-Ia si tu si mananca un mar…ii spuse bunicul.
Isi privi nepotul cum lua marul galben..cum il mirosi mai intai si de abia apoi musca cu pofta din el.
- …si bunicule..tot nu inteleg..daca noi oamenii vorbim..animalutele au si ele graiul lor …plantele..copacii ..ei de ce nu vorbesc?
-Ei dragul meu..e poveste lunga..nu e adevarat ca sunt tacuti…

Isi privi nepotul cum face ochii mari si cum se pregateste avid sa mai asculte inca una din povestile care ii placeau atat de mult..isi mai lua un mar si se trase mai aproape .

- Vezi tu toti pomii din livada mea..si nu numai ei…vezi tu..ei sunt ca si noi…cei care dau roade ..poarta in ei suflete feminine..iar cei care au doar frunze..sunt spirite masculine.. asa ca mine si ca tine..

..si bunicul isi depana povestea incet..domol…facand ca ziua calda de vara sa treaca iarasi ca o dulce adiere ..

acum era noapte si nu putea sa adoarma..se tot gandea la ce ii spusese buni lui..se urca pe pervaz si privi inspre livada..isi lipi nasucul de geam….poate ca era lumina lunii de vina ..poate nu dar ..acum toti pomii ii pareau altfel..argintati si da..uite dupa felul in care isi miscau frunzele chiar pareau sa vorbeasca intre ei..ce curios..se uita si inspre ultimul puiet plantat acum cateva zile…tare tacut era..mai bine zis ..tare „tacuta” era..uite ce clar o deslusea…era micuta si parea sa fie tare ocupata cu impletitul cozilor lungi.. i se paru ca ii zambeste chiar….

„Hm..ce dar are bunicul asta..te face sa vezi tot felul de lucruri”si se hotari sa se culce..desi zambetul fetitei ii ramase inca in suflet…


De atunci au trecut multi ani...bunicul se odihnea acum langa copacii pe care ii iubise toata viata lui ..poate la fel de mult ca si pe copiii lui…El continua sa vina aici cateva zile in fiecare an…ii facea atat de bine linistea.. si soarele ce ii maingaia obrajii .Aici se simtea din nou curat..se simtea din nou copil…Cel mai mult ii placea sa stea sub marul plantat atunci de mult impreuna cu dragul lui bunic.Si ca intotdeauna era plin de roade..galbene si mari…

-Ia si tu si mananca un mar!
El facu ochii mari..de unde aparuse fata asta?Ii intindea un mar si ii zambea larg.
-Aaaa nu stii cine sunt?Eu am grija de casa si gradina cand nu e nimeni aici..cred ca era si timpul sa ne intalnim…

Era atat de draguta..cu parul lung si blond strans in doua codite ca o scolarita…

A fost prima data cand nu a plecat dupa 3 zile..si cum o privea cum ii dormea in brate asa dulce si calda a realizat ca umblase lumea toata in cautarea dragostei dar nu si-a imaginat niciodata ca ar fi putut-o afla in cel mai drag si apropiat loc din inima sa…

Maine aveau sa plece impreuna, asa ca se gandi sa isi ia singur ramas bun de la pomii sai. Pasii in livada …si se indrepta spre marul lui..sa fi fost luna de vina sau umbrele inselatoare …dar ..nu il gasea…ce ciudat…se intoarse in pat putin nelinistit..macar ea era inca acolo o lua in brate si adormi..incetand sa se mai gandeasca la ce i se intamplase.

-Sa mergem iubire…

Nu mai avu timp sa vada ca .. marul din fata ferestrei lui… nu mai era..