Ah, credeam ca aproape am incheiat tot ce aveam de spus in legatura cu intamplarile intunecate din viata mea, dar nu, mi-am amintit de altele, de exemplu am fost la un concurs national pentru a ocupa un post, dupa ce am petrecut noaptea treaza lumina in apartamentul unor prieteni ai unei prietene care fusese candva prietena cu niste cunostinte plecate la Paris, sau cam asa ceva, si acolo am luat premiul intai si nu ma credea nimeni ca nu mi se intamplase asta din clasa a doua, nu dintr-a intai, intr-a intai nu vedeam nimic din ce scria pe tabla, dar stiam ca e ora de matematica si trebuie sa fie vorba de adunari si scaderi si atunci adunam si scadeam si eu numere din capul meu direct pe foaia de lucrare. Daca tot am luat acel loc intai, la un concurs unde nu am putut sa ma imbrac in fusta impertinenta si alba, chiar daca ma incapea, ce minune si atunci, singurul examen din viata mea unde am scris timp de patru ore fara oprire, fara a trebui sa imi folosesc imaginatia, mi s-a oferit, in semn de bun venit in orasul de la poalele cetatii, cheile unui apartament in curtea Liceului pedagogic, asa -zis " de protocol". Am intrat acolo cu smerenie, dupa ce descarcasem Oltcitul de plapuma si alte obiecte de uz casnic pe care mama credea ca le voi folosi, ca burlaca ce eram intr-un oras strain, in care se vorbea domol si cu accent. Am stat cateva ore bune, incercand sa citesc de pe peretii albi macar un sentiment de biruinta, de victorie, sau ceva asemanator. Nu ma ajuta deloc mielul dintr-o curte alaturata, care rascolea, rascolea cu niste gherute prin stomacul meu, unde imi mutasem, nu cu multa vreme in urma, emotiile. Nu imi placea sa le tin in genunchi si ma saturasem de priviri atarnate de fusta cea alba, asa ca ma hotarasem sa le ascund si eu undeva, si unde era cel mai bun loc de ascuns emotii daca nu stomacul, sperand astfel ca se vor digera acolo cu tot cu alimente. Mai ales ca ajunsesem la o concluzie inteleapta, comentand cu prietena mea Tacerea mieilor si rontaind, impreuna cu prajiturelele de post pe care le facea bunica ei, si metafora sub semnul careia interpretasem noi filmul:
- Fiecare are mieii lui care tipa, mai ales noaptea. Ideea e sa te eliberezi de ei, sa ii faci sa taca.
Eu ma mutam in alt oras, la o jumatate de tara departare de cel in care mi se intamplasera toate celelate lucruri rusinoase din viata mea, acolo unde plangeau subtire mieii ori de cate ori constatam ca dragostea nu este de ajuns in viata, nici sexul cel bestial, nici saruturile incepute de pe margini. Lasasem acolo o iubire, prima, ultima, nu stiam sigur, si dadusem peste un miel, iata, adevarat, care zbiera in curtea de langa internat, stiind parca de prezenta mea acolo. L-am lasat deci singur si am plecat putin la plimbare, aruncandu-i o privire de lunatic portarului, care m-a avertizat:
- La ora zece se inchide poarta, domnisoara.
Nu m-am abtinut atunci sa nu ma imbrac in fusta, aveam ceva de sarbatorit, plus un biletel in buzunar, pe care mi-l daduse prietenul la plecarea din orasul meu:
- Este numarul de telefon al unui fost coleg de facultate, ia-l, nu se stie cand vei avea nevoie de el.
L-am luat, eu convinsa ca nu il voi folosi in viata asta, el convins ca de fapt il voi insela odata ajunsa in Deva si atunci de ce sa nu ne despartim de acum, e mai sigur si mai fara durere.
- Bine, i-am spus, tu ai vrut-o, dar sa stii ca daca ceva e sa se intample se intampla si fara voia mea.
Am dat cateva ture orasului care se putea parcurge in doua ore, de la un capat la altul, plus vizitat punctul de atractie maxima, cetatea unde, daca nu iti sarbatoresti majoratul cu prietenii, sau nu bei o vodca, atunci iti antrenezi un pic oasele adormite. Se facea aproape seara si gandul ca trebuia sa ma intorc acasa la zacusca rece, la mielul zbierator si la peretii albi, m-a facut sa ma opresc direct la posta, unde am format un numar de telefon si am lasat un mesaj unei mame care nu parea deloc mirata ca fiul este cautat de cineva de la capatul tarii, cu nume necunoscut. M-am intors acasa la televizorul care intra in dotare si am raspuns semiadormita la niste batai puternice de usa, de la miezul noptii. Cineva trecuse de portarul adormit.
A doua zi am gasit trandafiri agatati de usa si m-am emotionat putin. Nu stiam ca in partea aceasta de tara oamenii isi ascund planurile diabolice sub petale de flori. Si nici ca i-ar fi trecut cumva prin cap ca am venit in Ardeal sa fiu directoare, sau sa obtin un apartament aratandu-mi picioarele. Ba chiar era dragut, nu imi spunea bancuri cu olteni, nici ca vorbesc alert si reusea sa ma surprinda in patul de o persoana, pe care mi l-am facut la comanda si de care eram mai mandra decat de noul casetofon Panasonic, sau de covorul cu motive asbtracte, pe care trebuia sa il curat de cateva ori pe saptamana. Important era, de data aceasta, sa nu deschida gura. Cand deschidea gura, Deva devenea un loc inspaimantator, in care bisnitarii se raliasera intr-o adevarata Mafie:
- Iti dai seama ca era vorba de viata mea, trebuia sa ma apar si sa o apar si pe ea... Am scos pistolul si am tras. Nu stiu nici acum daca am nimerit.
Dupa ce mi-a spus asta am inchis gura, nu voiam sa dorm in timp ce el vorbea, am cascat si mai tare ochii, asta denota mai intotdeauna interes, cateodata cu colturile buzelor il mai chestionam, sau aprobam, depinde cum cerea " povestea". Caci avea sacul plin de povesti, care mai de care mai cu pistoale. Am hotarat atunci sa il las si pe el un pic sa creasca. Peste cativa ani l-am intalnit in apropierea Prefecturii, cu ochelari pe nas si un fel de diplomat in mana dreapta. Un carliont ii mai iesea de sub bratul ochelarilor, nastrusnic. Si de exemplu nu mi-a fost rusine sa ii zambesc, am facut-o chiar cu toata gura si sincer, fara sa imi vina in minte chiloteii rosii pe care tocmai ii descoperisem, inainte de mutare. Si eu purtam un taior elegant si aveam o geanta incapatoare, plina cu teze de corectat. Iar tocurile imi dadeau un aer important, deloc impertinent. Ne-am despartit ca doi oameni maturi, eu urandu-i noroc si casa de piatra.

Nu stiu daca directorul meu de la scoala isi dorea ca noi, toate cadrele tinere sa ne maritam cat mai repede pentru a scapa de noi, sau pentru a ne baga pe gat diverse "sarcini". Cred ca lui ii era si putin rusine sa ma tot prezinte: domnisoara BM, asa ca a inceput sa ma strige doamna B, inainte ca eu sa ma fi exprimat macar in favoarea casniciei. M-am prefacut a nu-i observa nici strategiile. De exemplu eu si dl P eram " insarcinati " cu organizarea discotecii pentru clasele opta, sau eu faceam cafeaua domnilor inspectori, profesori, in timp ce dl P, discuta cu ei si ii provoca la aventuri extraordinare in rezolvarea de probleme.. Cred ca faceam o cafea foarte buna pe vremea aceea, pentru ca o primeau zambitori, aruncandu-mi si un fel de:
- Stim noi ce stim, olteanco...
Poate stiau ei ceva, dar ce stiam eu despre ei era si mai rusinos.
