Într-o lume modulo patru,
unde anotimpurile se măsoară cu sferturi de oră,
infinitul s-a smintit, când a văzut că, între zero și patru, egali altmiteri, trebuie să-și găsească, cumva, locul

Dumnezeu.

I-am văzut caninii scrâșnind lângă molarii cu care sfărâmase incisiv atâtea stele, nemulțumit, fiindcă acum Soarele-i ieșise pătrat.
Își dete pletele pe spate, trecându-și mâna peste sinusurile care-l mai supărareră și altă dată,
căci îi amintiseră că nu-l crease pe Pitagora, cu care, sigur, o să se certe doar pentru unul.

Pletele nu mai știură cum să cadă, iar unele levitau într-o orizontală care avea de-acum aceleași puteri cu toate verticalele.

Nici zarurile nu mai ascultau de-o gravitație Kepleriană și n-aveau decât patru fețe albe și două găuri negre, legate cu radicali atât de liberi, încât, atunci când se înmulțesc, nu te mai ajută toate factorialele și toate lumile modulo patru să îi împați pe căprării.

Și-a derivat Dumnezeu primăveri o dată cu timpul și-au ieșit zâmbete de iubire și le-a mai derivat o dată și-au ieșit flori de copii; cu alte cuvinte accelerațiile anotimpurilor sunt copiii gemeni din flori de gheață, de mucegai, "De nu mă uita" sau a "Florii Soarelui Pătrat". Pentru ca ei să viseze colorat a integrat Dumnezeu anotimpurile, l-a creat pe Vivaldi și-a dat Fuga la Bach să-l roage să Toace rapid lumea modulo patru, dar Vivaldi și Bach și-au băgat câte una în buzunare și și-au făcut octave, imediat ce s-au întâlnit pe pianul lui Alex, în ochii căruia se oglindește un curcubeu semicircular, care înalță Eroic cortina pentru un Beethowen atemporal, al tuturor dimensiunilor...