dragi copii, ramasesem la:


- Macar acolo nu va mai rade nimeni de mine, isi spuse el…
Cand ajunse la marginea padurii se opri din alergat, si ca sa isi mai traga sufletul se aseza pe o buturuga.
-Cum de am putut uita de cal? Isi spunea micul Mufi. Ce ma fac eu acum? Oricum, daca stau sa ma gandesc bine, un cal ar fi prea mare pentru mine, iar eu nu am bani sa-mi cumpar unul. Nici macar unul mic. Ce ma fac, ce ma fac? Se vaita Mufi. Chiar nu exista nici o cale sa o fac pe printesa sa ma iubeasca din nou?
Si cum statea el asa trist pe buturuga, il apuca plansul de disperare. Incerca sa isi scoata coiful ca sa-si poata sterge ochisorii, dar acesta nu mai vroia sa iasa. Asa ca satea acolo, cu armura lui stralucitoare, cea mai stralucitoare, cu sabia la sold, cu coiful pe cap, si plangea de mama focului. Dupa cateva ore de plans, se ridica obosit de atatea emotii si-si cauta un culcus pentru noapte. Asa ca intra in padure incercand sa faca cat mai putin zgomot, fiindca ii era cam frica de animalele salbatice ( sa nu uitam ca nu era decat un ursulet de plus ), numai ca zdranganea si scartaia din toate incheieturile, asa incat in curand, dupa ce incerca sa-si scoata singur armura, vazand ca nu poate se aseza din nou langa un copac si incepu sa planga.
- Ihhh, armura asta, zicea el, si eu nu am nici un cal, nu mai zic de unul alb, dar nu am nici macar un cal maro, negru sau portocaliu. Orice cal ar fi fost bun. In loc sa o cer pe Printesa de nevasta, trebuie sa stau aici, in padurea asta intunecoasa. Si in curand va fi intuneric bezna, iar eu nu am lanterna si nici macar un chibrit. Daca ma ataca vreun animal periculos? Mormaia Mufi plin de tristete. Numai ce apuca sa termine, si auzi un glas gros spunand:
- Buhuhu, cine esti tu?
Speriat, Mufi sari in picioare uitandu-se in stanga si in dreapta, dar nu vazu pe nimeni.
- Mi s-o fi parut, isi spuse el. Ar trebui sa dorm un pic, am inceput sa aud voci…
- Buhuhu, cine esti tu? Se auzi din nou vocea.
De data asta, Mufi se sperie ingrozitor. Cum sa nu se sperie daca nu vedea pe nimeni in jurul lui, si in padure deja incepuse sa se intunece?
- Buhuhu, uita-te in sus, chestie lucioasa ce esti! Zise vocea.
Si Mufi se uita in sus, unde vazu o pasare mare cu niste ochi si mai mari care se uitau fix la el. Intepeni de frica si incerca sa spuna ceva, dar nu reusi sa zica decat:
- Mmmm, aaaa, eu… stiti, domnule pasare, eu…
- Buhuhu, eu sunt doamna Bufnita. Nu domnul Bufnita, el e plecat intr-o vizita. Tu cine esti, si de ce stralucesti asa? Nu am mai vazut niciodata un animal ca tine prin padurea asta.
Auzind ca e vorba de o doamna, Mufi isi reveni imediat, si ca un cavaler ce era, spuse:
- Buna seara doamna Bufnita. Eu sunt Mufi, ursuletul cavaler. Stralucesc asa din cauza armurii, este din argint, explica el.
- Si ce cauti tu in padurea noastra Mufi, ursulet cavaler ce esti? Daca stau bine sa ma gandesc, am mai vazut ursi dar toti erau mari si nu purtau armura, tu esti cam micut. Ai fost bolnav cand erai mic, sau nu mancai tot din farfurie? Intreba plina de curiozitate doamna Bufnita.
- Stiti, doamna, eu sunt un ursulet de plus, asa ca nu prea mananc, de fapt, nu mananc deloc sincer sa fiu. De-aia sunt asa mic. Iar in padure… ce sa fac, stau si eu pe aici, fiindca sunt foarte, foarte suparat.
- Si de ce esti tu suparat, Mufi?
- Fiindca tot ce vroiam era ca Printesa sub patul careia locuiam sa ma iubeasca din nou. Dar ei acuma nu-i mai pasa decat de cavaleri in armuri stralucitoare, asa ca mi-am facut si eu una, din argint. Numai ca am uitat ca imi trebuie si cal, ca sa fiu un cavaler adevarat. De-aia sunt asa suparat si am fugit de la palat. Trebuie sa gasesc un cal pe masura mea, sau .. stiu si eu? Zise Mufi gata sa planga din nou.
- Buhuhu, stiu si eu? Nu cred ca am vazut vreodata un cal atat de mic, care sa ti se potriveasca. Dar eu nici nu prea ies din casa, sotul meu, domnul Bufnita calatoreste mai mult. Am sa-l intreb pe el daca a vazut pe undeva un cal mic.
- Si alb. Adauga Mufi. Trebuie sa fie si alb.
- Bine, bine, si alb. Ma duc sa vad daca a venit acasa, si daca a venit, il intreb. Asteapta aici ursuletule.
- Multumesc, doamna Bufnita, zise Mufi si facu chiar si o reverenta care se auzi pana departe in padure, fiindca de atatea lacrimi, armura incepuse sa cam scartaie.


---------------------va urma ----------------------------