M-am indragostit putin si in Ardeal, fara sa stie directorul, care astepta sa imi incep, in sfarsit viata, cu un mariaj aproape perfect: cuplu de profesori. Cred ca exagera putin, cum putea sa creada ca imparteam patul meu de o persoana cu un alt profesor, ca ne-am fi dat jos la aceleasi ore, ore la care se auzeau batai timide in usa, ale unor adolesecenti inspaimantati de examenul de admitere si de mama care ar fi putut sa verifice daca a adus copilul banii:
- A adus Alin banii?
- Bun.
De ce oare nu ma intreba niciodata mama ce capacitate de intelegere are copilul ei care abia mazgalea logaritmii si isi prindea ma tarziu urechile in serpii integralelor prin parti? Mamele de baieti ma intrebau mereu daca a adus copilul banii. Asta pentru ca si mamele de baieti, cele care au sarit coarda si au pieptanat papusi, difera de mamele de fete, care au facut si ele acelasi lucru. Prin ce miracol sau mecanism de neinteles o mama de baiat este mereu ingrijorata de o eventuala ' stricata", " curva" care ar putea pune mana pe baiatul ei, constienta fiind ca asta s-a intamplat dupa ce baiatul a fost dezvirginat si sedus cu cruzime. In sinea ei sperand ca dupa ce baiatul a fost "initiat" se poate detasa si merge linistit mai departe, pe drumul harazit. Pe de ata parte, o mama de fata, asteapta jumatate din viata ca fata ei sa se marite virgina si sa fie fericita impreuna cu un " baiat pe masura ei".
Nu stiu sigur daca nu m-am indragostit de munti, ca pe atunci plecam in fiecare weekend la munte, unde, convinsa fiind ca nu sunt frigida, speram sa gasesc poate barbatul care. Care sa ma faca sa tremur ca barbatul pe care l-am iubit, sa ma scoata din mine asa um il scoteam si eu pe el si sa stam asa, goi- goluti, fata in fata, sau senvis asortat cu iarba multa si verde. Dar nu am gasit mai nimic acolo doar drumul mereu alb pudrat cu faina, pe care il calcasera si altii inaintea mea, un catel care s-a imbatat de la conservele de stavrid umplute cu vin, cativa parapantisti fara frica, toti nascuti in 6 decembrie. Sigur ca puteam sa inteleg cum ca viata este pentru unii o amenintare permanenta cu care trebuie sa te lupti, in felul tau, sau cu parapanta ta. Sau ca poti folosi in loc de sanie costumul de parapanta si tot acolo ajungi, fara ochelari, intr-un fund de ceaun. Sigur ca jocul ne place la multi si mai ales cand trecem de copilarie, cand credem ca ceea ce facem este un lucru serios. De exemplu unuia dintre parapantisti ii placea sa creada ca eu ma dau in vant dupa experientele lui psihedelice. O sticla de vodca sau tuica, un ceai din muguri de brad sau bujorei de munte, apoi inca o sticla. Adevarul este ca era destept, iar eu ma dadeam in vant dupa barbatii destepti. Am petrecut putin timp si in cabana familiei, la mansarda, unde lui i se parea ca are ocazia sa imi arate, in sfarsit ca ma iubeste si ca ne vom potrivi in patul mansardei, iar eu ma gandeam ca vine inceputul sfarsitului pentru mine si orice ardelean. Nu ii voi uita insa zambetul, avea un zambet larg si optimist de te scotea din mortii tristetii sau chiar din pat, la cinci dimineata, pentru un tur de forta pe Batrana sau la Pietrele. Si Doamne canta mai ceva decat Furdui Iancu. Cred ca am fi putut prieteni buni daca el s-ar fi marginit la lumea lui de baieti, cu experiente psiho- alcoolice, cascadorii cu parapanta din cer pe sosea, mai precis pe o masina, iar eu la papusile, viata de profesoara cuminte si " nerabdarea", " superficialitatea" mea