Mastile... le abordam din lasitate, din inconstienta, din diplomatie, din prostie uneori, din bravada, din inconstienta sau dintr-o doza de perversitate... toate, in mai mare sau in mai mica masura, implica o doza de ipocrizie... Unii dintre noi le adopta atit de des, ca ajung sa isi piarda adevaratul "eu"... Altii, dornici sa prezinte o imagine mai buna, in opinia lor, nu reusesc decit sa afiseze o "fata" care nu e a lor,care nu li se potriveste, devenind ridicoli...
Vrem, nu vrem, le folosim. Atunci cind trebuie sa zimbim din complezenta, atunci cind tacem desi ne vine sa urlam ca o fiara in cusca...
Motivele sint multe si diverse... societatea si reguluile ei nescrise ne obliga sa le folosim... Si asta nu inseamna intotdeauna sa ne vindem zimbetul sau sufletul... cum am putea sa ii spunem unui visator incurabil, ca ceea ce vrea el nu se va realiza vreodata? I-am taia aripile... si ar fi dureros... si preferam sa arboram o masca care sa-i zimbeasca condescendent... dar tot o masca e...
Traim intr-o lume cruda si rea, buna si frumoasa... paradoxal, nu? Aceasta lume ne obliga, nu de putine ori, sa ne ascundem adevaratul suflet, dintr-un sentiment de auto-conservare... Altfel am fi expusi, lipsiti de aparare, cei de linga noi avind vesnic tendinta de a profita si de cel mai mic punct slab... Si, in aceste conditii, cum sa nu apelam la vesnicele masti? Fiecare masca pe care o folosim are ceva din adevaratul nostru ego... personalitatea fiecaruia dintre noi e complexa si... cameleonica...
In "teatrul vietii", motiv care i-a obesedat pe multi, sintem simpli actori, jucind diferite roluri... care ni se potrivesc sau nu... insa pentru a fi noi, cei adevarati, ar trebui sa traim intr-o lume perfecta.... utopia si realitatea.... ni se impun limite pe care le acceptam... din cind in cind ne revoltam si "eresul" de a fi cinstiti si onesti il platim scump... Nimeni nu ne vrea pe noi, cei lipsiti de "machiaj"...

A trai CRUD - iata un lux pe care nu ni-l putem permite... a trai crud inseamna uneori a taia in carne vie...citi dintre noi pot sa o faca? A trai Crud inseamna uneori a te lupta cu morile de vint... A trai crud, a trai la urma urmei, este, pentru mine, posibilitatea de a putea calca peste cadavre, fara a ne ascunde in spatele unor paravane morale... e refuzul total al compromisului, mic sau mare, e puterea de a a trai necosmetizat... lucru posibil doar intr-o lume perfecta... iar cea in care traim e departe de perfectiune... A trai crud e a trai la maxim...a trai pur si simplu... dar nimic nu e asa de simplu pe cit pare.

Nu traiesc crud... dimpotriva... ma bucura lucrurile comune, banale... am pierdut o jumatate de zi contemplindu-mi trandafirul japonez si floarea lui imensa, carmin, intrebindu-ma cine sint eu sa merit atita frumusete care mi se ofera neconditionat... Nu fug de banalitati, nu le minimalizez rostul... de ce?... pentru ca fara banalitate nu am putea sa ne bucuram de senzational.

Senzationalul, ca stare perpetua, s-ar banaliza... nimic nou sub soare... nu minimalizez nici rolul vreunuia dintre noi. Avem cu totii loc sub acest soare... "inghesuiala" ne-o producem singuri cind incercam sa ne extindem "patratica" peste "patratica" celuilalt... mie imi place sa respect "patratica" celuilalt si constientizez ca, in fata Divinitatii nu am un tratamnet preferential, ca nu sint nici mai buna, nici mai rea decit celalalt. Fiecare dintre noi traim cu un scop, fiecare existenta, meschima sau mareata are un rost... nimic nu e intimplator, nici existenta mea, nici viata oricui altcuiva...Care ni-i datul? Soarta? Pentru mine e acel ceva care se desfasoara intr-un perimetru prestabilit... in care avem voie sa ne "desfasuram" ...perimetrul acesta e limitat, pentru ca nu sintem pregatiti pentru mai mult... unii dintre noi nici macar nu si-l exploreaza, dar vor sa ii sara gardul... ca asa sintem noi, oamenii... vrem intotdeauna mai mult... si nu e un lucru rau, dimpotriva... partea proasta e ca uneori vrem ma mult, considerind ca ce avem nu e bun si nic destul... si rolul "averii", "zestrei" pe care o detinem e bagatelizat...

N-am incercat niciodata sa par ceea ce nu sint. Nici mie nu-mi place sa " fac frumos" ca sa imi cistig simpatii sau favoruri... daca oamenii ma plac sau nu,iata o intrebare care nu mi-a bintuit noptile... Am diplomatia in singe din simplul motiv ca nu imi place sa fiu deranjanta sau sa jignesc... pentru ca nici mie nu-mi place sa fiu deranjata sau jignita... asa sint eu: nu "vind" o imagine... cine ma place, bine, cine nu. "Degustibus non disputandum est."

Nu vreau sa ma schimb de dragul cuiva ori pentru a epata... imi place cum sint. Nu cred in schimbarile fortate si nic in lucrurile care se realizeaza peste noapte. Viata m-a invatat ca pentru lucrurile valoroase trebuie sa lupti... celelalte sint simple "valuri"... si "ce e val, ca valul trece..."
N-am avut niciodata puterea de a trai CRUD - e prea mult pentru mine si nu as face fata. Incerc doar sa imi cunosc limitele si sa le accept... Cine sint eu? un biet fir de nisip in imensa clepsidra a Universalului... dar, asa mica si insignifianta, am si eu rolul meu... Nu vreau sa ma schimb, pentru ca eu, cea de azi, am curajul sa ma privesc in oglinda si sa-mi spun, in fata constiintei si a lui Dumnezeu, ca am incercat sa fiu un om bun... tentatiile au fost multe si uneori n-am fost destul de puternica sa le tin piept... si am cazut in pacat... cind spun pacat nu ma refer doar la acceptia crestina a termenului... Am avut perioadele mele de revolta, cind m-am luat la trinta cu lumea intraga, chiar daca nu a existat un echilibru de forte, pentru ca, la momentul respectiv, am crezut ca asa e bine... si daca as mai trai o data, as trai la fel.

Cind ceva merge prost am tendinta de a ma intreba unde am gresit... nu dintr-un sentiment al culpabilitaii, ci din dorinta de a indrepta si a nu repeta greseala... In mod sigur, alegerile pe care le-am facut de-a lungul celor treizeci de ani de existenta nu au fost intotdeauna cele mai fericite...dar fiecara greseala m-a invatat ceva si m-a facut sa fiu ceea ce sint astazi... Greselile m-au facut sa vreau sa fiu OM.