agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-11-14 | |
Poveste
Deschise incet ochii. Deasupra cer albastru, nesfarsit.Inca simtea pamantul rece sub ea, dar adancimea albastra o fascina… Uite, daca inceta un moment sa gandeasca putea deveni ea insasi un nor alb pufos… -Azi noapte am avut un vis ciudat... -Printesa, toate visele tale sunt ciudate, spuse doica zambind. -Nu, a fost altfel, azi noapte am visat despre mine… …si visul ii reveni in minte. Revazu gradina pustie si retrai sentimentul de teama. Apoi ii intalni ochii- albastri si tristi. Simtea ca vrea sa ii spuna ceva si mai simtea ca si el e la fel de uimit ca si ea. Apoi a disparut brusc. -Printesa, e timpul – spuse doica. O privi cum se ridica… asa subtire era, stravezie chiar, si cu cearcane adanci pe obrajii palizi. Se gandi ca ar avea nevoie de odihna, departe de toate… Printesa isi relua locul in camera intunecata. -Sa intre primul, spuse incet tinand in pumn obiectul daruit de acea persoana care venise la ea sa isi afle viitorul. Si rand pe rand fiecare aflase ceea ce visele frumoasei printese le dezvaluise. Unii plecau tristi sau in lacrimi, altii... un zambet intreg… Acum nu isi dorea decat sa inchida ochii. Si visul reveni. El era deja acolo si, ce era ciudat, gradina nu mai parea atat de infricosatoare. Se apropie de el.Trebuia sa ii vorbeasca, stia ca prezenta lui in visul lui era inexplicabila... El avea o voce calda si blanda. Nu distingea tot ce spune dar era fericita… Si visele au continuat. Traia doar pentru acele momente. Acum isi vorbeau mult, il si atinsese, stia ca era real. pana intr-o noapte cand El era atat de trist incat si rozele isi plecasera capul… Il lua obrajii in palme : -Ce s-a intamplat, iubitul meu? -A venit timpul sa plec…(lacrimile ii sarutau degetele printesei) a venit timpul… ..si zilele treceau, la fel, si noptile erau acum pustii. Cei care doreau sa isi afle viitorul de multe ori plecau fara nici un raspuns…printesa incepuse sa isi piarda darul -Copila mea, spuse doica, e timpul.. Se ridica incet de parca purta tot cerul pe umeri si mai tarziu isi relua locul in camera intunecata... -Sa intre, spuse incet fara sa ridice ochii si intinse mana pentru a primi darul…si in palma i se aseza o roza… -Acum sunt aici!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate