agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-11-28 | |
Profanare
Este recunoscut de acum faptul ca , intre artist –de un anumit stil , indeobste major- si nebunie , exista o legatura extrem de strinsa . Asa se face ca aproape pe nimeni nu mai mira expresiile de genul . Dar nu perceptia care conduce la aceasta constatare intereseaza mass-media , cum nici colajul aptitudinilor incriminate , ci latura omeneasca a acestora , cu precadere acelea care tin de scandal . Oamenii au in singe risul , si foarte putini meditatia . Este adevarat , omul fara umor pierde in calitate , ceea ce nu inseamna ca intelepciunea este lipsita de acest atribut . Ca martor ocular al intimplarii , de unde isi trage obirsia consemnarea aceasta , ma simt tentat sa nu mai insist asupra unicatului , mult mai adevarat –dupa cum se va vedea- este elementarul . Nu elimin nici posibilitatea ca , Cel de Sus asa a gasit de cuviinta sa lege faptele . Nu intotdeauna omul este responsabil de ceea ce intreprinde , nu rareori constatindu-se –evident , in cazurile iesite din comun- ca in participatia sa la cutare sau alt cutare lucru , el insusi nu oficiaza ; ca lucrul acela in sine s-a produs in virtutea harului ( a altceva superior , in bine ori in rau ) . Aceasta necorelare dintre fapta comisa si De Ce-ul care sta la baza comiterii ei , nu de putine ori , face ca ancheta politieneasca sa se impotmoleasca de la capat de loc . Multi peri albi , multe cafele baute , multe nopti pline ochi cu insomnie , sunt aduse plocon celor care sunt desemnati sa elucideze cazuri de o astfel de natura . Si zau daca este drept . Este –daca cineva doreste un element de comparatie- asemenea chestiei aceleia hazlii cu capra si oaia . Oricum , pe undeva trebuie sa existe o explicatie . Dar , probabil , aceasta este atat de simpla , incat pina acum nimanui nu i-a sarit sub calota . Nu pot afirma –ca modul in care uneori lucrurile se leaga- ma scandalizeaza , dar nici ca nu ma scandalizeaza . Ca sa dau punct scurtei mele incursiuni in acoerentul care este cuplul trup-suflet , fara a deteriora mai mult decat este necesar structura mea stiintifica , ma folosesc de cea mai comoda formula : eul nu se reporteaza . Cit despre faptele care au ca arbore genealogic tocmai acest nod gordian , nu eu sunt cel in masura sa se pronunte . Nu ca mi-ar lipsi elementele care prin ele insele ar putea aduce o cit de mica precizie , ci in privinta sa dezlege cazul . Sunt atitea ipoteze pro si contra : Descartes si filosofia occidentala pe de o parte , filosofia orientala pe partea cealalta , incit ma intreb , si inca cronic , dar si contagios de sanatos , daca mai este cazul sa aduc in atentia stimabililor mei contemporani o ipoteza noua , care in contextul sfirsitului de mileniu 2 ar produce , fara nici un dubiu , ilaritate . Prefer , cind ma dedau jocului , sa ma amuz singur . In una din zilele lunii iulie a anului 1986 , o procesiune ciudata se indrepta catre caminul de nefamilisti , proprietar Fabrica Textila Pucioasa , din orasul cu acelasi nume . In fata pasea cu autoritatea unui sef de trib de pe vremea lui Burebista , inainte de a fi contopite in prima asezare de tip statal , un individ inalt de 1,80 – 1,90 metri , cu alura de ascet . Parul sau , nici lung , nici scurt , foarte negru , parea in lumina amurgului presarat cu mici vietuitoare galbene , rosii , felurite , cu trupurile hilar alungite , de un verde marin . Purta peste haine un fel de pelerina cu gluga , obtinuta dintr-un cearceaf prin infasurare . Ceilalti combatanti , cu exceptia unuia plasat in mijlocul procesiunii , purtau cite o pereche de blugi trasi peste un tricou marinaresc . Marsaluia cu capul in piept si miinile legate la spate . Chiar si asa , adus putin de umeri , nu putea ascunde pe cit vroia statura-i de atlet . Interpreta rolul unui dezaxat citadin , prins