agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2481 .



PINZA DE PAIANJEN
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [LonelyShell ]

2001-08-26  |     | 



Să priveşti lumea printr-o pânză de păianjen… cum priveşti viitorul prin pânza amintirilor… ca şi cum ai dori ca ceea ce ştii despre praful drumurilor pe care ai mers vreodată să te ajute să alegi între căile viitorului… Dar reflecția pânzei amintirilor e înşelătoare ca o oglindă prăfuită ; niciodată imaginea reflectată nu este identică, şi numai atunci când recunoşti paşi pe care i-ai mai făcut cândva înțelegi că păşeşti invariabil pe urmele greşelilor tale.

La fel e şi cu pânza de păianjen. Lumea văzută prin perfecțiunea ei îți pare mai frumoasă. De aceea o contempli din spatele pânzei. Pentru că ți-e milă să-i distrugi perfecțiunea… sau pentru că e mai simplu să priveşti drumurile care se întind dincolo de ea, decât să le străbați.

Timpul însă îngroaşă pânza de păianjen. Şi treptat fereastra spre lumea de vis devine cenuşie şi opacă. O fereastră cu obloanele trase, dincolo de care nimic nu se mai vede. În afară de o imensă singurătate, aici, de partea sufletului tău.

Numai lumina unei lumânări mai poate străbate cețos prin pânza de păianjen, uneori, în nopțile târzii. Şi flacăra se îngustează spre vârf, căpătând forma unui drum ce se pierde la orizont, să-ți amintească drumurile care te-au aşteptat în zadar.

Dar e târziu ; ceea ce-ți fusese cândva fereastra spre lumea ideală ți-a devenit temniță, şi nu-ți rămâne decât să adormi cu gândul la flacăra ce abia se mai zăreşte, sperând că drumul de lumină pe care îl deschide dincolo de pânza de păianjen va şterge, măcar în vis, cărările tale greşite.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!