Ma caut prin noaptea care s-a lasat peste camera in care m-au adus, imi gasesc mana stanga, ce mirare ca mana dreapta nu e pe nicaieri! Oare am lasat-o acasa cand am venit in graba aici? Nu cred.
E din nou lumina. Ma intorc incet pe partea cealalta pentru a nu te trezi, imi place sa te privesc dimineata, cand esti plina de roua! Imi place sa urmaresc gargarita care ti se urca pe gat si descopera albul fin al pielii tale, degetele mele pornesc in urmarirea ei, tresari. Oare gargarita e cea care te-a facut sa te aduni intr-un ghemotoc, sau mana mea ti-a provocat tresarirea? Esti frumoasa dimineata cand mirosul nuferilor se ascunde in parul tau! Am sa incerc sa te tin in brate ca sa plutim impreuna pe albastrul lacului care ni se deschide in fata. Da, o sa luam luntrea aceea care sta sprijinita de radacinile copacului nostru. Da, copacul nostru, nu stii ca el e cel care ne ascundea atunci cand fugeam unul de altul, unul spre altul, unul in altul, unul in...unul? A, ti-ai amintit. Bine, nu uitasei niciodata, iarta-ma! Si ce frumoasa esti dimineata in bratele mele in luntrea care ne devine casa! Sopteste apa, ma indeamna..."hai, spune-i, spune-i...", cum sa iti spun, nu trebuie sa vorbesc, nu, nu trebuie, te-as trezi, iar tu, in somnul tau, nasti visul, nu, nu pot sa iti spun, tu stii. Oare de ce in fiecare dimineata mana ta se plimba inconstient pe pleoapele mele si pielea ta ma imbratiseaza? Ce prostanac sunt, doar esti a mea, a, iarta-ma, sunt al tau...dar e acelasi lucru, nu? Si ce frumoasa esti dimineata cand parul tau se intinde sa cuprinda orizontul! Am prins gargarita! Doamne, ce te mai facea sa tresari, neastamparata, parca vroia sa te trezeasca! Gata, i-am zis sa mearga sa ne gaseasca loc unde sa ne facem casa, parca asta fac gargaritele, nu? Te-ai trezit! Copil! Inger!
"I'm in heaven with you..." vine un glas de sticla spargandu-se de peretii incaperii prea putin luminate pentru a se distinge ceva...Incerc sa iti iau mana, dar unde esti?! Unde sunt? De ce e atat de rece aici? De ce nu vad nimic in jurul meu? Unde...?
Totul se invarte in jur, ghimpi imi ies din trup si nu ii pot inghiti ata de repede pe cat ma impresoara...
"Medicamentele dumneavoastra!" striga lumina spre mine cand se aprinde brusc...ba nu, asistenta, si in oglinda din fata imi vad chipul alb, atat de alb de parca ar fi luat in el toata iarna alungata de oameni de prin tarile lor...