cu ocaua mica . Il interpreta cu daruire , fara nici un efort , ca un profesionist . Se strecura in pielea personajului creat tot de el , gradat , concomitent cu inaintarea scrierii mentale a piesei de teatru , in care noi , cestialalti , eram –se subintelege- niste diletanti . Dar tocmai acest decalaj dintre cunoastere si necunoastere dadea procesiunii un farmec hilar , ceea ce ii aducea in act si un plus de condescendenta . Centrul de greutate al ansamblului cadea nu pe materia vie , pe cei noua actori improvizati , ci pe natura moarta , reprezentata aici de o cruce de lemn , pe care scurgerea timpului isi pusese amprenta . Asa cum era , purtata de unul dintre echipieri –pe umarul drept- cu oarecare indeminare , oricine , putea observa ca fusese rupta de pe mormintul respectiv , si nu smulsa , capatul vizat fiind drept si nu ascutit . Se mai putea baga de seama ca acest capat nu mai era verde , ci chircit de batrinete . Crucea de lemn , in totalitatea ei , chiar si la cea mai scurta privire , asigura pe cel care o observa ca este un obiect abandonat de multa vreme . Pe fond , aceasta este realitatea ; crucea de lemn o luasem de linga gardul care imprejmuia cimitirul orasului … Caminul de nefamilisti unde eram cazati era plasat pe malul celalalt al unei ape lenese . Un rau cu debit scazut , carevasazica despartea cele doua asezari , una plina de viata , cealalta incaputata cu moarte . Procesiunea care a declansat o ancheta politieneasca in toata regula s-a desfasurat pe intervalul a circa cinzeci de metri . La cam atit se reduce fondul problemei . Cheful care a urmat , dupa ce cu toata morga am protapit crucea de lemn pe gardul confectionat din prefabricate , ce despartea caminul de nefamilisti de restul fabricii Azuga cu sediul in orasul Pucioasa , nu mai are nici o relevanta . De altfel , nimeni din cei implicati nu a facut referire la acest tronson al festinului trupesc , in speta cel care a declansat totul . Chemat la militie a doua zi de dis-de-dimineata –era intr-o luni- seful echipei de hidroizolatori si-a dus mina la gura ca orice bunicuta . Prima solutie , de a ne scoate bazma curata , ce i-a trecut pe sub chelie se invirtea in jurul poetului , adica a subsemnatului . Acuza care ni se aducea era destul de grava : profanare de morminte . Ne stia seful in stare de comiterea unor lucruri si mai dihai . Ce a facut , ce nu a facut , pina la urma a reusit sa-l convinga pe anchetator ca poetul este si el om , spre deosebire insa , vizibil mai « rasucit din vrej » . Bomba admosferei , dupa cum am aflat mult mai tirziu , asa a fost dezamorsata . Mult mai greu i-a fost sefului sa ne scoata din mahmureala care ne imprejmuia . Prima masura administrativa pe care a luat-o sta in faptul ca a trimis pe unul dintre noi sa ia crucea de lemn de pe locul unde o cocotasem , si sa o arunce . Mache cum era , personajul desemnat sa duca la indeplinire porunca mai marelului nostru –acelasi cu cel care o si purtase pe umar- din motive asadar obiective , a lepadat-o nu acolo de unde o luasem . Am cules-o cu intirziere de citeva zile eu insumi si am aruncat-o pe un morman de resturi menajere , crescut pe obrazul imprejurimilor . Din toata povestea asta , care tine de stomac , dupa cum am mai spus , a ramas doar amintirea , parte de acum ( imi place sa cred ) a spiritului , chiar si daca numai in ceea ce ma priveste . Pina la terminarea sezonului –lucram exclusiv iarna , subsemnatul , in calitate de cap al rautatilor , impreuna cu inca doi colegi – de orice pericol social trebuie sa se ingrijeasca cineva- am fost cazati la singurul motel din orasul Pucioasa . Se subintelege ca un astfel de act nonconformist , de producerea caruia nu eram vinovat , nu putea ramine nepedepsit . Asa am ramas din primavara anului urmator fara loc de munca . Cum nu mi se intimpla pentu prima data sa