de femeie. Nu a fost sa fie pentru ca intr-o noapte el dormea si era cald si in camera se pregateau sarmale si budinci, asa ca m-am mutat alaturi, la " tineret", unde se terminasera lemnele de foc si incaperea era luminata numai de cateva mustucuri de lumanari. "Tineretul " se pare ca nu era nici el de gasit acolo, am gasit doar un casetofon paraginit, ce urla intr-un colt despre Child in time, o parapanta ce astepta sa fie folosita pe post de plapuma si un baiat inalt cu maini tacute, prea frumos ca sa putem face altceva decat dansa, pana dimineata, cand ne-am si indragostit. E greu sa recunosti ca ai gresit, nu stiu de ce mie imi este atat de greu, am stat in genunchi in fata clasei pentru asta si mi-am murdarit strampii cei albi, asta inainte de a ma trimite la colt, unde am putut sa stau in picioare si sa mai trag si cu coada ochiului la speriatul meu coleg de banca, Paul, care nu s-a simtit in stare sa imi ia apararea. La fel de greu mi-a fost sa recunosc si atunci ca am gresit, dar indragostirea nu te intreaba nimic, te ia de mana si te scoate afara, in zapada, in inima muntilor, pe sub brazi si prin trenuri reci. M-am intors asadar de mana cu un baiat blond si lung, pe care l-am si asteptat vreo doua zile, langa fereastra, constienta din ce in ce mai mult ca nu are nici un rost, dar schimbandu-mi chiloteii de munte cu cei de " asteptat". Catodata cred ca am fost iertata, dar nu am avut niciodata pretentia sa fiu inteleasa. Dragostea este chestie de click, spun unii. Altii spun ca dureaza trei zile, ca orice minune. Pe altii ii suprinde in chiloteii de munte, asa cum mi s-a intamplat si mie atunci si nu te intreaba ce varsta ai, daca te mai poti uita in oglinda fara sa iti fie rusine. In timp ce mie imi era, de cele mai multe ori rusine de mine, o prietena a marturisit:
- Eu ma indragostesc de cateva ori pe an. Si cred ca dragostea este un privilegiu direct proportional cu capacitatea de a da si a primi. Cat ai de dat si de primit poti sa iubesti.
Parea ca lucrurile insa nu stateau asa in tabara cealalta. Cea cu parapantisti, cantareti la chitara, ingineri, blonzi prea frumosi ca sa te poti uita la ei, bruneti cu zvac. Parea ca venise timpul ca fiecare sa lase jucariile in copilarie sau in curtea blocului si sa incerce sa gaseasca un drum impreuna, un drum al nediscriminarii. Astfel ca multi colegi isi incepusera deja o familie, in timp ce altii nu se " incurcau" cu tine deca daca " promiteai" o relatie de lunga durata sau eventualitatea unei casatorii. Era timpul sa nu mai pierd vremea prin munti si prin orasul bantuit de elevi curiosi, sa las cele doua servicii si meditatiile care ma tineau pe campurile matematicii pana noaptea si sa ma pregatesc a deveni nevasta cuiva: adica o femeie care spala, stie sa gateasca, ehe, in Ardeal asta nu era lucru putin din moment ce la nunti gasesti pe un plaou zece feluri diferite de prajituri, care e in stare sa fie ingrijorata de starea sanatatii partenerului ei, de trusoul intim, de ce sa mai gatesc, dar sa miroase a Calvin Klein.
Cel mai mult m-au obosit in acea perioada lucrurile " care nu se fac". De exemplu nu se face sa iti lasi iubitul in strada si sa o iei razna prin gradina botanica, cu lacrimile siroind pe obraz, intrebandu-te daca o sa sara in primul tramvai si o sa te caute. In gradina botanica te plimbi pe alei cu aerul ca, de fapt, nu s-a intamplat nimic, trei pusti galagiosi observa acid:
- Mai bine te-ai impusca.
