„Copiii voștri nu sunt copiii voștri.
Ei sunt fiii și fiicele dorului Vieții de ea însăși îndrăgostită.
Ei vin prin voi, dar nu din voi,
Și, deși sunt cu voi, ei nu sunt ai voștri.

Puteți să le dați dragostea, nu însă și gândurile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteți găzdui trupul, dar nu și sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei de mâine, pe care voi nu o puteți vizita nici chiar în vis.
Puteți năzui să fiți ca ei, dar nu căutați să îi faceți asemenea vouă,
Pentru că viața nu merge înapoi, nici zăbovește în ziua de ieri.

Voi sunteți arcul din care copiii voștri, ca niște săgeți vii, sunt azvârliți.
Pe drumul nesfârșirii Arcașul vede ținta și cu puterea Lui vă încordează, astfel ca săgețile-I să poată zbura iute și departe.
Și puterea voastră, prin mâna Arcașului, să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubește săgeata călătoare, tot la fel iubește și arcul cel statornic.”