agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-02-03 | |
Un Crăciun petrecut împreună. . . sculatul târziu, micile bucurii, micile cadouri, zâmbetele acelea care dovedeau tot ce-și pot dovedi doi oameni-că se iubesc, că se bucură să fie împreună-magia florilor de gheață și înlăuntru cald, foarte cald... magia unui Crăciun petrecut împreună, magia capului ei în poala lui și el atingându-i încet, furișat, părul rar, părul aproape alb, desenându-i cu degetul ridurile sub ochi dar nu mai conta nimic, era Crăciun și erau împreună, era Crăciun și erau împreună. . era plânsul din gât pentru atâtea Crăciunuri pierdute și pentru cine știe câte pe care vor putea să le mai petreacă împreună... era durerea pentru timpul care nu mai . . care nu ierta.. . care transforma fildeșul elefanților în clape de pian și pe ei în două fantoșe demne de plâns. . era un Crăciun petrecut împreună și toată ura și toată răzbunarea, și toată durerea și toate minciunile și toată prefăcătoria. . rămăseseră afară, în fața coroniței aceleia verzi, fără să aibă curajul să intre pentru că era un Crăciun petrecut împreună... era el și Emma Lia, necunoscuta Emma Lia în rochia ei frumoasă, caldă, atentă, ascultându-l atent și râzând la micile lui prostii. . era Emma Lia și ce-și dorise vreodată mai mult ? Era minunea feței ei când deschisese cadoul și îmbujorarea „... nu știu dacă pot să ... să-l iau. . e atât de frumos, Doamne, e atât de frumos... ” și îmbujorarea în obrajii aceia mereu palizi.
Un Crăciun petrecut împreună... undeva, la mii de kilometrii depărtare exista Emma Lia și exista căldura și fericirea , veselia și străzile bine luminate și magazinele pline și oamenii bucuroși care urau necunoscuților „Un crăciun fericit!”. Undeva departe, patefonul Victriola cânta o javaneză frumoasă și totul era cald, inclusiv strângerea ei de mână... și sentimentul lui de singurătate, sentimentul lui de goliciune, sentimentul că s-a născut doar ca să se râdă de el, doar ca să fie batjocorit-ei bine, acest sentiment nu mai exista. Exista doar Emma Lia în rochia ei superbă, blu închis, cu umerii goi și cu despicătura îndrăzneață care-i arăta piciorul alb, prea alb. . . și apoi placa cu „La vie en rose”, interzisă oficial pentru că era prea frumoasă, prea bună pentru timpurile pe care le trăim. . „... neamul trebuie călit... nici un fel de slăbiciune, nici un fel de moleșeală nu este admisă în zilele acestea în care viitorul civilizației atârnă de noi... ” de un băiat prostuț și o fată foarte obosită, de parcă ar fi trăit imens de multe vieți. Era totuși Crăciunul, era ziua aceea magică când, pentru o clipă totul era bine, totul părea bine. Leunucă era trântit în fotoliul de piele, savurând o havană. Era bine, avea să fie bine. Nu putea să piardă această viață, se simțea ca o caracatiță imensă peste toate jucăriile lui, peste țară, peste oamenii –jucăriile lui, peste cerul albastru, peste zăpada care reâncepuse să cadă, peste toate mașinile din oraș. Trebuia să se umfle doar mai mult, trebuia să nu scape nici una din jucării din mână. Era Crăciunul și se simțea bine singur, fără nimeni aproape, îi dăduse liber și valetului-nici nu auzi bine telefonul. ”Un Crăciun fericit și ție, K” -Este război, murmură Leunucă indispus și luă de pe masă ultimele rapoarte de pe front să-și treacă privirile peste ele. Un război fericit... murmură el mai departe, ca o urare. Era prea frumoasă pentru el. . era mult prea frumoasă pentru el-nu înțelegea nimic, n-o înțelesese niciodată și nu avea să o înțeleagă așa cum o gâză mică arareori îl înțelege pe bunul Dumnezeu... era prea frumoasă să fie iubită, efortul de a o iubi îl durea fizic, îi provoca lacrimi de usturime doar gândul... n-avea să o uite niciodată, era însă prea frumoasă „Una matina, mi so sveliata, e Bella Ciao, Bella Ciao, Bella Ciao. . ” cântau pe stradă soldații în permisie. . ”e tutti quelli, chi paserando. . ”-era o vreme grozavă și era grozav că ea era aproape, privindu-l atent, așa cum nu mai făcuse decât rareori și el era fericit-ce stupid, el era fericit. Era ea, frumoasă de parcă Diavolul s-ar fi încarnat în ea pentru a-i provoca dorință, pentru a-i lua sufletul, era ea, Păcatul Original și dorința făcea din el un criminal deja-ar fi făcut orice să o păstreze acolo... își pusese ochii sub rochia ei, închipuindu-și cum era ea, acolo, fierbinte-și-ar fi vândut sufletul diavolului doar să o simtă-dar era Crăciunul și ea i se dăruia în chipul acesta, nespus de plăcut. Era mai mult decât posesiunea fizică, era prezența și căldura ei acolo-și pentru el era de ajuns. -Așa trebuie să fie totdeauna, cineva să dea mai mult-spuse ea absentă. -Poftim ? -Nimic, mă gândeam și eu-și apoi, ce este o carte fără dialoguri ? Numai descrieri plicticoase... hai, contrazice-mă, Știe-tot. „ un partigiano, porta mi via, o Bella Ciao, Bella Ciao, Bella Ciao, un partigiano, porta mi via perche mi sembra di morir. . . ” |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate