Pișcată de brumă Toamna și-a pingelit pașii cu o țâră de zăpadă.
-În sfârșit, ziseră frunzele, să ne mai încălzim și noi puțin!
Și se îmbrățișară și se bucurară, când un mâț de ghiocel apăru, ca din nimic, hodoronc-tronc, la taifas. De fapt era șezătoare, fraților, în toată regula. Sau, dacă e să vă spun adevărul, începură o adevărată dezbatere... artistică.
"Să aducem culori mai noi... Să ne înfrățim cu pădurile vecine...? Cine se ocupă de inspirația poeților...? Cine ne reprezită în Parlament...?"

Și uite așa, parcă stând cu picioarele în apă rece, Toamna, ascultându-le, uită să mai plece, de-o prinsese Iarna. Să vezi atunci bucurie, că se-ntâlniră surorile. Se puseseră cu toate la cântat, cu frunze, cu ghiocei, cu toporași, cu țațele ferige, de nu mai știai de ești pe Pământ sau în Rai.
Auzind mare zarvă, un noruleț tot dădea târcoale locului și nu mai știa cum să facă să fie și el poftit în împărăție. Era un singuratic, nici mai mare, dar nici mai mic decât o căpiță de fân bine făcută. Cum se plimba dânsul încetișor-încetișor, numa ce trecu deasupra unei fântâni și se văzu pentru prima dată la față. Fiindcă nu se știa cum arată, când dădu drept în față cu dânsul, fiind ciufulit, norulețului i se făcu părul măciucă și o luă la sănătoasa, de n-ai mai avut pe cine să poftești la taifas.
"Așa-s unii", zise o frunză mai bătrână, ca și cum dânsa le știa pe toate.
Dintr-o dată se făcu liniște și toate își îndreptaseră atenția către trânsa. Era regina frunzelor și era tare ascultată, fiindcă le fixa fiecăreia culorile rochiilor pentru la anul. Ea, regina frunzelor era verișoară cu Toamna și Iarna, dar, de fapt, crescuse cu Primăvara deodată și era de-o samă cu lumea, că pe ea Dumnezeu o îndrăgise atât de tare pentru bunătatea ei, că nu îmbătrânea niciodată. O făcuse subțirică, cum sunt toate frunzele de brad și-i mai făcuse Dumnezeu multe sosii, ca nici un om , niciodată să n-o recunoască.
-Acum, dragele mele, zise regina, să vă duceți la culcare, iar tu, Toamnă, să-ți faci de cu seară bagajele, că mâine ai drum lung de făcut.

După ce spusese acestea i se umeziseră ochii de lacrimi, căci urmau să se despartă pentru încă un an.
Nici nu se crăpă bine de ziulică că Toamna era plecată demult, iar regina își mai făcu o rugăciune să fie iertată de păcat, de o zorise pe Toamnă să se grăbească.
Atunci văzuseră cu toate că Toamna, așa precum o făcuse de fiecare dată, îi lăsase soră-si toate bagajele, fiindcă Dumnezeu așa o binecuvântase: de ce dăruia mai mult, Toamna era tot mai bogată.