Tu ii lasi sa treaca pe langa tine, in stol, apoi izbucnesti in ras si iti stergi lacrimile, in fond si la urma urmei poate va trece testul iubirii adevarate si va veni dupa tine. In realitate tu strabati gradina botanica in lung si in lat pentru ca gradina botanica este la cinci blocuri de casa iubitului tau, deci nu te poate pierde asa usor. El te gaseste insa la capatul celalat al orasului, cand aproape ca ai ajuns acasa si zambeste, stie ca a fost un test si ii pari copila, dar una draguta, si, mai presus de toate iubita lui. Te imbratisezi si simti ca sfarsitul e undeva departe, nu a inceput inca si nu o sa te atinga pe tine niciodata. dar pentru ca sfarsitul e atat de departe va permiteti sa va certati, din nimicuri, el nu vrea sa te ia la o petrecere cu prietenii lui, care s-au saturat sa te intrebe cand e nunta, iar tu esti acuzata ca nu sti ce vrei, atunci te infurii, el iti opreste un taxi in care tu te urci, fara sa iti dai seama ca taximetristul a pus ochii pe tine si are ganduri necurate cu tine, din acelea care nu se fac. Nu se face sa iti dai intalnire cu un necunoscut din tren, in drum sper mare, care scrie poezii intr-un caiet cu coperti negre, multumit ca prin versul adaugat de tine pe geamul prafuit, l-ai vindecat de tristetea de a fi poet si singur, dar mai ales, sa iti lasi iubitul intr-o camera albastra pentru a merge la intalnire cu necunoscutul, cu poetul, fara sa iti dai seama ca nu vrei sa treaca iubirea, nu vrei sa o inlocuiesti cu o alta, vrei doar raspunsuri la intrebari, vrei doar mai multa poezie. Dar te desparti pana la urma de iubitul tau, stii sigur ca nu mai esti frigida, stii sigur ca sexul poate fi bestial daca celalalt te ia de mana ca pe copii mici si te invata unde iti este capatul, unde poti sa strigi, ce e dincolo de tine, dincolo de el, in spatiul acela "no one's land" unde va intalniti de la o vreme si unde e atat de bine. Dar tu pleci in alt oras si el ramane cu orasul tau, cu prietenii tai, cu amintirile voastre si o va iubi pe alta, ca si pe tine, lucru care pe tine te infurie si te provoaca la un alt lucru care nu se face. Sa iti incerci puterea de seductie, dupa ani de zile, sa mergeti impreuna, cu masina de serviciu, la Slatina, sa se faca aproape intuneric si sa miroase a camp nesfarsit, sa auzi jivinele fosnind, dar sa nu vezi nimic dincolo de barbatul de la volan, iubitul, incercatul, si incapatanarea lui de a-ti dovedi ca nu il mai poti seduce. Cu toate astea il faci sa opreasca masina, este tarziu si ai baut multe lichide pe drum, te prefaci ca ai de facut pisu, faci si pisu, dar apoi uiti care iti era locul in masina si il faci pe el sa uite care era locul lui in masina si va treziti amandoi in acelasi loc al masinii, fara haine, cu umerii goi, cu pantecul si picioarele goale, imbracati amandoi in noaptea ascunsa intr-un colt de teama farurilor aprinse. Si te simti bine fara sa reusesti sa dovedesti nimic, decat ca poate, peste o iubire se poate aseza alta, fara sa dispara cealalta, cea veche. Sau sunt stelele noptilor de vara care te mint cu nerusinare?
Si nu se face sa vorbesti despre iubirea- iubire la timpul trecut, fara sa minti sau sa ranesti pe cineva.

Cam prin anii ' 90 a fost desfiintat si mitul iubirii unice, facandu-le loc " felurilor de iubire". Dumnezeu stie multe si incape in noi, chiar daca este inghesuit intre prima -iubire, iubirea- fascinatie, iubirea- fizica si iubirea- definitiva. Cu toate astea m-am intrebat, de multe ori, de ce nu a fost mai atent cand a lasat oamenilor la indemana propriile trupuri si sentimente, toate in acelasi loc. Nu mi-a raspuns niciodata.