agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4480 .



La pandă
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [wolfito ]

2004-02-21  |     | 



Cu logică nu se poate explica ce fac eu aici. De parcă nu aș ști ce mă așteaptă. Și dacă sunt așa de prost să îngheț în frigul ăsta nemernic, trebuia măcar să mă îmbrac ca lumea și să-mi iau ceva mai gros pe mine, nu hanorakul ăsta de vară. Dar când am plecat de acasă înca nu se lăsase ninsoarea asta abundentă și frigul ăsta crâncen. Picioarele mele sigur sunt înghețate pe trotuar și nu o să pot s-o iau din loc. În orice caz nu mi le mai simt. De o oră trebuia să mă piș. Înghețat și cu vezica plină! Ce combinație. Dacă nu ar fi așa de serioasă treaba, aș începe să râd. De ce oare sunt așa un bou și stau aici de ore întregi. Ca să știu un lucru, de care de fapt sunt sigur dinainte?

Aha. Uite că vine! Braț la braț cu debilul ăsta de Mihai. Uite că acum se țin de mână ca o pereche după prima noapte împreună. Le doresc să le înghețe mâinile. Dar atunci o să rămână toata viața împreună ca niște siamezi. Simt că leșin. De abia mă mai țin pe picioare. Sper că nu au de gând să meargă prea departe pe jos. Sau măcar să ia metroul. Aha, uite că se duc la “Stuf”. Probabil vor să stea la lumina lumânarilor, să bea un vin împreună și să se uite romantic unul la altul. Probabil or să discute de prostul care stă singur acasă la televizor, neștiind ce se petrece în jurul lui.

Nu mai simt frigul din cauza nervilor și încep să tremur, gândindu-mă la cele cinci ore de sex pe care le-au avut acasă la el și acuma, așa de încheiere, vor să ciocnească paharele. Dacă Ana ar ști că-i urmaresc, cred că s-ar face că nu-l cunoaște pe porcul ăsta. Dar fiindcă Ana nu știe asta, îl strânge și mai tare, chiar se lipește și mai tare de el și cu o mană il apucă de fund.

Blestem pe capul ei!

Nu are nici un fel de scrupul? Nu se gândește oare puțin și la mine? Puțin așa, cu restul creierului care i-a rămas dupa aceste cinci ore? Pe mine nu m-a apucat niciodată de fund. Mai ales că fundul meu este mai frumos ca al boului ăstuia. Nu aș fi crezut că-i așa o scorpie!
Nu pot sa intru în local. Toți ne știu, că prea des am fost amândoi și am băut un vin împreună, ne-am uitat romantic unul la altul și ne-am șoptit lucruri frumoase … Ce să fac? Să-i dau în cap la bovina asta? Să le dau în cap la amândoi? Nu sunt tipul ăsta. O să-mi caut un loc mai la adăpost și o să aștept până ce pleacă. Acum vreau neaparat să știu ce se întâmplă.

Nici nu vreau să știu, ce-o să-mi povesteacă Ana când se va întoarce acasă. Probabil o să se uite în ochii mei și o să-mi spună că a întâlnit-o pe cea mai bună prietenă a ei și că a trebuit să bea un pahar cu ea, că nu a mai văzut-o de un car de ani. Sau că mama ei e bolnavă, bunica a cazut pe gheață asta și și-a rupt piciorul … Ion Creanga sa-r amuza în mod sigur. Dacă nu știam adevărul, în mod sigur mi-ar fi dat lacrimile. Ce vrajitoare, acasă face pe soția iubitoare și aici pe amanta în focuri. În mod sigur are mâna pe piciorul lui și să uita cu ochii ei verzi la el sau chiar se pupă. Nici nu pot să mă gândesc la asta. De fapt am și alte probleme: daca îmi ating nasul, probabil o să cadă jos, așa e de înghețat. De urechi nu mai vorbesc. În barbă s-au format țurțuri. Bine că porumbeii s-au culcat, că eram bun de statuie. Dar cea mai mare problemă este că tot mai trebuie sa ma piș. Deci nici nu pot să sar de pe un picior pe altul, că în mod sigur fac pe mine. Să-i dau drumul în pantaloni? Ar îngheța imediat și o să arăt ca un om de zapadă pe care s-au pișat câinii.

Ieșiți odată!!! Credeți că vreau să stau toată noaptea aici? Poate mă îmbolnăvesc și chiar mor. Nu o să vă fac bucuria asta. Am hotărât să trăiesc 100 de ani și să vă fac viața cât mai grea cu putința. Nu e și așa destul de greu? Și acuma și asta. Soția mea are un amant. Să intru în pământ, nu alta. Dupa ce că muncesc zi și noapte ca să aibe ea ce cheltui, îi mai platește și consumația amantului cu banii mei. Na, lasă ca vii tu acasa! O să vezi tu, îți dau eu tromboane sau alte povești. Eu am vazut moartea cu ochii.
Și tu? Eu aproape că m-am pișat pe mine.
Și tu? Nu! Cu mine n-o să-ți meargă.
O să mă cunoști tu. O să cunoști o parte din mine pe care încă nu ai cunoscut-o. Hai numai acasă. Ah, uite-i că vin. Dar de ce se opresc? Probabil au chemat un taxi. Atunci am belit-o. Aici nu gasești mașină, mai ales la ora asta. Și eu ce mă fac? Să fug dupa mașină? Poate e mai bine ca înainte de a veni mașina să mă duc la ei și să le dau câte o palmă la fiecare. Dacă Mihai e mai tare ca mine și-mi sparge dantura cea nouă? Sau să-i spun Anei că o să divorțez? Să se mute la el, măcar o să am eu mai mult loc și în sfârșit o să scap și de javra aia de câine, care face pe persanul meu nou.

Trebuie să mă grăbesc să nu plece. Așa am să fac. Am să mă impun. Traversez repede strada “Mihai? Ana? Ia auziți, băi! La asta nu v-ați așteptat, nu-i așa? Va aștept de șase ore …”
......Nu am cunoscut-o pe fată. Asta e. El era într-adevar Mihai, dar pe ea nu am mai văzut-o. De fapt seamană la figura cu Ana, dar se vede de la o poștă că nu este soția mea.

“Ce faci pe vremea asta singur pe stradă, vrei să te îmbolnăvești? Unde-i Ana?”

Nu am nici un chef să-i raspund la întrebare. Ma uit la ea, dau din cap și o iau la fugă. Trebuie să ajung acasă. Ana are dreptate. Neaparat trebuie să mă duc la doctor. În ultima vreme nu prea mai văd bine. Sau poate trec eu mâine pe la optica medicală și-mi comand niște ochelari ca lumea. E foarte grijulie cu mine, soția mea Ana. Nu v-am spus asta întotdeauna? Nu?

Soția mea Ana e cea mai bună soție din lume!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!