agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4196 .



Alunecare
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [pray ]

2003-12-07  |     | 



Alunecare

——————————————————————————
Alerg.
Și simt durere.
Și merg
Și mă doare.
.........
O, zei bicisnici și strigoi !
Ce este soarta pentru voi?
Căci sunt eu cel ce cade; oare?
Și alunecă
În gol...
——————————————————————————



Alunec... Unde? Nu știu și nu-mi pasă... Umerii îmi sunt zdrobiți de greutatea poverilor ce le port din vechime și poate că toate se vor schimba. La timpul lor...
Dar răbdarea s-a sfârșit și-și face loc singurătatea. Acea singurătate care te găsește în patul tău noaptea târziu, în coșmarurile cele mai oribile. Și se încolăcește în jurul gâtului tău și, transformându-se într-un șarpe, își înfige colții în trupul tău ud de sudoare, abia trezit din lumea neființelor, din lumea monștrilor și a ororilor. Este o altă lume. O lume îndepărtată, creată de diavoli. Și timpul nu mai are limite deoarece durerea crește și singurătatea își face apariția într-un car de foc tras de niște cai costelivi, a căror carne este smulsă de corbi negrii, croncănind cu ciocurile lor pline de sânge. Trupul îți este cuprins de spasme teribile și urmele colților demonilor se măresc... Se măresc... Și sângele începe să curgă asemenea Iordanului… Și forțele încep să sece, încep să tremure, asemenea frunzei, care este despărțită de copacul său de către vânt într-o zi mohorâtă de toamnă, fără a avea puterea de a decide asupra sorții sale...
Și alunec......
Și demonii își fac apariția în mantii și cagule negre. Dezvăluindu-și capetele descoperi..... Nimic! Descoperi vidul și teama ți se cuibărește în inimă. Și frica îți zdrobește oasele. Și groaza izbucnește de nestăpânit. Și aluneci.... Căci vidul te cuprinde asemenea unei tornade. Și știi că ești pierdut și știi că te așteaptă iadul. Deoarece iadul există. Răutatea există. Și mrejele sale cuprind Pământul într-o încercare de stăpânire a lumii. Și te întrebi: a reușit? Însă rațiunea dispare și vasele de sânge îți sunt secate de vlagă. Și gândurile zboară spre cer, spintecând rațiunea și vidul. Zboară spre fericire. Și ajung aproape de cer. Și...
Și nimic. Le spulberă vântul... Atâta timp, atâtea gânduri, atâtea decizii, atâtea... Pentru ce?!! Pentru nimic. Și corpul cade și se zdrobește de caldarâmul tare și rece. Și timpul îl strică, și putreziciunea îl cuprinde și nu mai rămâne nimic. Doar o mâna de cenușă. Și este luată de vânt... Același vânt crud din totdeauna. De ce nu pot să mă transform în vânt? Fără suferință, fără decizii, fără regrete, fără atâtea....
Fără nimic. Nimic!!
Și alunec...
În vid. Și cad… în gol. Și mă zdrobesc de caldarâm din nou. Și gândurile se scufunda în mare și curenții mi le poartă departe, în larg...... Și acolo: singurătate. Și sunt purtate la mal de reflux și ele se cațără pe vârful munților, dar odată ajunse în vârf frigul le îngheață și vântul le sparge în mii de cioburi de cristal. Din nou vântul... Din nou destinul?! Sau din nou răutatea?!
Și cad pentru a treia oara și gândurile se afundă în pământul rece și negru. Și timpul roade pământul și din gândurile mele rămâne doar o groapă.
Și a fost ultima ridicare a gândurilor mele deoarece corpul mi-este răcit de mult și acum toate forțele mele sunt sfârșite.
Și alunec... Pentru ultima oară în vid.
Și dispar înghițit de gânduri.
Deschid ochii și corpu-mi ud tremură de groază și de gânduri muribunde. Mă învârt și te zăresc stând lângă mine, cu corpul tău dumnezeiesc și pământean, cu zâmbetul tău pe buze. Mă aplec spre tine și te privesc. Toate se risipesc duse de vânt și mă simt bine atunci când te sărut ușor pe buzele-ți roșii și apetisante. Te trezești și un scâncet iese din pieptul tău care se ridica încetișor. Un zâmbet se ivește pe buzele mele și mă scufund în patul meu de suferință. Și alunec........

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!