agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3287 .



the Electorman
proză [ ]
din seria: loc de dat cu capul

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Flintobert Breeze ]

2004-01-27  |     | 



Soarele-i pe cer. Parca e facut din plastic sovietic, facut sa dureze.
Azi, zi dodoloata... intre doua mineriade s-a facut dimineata alegerilor democratice. Imi este frig. In tarile vecine si prietene sigur este putin mai cald. Asa zic analistii multi si destepti.
In calorifer se aude un inconfundabil ritm de samba. Asa ma invita la cafea vecina aia nou-nouta. Trebuie sa fie tare misto in Brazilia!
In drum spre usa intru intr-o disputa verbala cu obiectele de prin casa. Epuizez toate argumentele si dau sa ies dar frigiderul imi tine calea.
Cinci beri au suficiente calorii incat sa le prefer in detrimentul unei omlete, asa ca servesc micul dejun si brusc politica guvernului incepe sa capete sens. Cred ca si in Australia e misto!
Urc niste trepte, maine chiar am sa le numar, pan' la vecina aia tanara, apetisanta, volubila, receptiva la ideea de nou. Le are cu ibricul. Face o cafea exceptinala, aroma e cu totul speciala. Ma gandesc ca poate stand dezbracata, atat de aproape de aragaz, de vaporii aceia... cumva, mireasma pielii ei... Nu. N-are cum!
De obicei vorbim putin dar azi sunt alegeri. Cica muma-sa vrea sa-l voteze pe Mesiaescu si este greu de convins ca ala nu mai are mandate pe motiv de oarecare constitutie. Subiectul intra in prelungiri caci iar n-are sa-mi placa pe mana cui o sa cada eterna si fascinanta noastra tara. Cei mai periculosi prosti sunt aia batrani pentru ca cei tineri mai au o sansa. Cam frig, dar cred ca e misto in Canada!
Vecina mea este o frumoasa cu sani obraznici dar este putin cam prea maritata pentru gustul meu. Sotul ei munceste in Israel, care nu cred ca este o tara misto.
Se poate face sex intr-o incapere in care dintr-un televizor aprins toata lumea te invita sa votezi? Eu unul n-am putut sa rezist erectiei electorale.
Vreme trece, vreme vine. Din nimic se face ora pranzului. M-as duce mai intai la facultate sau poate la birou... Sunt nehotarat asa ca ma duc sa votez.
Mare si trista este circumscriptia de care apartin. Pe drum imi mananc portia zilnica de corn cu rahat. Minutele imi trec incet, gandurile multe si urate nu-mi dau pace. Golgota micului elector.
A inceput sa picure dintr-un cer supect de albastru. Un copil canta: "Ploua, ploua! Babele se oua!". Ma intreb: Cate oua?. Ar trebui numarate. Dar cine sa ne numere noua ouale?
Merg grabit prin ploaie si ploii nu ii pasa.Trecatorului din sens opus nu ii pasa.Oare cui ii pasa?
De pe o strada goala cotesc pe una plina, apoi iar pe una goala. Cred ca astia s-au vorbit!
In America e noapte. Multi americani dorm cand romanii voteaza.
Pe o strada plina vad un grup de cinci femei frumoase. Cu doua dintre ele ma si salut. Ne stim de la o taiere de mot. Pana sa ma indepartez de ele apuc sa aud ca celelalte trei se intereseaza de persoana mea. Asta ma incanta si parca m-as intoarce sa ma recomand dar, visand ca as putea fi invitat la o cafea, ma gandesc ca s-ar putea sa nu-mi mai pot indeplinii datoria de elector. Renunt.
Imediat urmeaza o alta strada plina. Ihi... deci nu s-au vorbit! Pe straduta asta cu nume de voievod este biroul electoral.
Aici e mare aglomeratie si-n ea domneste consternarea celor ce afla ca Mesiaescu nu mai candideaza. Nici n-avea cum bai! Dar ce stiu eu...!
Indicandu-mi un nume de pe buletinul de vot, cineva ma intreaba daca acel cutarescu e bun. Of Doamne, cred ca si in Congo e misto!
Dupa ce le-am umplut alora urna cu lacrimi am simtit nevoia unei cafele cu mult zahar. Sa stea lingurita in picioare... 'tu-i america mami ei!

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!