beneficiez de astfel de avantaje , si viata are ingredientele ei , dupa cum inteleg pe masura ce inaintez pe drumul care sunt , nu i-am dat decit atentia ce i se cuvine . Fireste , mai ramine umbra care ne secondeaza pasii … Daruirea , profesionalismul , harul , sunt factori cu greutate in procesul care este Eul fata de El Insusi –in felul lui de a fi cu zi in zi , tot un foc –care spre deosebire de focul obisnuit , nu distruge , ci compune . Asa si sta cazul cu cuplul trup-suflet : o compunere intre aici temporal si aici vesnic , dublata de completarea unuia dintre termeni de catre celalalt , si invers . In mod evident , sistemul de cama iese din datele problemei . Ceea ce , cu toata stima , sper ca nu scoate subiectul asupra caruia m-am aplecat cu sertarasele de sub calota , atitea cite am, in stare de maxima acuratete , din cadrul genului . Crucile sunt unele din lemn , altele din inlocuitori, cum este marmura . Mai exista si o alta specie de cruce : ma refer la crucea karmei , despre care teosofia spune ca se afla in raport de functie cu viata fetala . Daca este asa , sau nu este asa , numai cei care vin dupa (…) se pot pronunta . Ceea ce imi permit sa afirm , si fireste , daca studiul problemelor ridicate poate fi luat drept tot atitea argumente , este ca eu votez Inspiratia . Propovaduiesc ca nu se poate atinge , si cu atit mai putin , insaila , lucrul nou in loc de blazon la caleasca lumii , cu sufletul incruntat . Spun astfel ca nu tragedia , ca nu suferinta , ca nu neadaptabilitatea , etc., sunt sursa actului creator , ci -spre inmarmurirea adeptilor preferitori de teorie , si nu de teorema- , amuzamentul . Nu puteam incheia demersul meu inainte… Nici unul dintre personajele prezente in proza scurta –de fata si ea- nu a suportat rigorile legii , pina la urma o forma de exprimare a spiritului . Trupul , mobilul rindurilor de fata , nici el nu a suferit de pe urma unui concept ridicat la rang de « Ordine , de regula … » . Atunci , unde se gaseste in cele de aici pierderea de timp , careia m-am supus de buna voie si in mod constient ? Si daca este pierdere de timp , de ce ramine in Este ? Si daca nu este pierdere de timp , de ce nu este parte de altceva , si nu de Arta ? Faptul ca subsemnatul a ramas pentu o lunga perioada de vreme fara loc de munca , este , nici mai mult , nici mai putin , decit un fapt minor , la care s-a ajuns prin nealiniere . Asa gindesc . Astfel ma pronunt . Mergind spre sinea-mi pe firungul povestirii , nu pot nega ca nu sunt obsedat de un amanunt pricajit . Alaturi de crucea de lemn , devenita prin natura imprejurarilor exprimate Simbol , sau ma rog , ceva pe aproape , se mai gaseau inca 15 surate de-ale ei , dintre care citeva erau de sex masculin . In ce consta amanuntul pricajit la care fac trimitere ? Pai , daca –prin nesabuinta celor noua nonconformisti – s-a constatat ca prin inlocuirea crucilor de lemn cu altele din fier forjat , sau din alte materiale care se preteaza acestui tip de stima adus mortilor , lucrul vechi , respectiv crucile de lemn , devenite inutile , de ce nici dupa consumarea evenimentului ce a avut loc , este drept clasat din lipsa de probe , nu au fost adunate de pe obrajii imprejurimilor si reintegrate in circuitul vietii ? Nu conteaza de catre cine ! Un raspuns poate fi faptul in sine … Adica , ce este haruit sa putrezeasca , orice s-ar face , tot acolo ajunge . Ideea este stralucita , cauza ce prin analiza devine si mai confundabila . O alta idee –este adevarat , excesiv de trasnita- este aceasta : crucile de lemn nu au fost adunate , deoarece , nici unul din multimea celorlalti nu a dorit sa se arate altfel , desi pina si copiii de gradinita stiu ca noi , oamenii , suntem diferiti . In subsidiar : diferiti , dar omogeni . “ S-am incalecat pe-o sa ...” . |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate