, care mi se scurge in creier ca o a doua moarte, cu efect anesteziant ; astfel, se tot gandea cum ar putea ajunge la suprafata din locul in care se afla, considerand ca aceasta ipotetica suprafata n-ar fi prea indepartata (uneori razbateau pana la el zgomote surde, sau poate mi se pare…), dar pentru asta trebuia măcar sa se intoarca, ori el nici nu putea deschide ochii, sau misca bine degetele de la maini… Alteori era intrigat sa afle unde se afla ingropat: nu era vorba de un cimitir, din moment ce lipsea cosciugul; totodata , cei ce-l ingropasera (evident la repezeala), nu o facusera in mijlocul vreunui oras (desi nici acesta ipoteza nu era total irealista, deoarece tocmai pentru a crea o diversiune, presupusii criminali ar fi recurs chiar si la acesta indrazneata posibilitatea). Cel mai ingrozitor moment al existentei sale post mortem a fost cand am traversat o foarte puternica spaima existentiala- moment in care pentru o secunda a stiut ca e mort si singur, devorat de o evidenta violenta- dar atat de puternica incat probabil ca am lesinat dupa ce in prealabil incercase sa urle, caci peste un timp s-a trezit lac de sudoare, cu lacrimi inghetate pe obraji (nici nu mai stia de cand nu mai plansese) dar mult mai linistit si mai incapat . De atunci a incetat sa se mai gandeasca la grozavii metafizice si incerca sa zambeasca de cate ori avea ocazia mai ales ca incepea sa-mi amintesc din cand in cand (nu prea des din pacate) cate-un banc pe care il rememora cu placere, il repeta de mai multe ori in gand ca sa nu-l uite si zambea cu o placere senina, ori de cate ori avea ocazia… Existau si momente mai putin vesele cand spera ca toata aceasta sarada sa nu fie decat un vis urat, un cosmar din acelea frenetice, atat de palpabile in linistea noptii, care te bantuia ca un tortionar si din care te trezesti spre dimineata ranjind spasmodic de placere, placerea descoperirii adevaratei realitati, statice, sigure, tacute…de fiecare cand ma trezesc insa (timp in care nu visa absolut nimic…) se descoperea in acelasi loc, inconjurat din toate partile de pamant, viermi si coropisnite…De multe ori se intreba de ce nu avusese si el parte de o moarte normala ( intelegand prin acesta op pura intrare in neant) si de ce trebuia sa fie constient in aceste momente atat de speciale si care trebuiau lasate sa se consume in liniste, uneori simt ca-mi profanez propria moarte, ca un spectru panguitor de cadavre, cine stie , poate corpul asta nici nu e al meu sau…Odata a ramas terifiat de-a dreptlul cand i-a trecut prin minte ciudatul gand ca de unde pana unde este un „OM”?!; continuandu-si judecata, realiza cu stupoare ca putea foarte bine sa fie un cip un pic dereglat sau mai stiu eu ce program sadic pe calculator, caci de fapt nu prea simtea nimic din el ca om, adica isi simtea periodic , cand o mana, cand un picior, cand buzele jupuite, uneori sughit, nu stiu de ce, dar aceste senzatii puteau foarte bine fi niste halucinatii perverse…isi arunca din cap aceste erezii, oare cat mai avea de gand sa-si bata joc de propria moarte?!… De multe ori adormea cu astfel de ganduri in varful buzelor, si se trezea cu constiinta ca este, probabil, cel mai ciudat mort care-a fost ingropat vreodata… |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate