agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-10-13 | |
-Eu vad lucruri pe care tu nici macar nu ti le poti imagina! Am acces la multe informatii si simt ceea ce nici un om nu a mai simtit pana acum.
-Tu nu vezi nimic! Nu ai cum, esti oarba din nastere! -Si ce inseamna sa fii orb? Sa nu vezi, sa nu percepi ceea ce exista in jurul tau? -Pai da, raspunse surprins barbatul. Cum arat eu? Poti spune asta? Poti spune ce culoare are parul meu? Poti intelege ce este aceea o culoare? Ce este rosu? -Te vad bine, nu incape nici o indoiala. Te cunosc mai bine decat te cunosti pe tine insuti. Stiu cine esti, cu ce te ocupi, stiu din ce este facut sufletul tau. Tu stii? -Cine esti tu de fapt? O impostoare. Nu-mi raspunzi concret la nici o intrebare. Te prefaci mereu. Spui ca stii totul cand de fapt nu stii nimic. Te crezi superioara doar pentru ca nu vezi. Esti un nimeni in ochii mei. -Nu stii ce vorbesti. Esti suparat. O sa-ti treaca. Intoarce-te dupa ce-ti revii si am sa-ti raspund la intrebari atunci. -Nu! Acum vorbim si rezolvam totul. Am venit la tine cu un scop si nu plec pana nu-mi ating tinta. Vrei bani? Spune ce vrei in schimbul unei informatii. -Stiu ce vrei, dar raspunsul numai tu il poti afla. Raspunsul este in jurul tau, doar ca esti prea ocupat sa-l vezi. Bine, iti voi spune daca-mi redai vederea. Vreau sa vad culorile, cerul, iarba. Vreau sa privesc rasaritul si apusul. -Fie. Ma intorc dupa trei zile sa-mi zici ce-ai vazut. Si spunand acestea barbatul sa intoarse pe calcaie si pleca fara sa salute. M-am dus la fereastra si am incercat sa-mi dau seama ce este ceea ce privesc. Pete de culoare, nimic altceva. Sus era cerul si acela era albastrul. Ce culoare, prima pe care o recunosteam, dar era atat de rece. Am iesit sa privesc totul si ochii mei lacomi capatau fiecare informatie fara nici o problema. Imaginea era de cristal si chiar mai mult. Cine si-ar fi putut inchipui vreodata ca vazul te poate face atat de fericit, te poate imbata? “Privesc!” mi-am spus. “Privesc toate minunatiile create de Dumnezeu si de om!” Dar nici o bucurie nu e facuta sa dureze si in curand am inceput sa vad mai mult decat minunatii. Am inceput sa vad suferinta, durere, lacrimi. Ma uit la tot ceea ce nu vor oamenii sa vada atunci cand isi intorc privirea. Si pe cat de minunate sunt creatiile, pe atat de inspaimantatoare sunt privelistile de pe strazi. Boala pluteste in aer si dintr-o data mi se face scarba. Scarba de ceea ce vad si de ceea ce respir, scarba de viata si de oameni. Eu care ii vedeam in felul meu, ii simteam si ii iubeam. Ii vad acum ca pe niste paraziti ce locuiesc in Paradis si-l devoreaza. Acum inteleg de fapt ce a insemnat izgonirea din Rai. Captivitatea in propria ignoranta si rautate. Oamenii nu merita nimic din ceea ce au primit. Nu merita sa traiasca. Privesc dar nu vad nici o speranta. Trei zile am cautat neintrerupt macar un om cu sufletul curat. Doar unul pentru care pamantul merita sa germineze. Degeaba. Totul se duce de rapa. E ultima seara si prefer sa vad natura decat oameni. Prefer sa vad animalele si apusul. Culorile sunt fascinante dar ele nu exista cu adevarat decat in mintea noastra. Pacat! Pacat de lumea asta minunata de care-si bat joc toti oamenii. Dupa ce au rasarit primele stele am inceput sa ma indrept cu pasi marunti spre casa. Deja nici eu nu ma mai uitam la cei care dormeau pe jos. Ma exilasem intr-un loc placut, plin de iubire si am simtit ca ma transform si eu intr-o persoana fara suflet. Nici eu nu sunt mai buna; imi merit soarta. Am intrat in casa si parea un loc strain si neprimitor. Un loc rece in care el ma astepta de o ora. -Ei bine, ce ai vazut? Intreba el cu un zambet perfid pe buze. -Tu esti de vina, am raspuns. Numai tu! Mi-ai dat privirea si m-ai facut sa vad doar partea intunecata. -Nu e adevarat. Adica nu intru-totul. Tu ai ales sa vezi raul in loc sa privesti binele. -Oamenii sunt rai si meschini. -Nu. Sunt obligati sa fie asa, nu e din proprie vointa. -Si-ar fi putut schimba destinul dar nu au facut-o. Ei sunt cei orbi, nu eu. Profetia se va adeveri. Nu am nici un motiv sa ma opun. -Trebuia sa te uiti mai atent, spuse el cu o figura serioasa ce parea speriata si trista in acelasi timp, dar ochii lui imi spuneau altceva. Ochii lui erau bucurosi. Sclipeau, emanau lumina. Da, ochii lui ca de mort straluceau si inima-i batea din ce in ce mai repede din cauza emotiei. -Nu mai exista cale de intoarcere, am spus. -Sigur ca este. Intotdeauna ai de ales. Noaptea s-a lasat peste metropola si peste ochii mei, lasandu-ne in intuneric. Dulce bezna! Acum pot vedea, pot simti mai bine, trebuie sa ma mai gandesc. Am inceput sa aud o voce in urechie care care ma intreba in soapta: “Unde-ti sunt aripile?” -Mi-au cazut, am raspuns. Apoi am inceput sa citesc mai cu atentie in sufletul celui care statea in fata mea. Tu nu esti doar un simplu om, i-am spus. Te vad acum. Ce oarba am fost! De ce ai intrat tu in viata mea? Ce vrei de fapt de la mine? -Stii foarte bine ce caut aici. Am fost creat de oameni pentru a le indrepta pasii spre calea distrugerii. Ei au vrut asta. Eu doar le indeplinesc dorinta. -Spui numai jumatate din adevar. -Te-ai intrebat vreodata de ce sunt orbi ingerii? Ca sa nu vada decat sufletul oamenilor, sa vada doar samanta iubirii din ei, ca sa le dea mereu o noua sansa, sa-i ierte. Eu sunt realitatea, eu sunt ceea ce tu nu trebuia sa vezi cand te-ai nascut. Dar acum ma vezi cu adevarat si stii ceea ce s-ar putea intampla. Tu esti avocatul sau procurorul lor. Apara-i sau condamna-i caci in seara asta trebuie sa se sfarsasca totul. Sa decidem si sa cadem de accord. Nu te mai lasa orbita de apatente. Impreuna putem crea o lume mai buna. -Mai buna? Asta inseamna mai rea la tine?! Deci vrei sa fie diostrusi pentru ca nu sunt suficient de rai. Ma faci sa cred ca merita sa le mai dau o sansa, ca merita sa lupt. -Pana acum ne-am inteles bine. Am coexistat in sufletul acestui univers. Te-am lasat sa privesti in exterior. M-am purtat bine. Am castigat teren dar te-am lasat sa-ti exprimi parerea. Oare a meritat? Poate ar trebui sa scap de tine acum, si pot s-o fac cu usurinta. Esti slabita dupa tot ce ai vazut. Chiar nu ti-ai dat seama? Era un motiv serios pentru care te-ai nascut oarba. In clipa in care ai acceptat darul meu, ai devenit la fel ca mine! -Minti. Puterea mea e nelimitata. Eu pot sa-ti arat ca sufletul omului e bun si plin de iubire. Tu esti cel care a vrut cu tot dinadinsul sa-l vada subjugat, prins in lanturile urii. Tu nu te multumesti cu jumatati de masura, nu-i asa? Bine-nteles ca vrei totul. Nu vrei sa imparti puterea cu mine dar uite ca esti obligat si nu poti face nimic. -Ba pot si o voi face cu orice pret. Uiti ca puterile noastre sunt egale. Tu poti sa-mi arati ce este iubirea, eu pot sa-ti arat ce este ura. Suntem ingeri si demoni, buni si rai. Suntem facuti unul pentru altul; cum semnele contrare se atrag si coexista, asa si noi. Nu vei intalni nicaieri numai bine sau numai rau. Le vei intalni impreuna si trebuie sa te obisnuiesti cu ideea asta. Putem trai in armonie sau in razboi. Tu alegi! -Esti intelept pentru statutul tau. Ma voi lupta cu tine. Mai bine mor decat sa fiu corupta. Viata este o lupta permanenta iar eu sunt pregatita. -Ciudat pentru un inger. Credeam ca voua va place linistea. Tu vrei razboi, eu vreau pace. -Vrei compromisuri. -Viata este un compromis. Nimeni nu are nimic de castigat de pe urma acestui razboi. Noi suntem sufletul acestui univers. Trebuie sa pastram armonia nu sa-l omoram. -Mai bine moartea, am spus cu lacrimi in ochi. -Nu gandesti limpede. Moartea nu ajuta la nimic. Energia asta va fi transferata mai departe in timp si spatiu. Va renaste iar noi vom fi acolo luptand in continuare pentru suprematie. -Noi nu suntem facuti sa traim in armonie. Suntem facuti sa luptam. Trebuie sa luptam ca sa ajutam sufletul sa traiasca, altfel viata ar fi searbada, omul nu ar mai avea pentru ce sa traiasca. Chiar nu intelegi lucrul acesta? Datorita noua traieste si odata cu el, traim si noi. Trebuie sa continuam lupta. Este esentiala. Tu vrei pace pentru ca esti prea comod. Daca ar fi doar unul dintre noi, sufletul nu ar putea supravietui. Haide sa-i redam speranta, sa-l facem sa simta ca traieste! -Tu nu intelegi? Eu sunt aici pentru a face rau. Sunt aici ca sa-l fac sa sufere. Sunt aici ca sa ma opun tie. Orice zici tu, orice faci tu este opusul meu. -Sunt obosita si vreau sa ma odihnesc, dar nu pot. Avem o misiune de indeplinit si daca n-o ducem la capat, ce se va alege de universul asta? -Profetia se va indeplini. Ne vom lupta pana-l vom omori! Ce fel de inger esti tu? Iubesti oamenii si-i omori cu iubirea ta? Haide, distruge-i sufletul! Nu-mi pasa. Eu am plecat. Imi permit sa fac ce vreau. Dar tine minte ca prin plecarea mea nu va rezista nici o zi. -Macar in acea zi va simti cu adevarat ce este viata si o va iubi. Tu nu ai cum sa intelegi! -Te urasc! Spuse el si incepura sa se lupte pe viata si pe moarte. Probabil ca e in natura noastra, a oamenilor sa ne lasam prada grijilor ce ne sfasie sufletul. Poate ca noi suntem de fapt cei care controleaza lupta dintre bine si rau. Noi luam deciziile si ne selectam prioritatile. Dar oare e bine sa alegem singuri, caci odata cu ele vin si responsabilitatile?! Destinul e in mainile noastre. Sau poate nu! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate