Cateodata pleaca pamantul cu mine, si ma invarte, si ma invarte, pana ma trezesc de cealalta parte a lui. Mai ciudat a fost prima oara, cand am vazut ca si acolo sunt tot oameni. Traiesc ei pe insule, traiesc ei cate doi: unul cu una, cu unul cu unul si cu una cu una, sau unii cu unii, unii cu unele, chiar unele cu unele, dar traiesc. Ma mai miram cand am ajuns, acum nu.
Tot cateodata ma caut pe mine printre ei, ca degeaba am rugat pamantul sa ma duca inapoi in normalitatea mea anormala de acasa, el nu a vrut si acum traiesc in anormalitatea normala de aici, cel mai ciudat e ca nu ma gasesc. A, bine, nu ma gasesc pe mine, eul care eram inainte, ma gasesc, dar nu mai sunt eu, e altul, sunt eu, dar e altul in mine. De multe ori incep sa ma caut prin camera; cand ma plictisesc, ies pe strada; pe strada case pustii si posomorate, sau posomorate si pustii, in orice caz, ma caut pe strada si ma mai uit cate un pic si in case, dar nimic. Nu, nu ca nu ar fi nimeni, ca stiu ca nimeni era tare asemanator cu nimicul pana cand s-au hotarat sa se desparta, iar acum nimic e nimic si nimeni e nimeni, nici macar nu vor sa auda de vreo asemanare intre ei, nu ca ar fi vreuna (ma iertati, domnule nimeni!). Cate cineva este in casa, dar nu poti sa spui cine, oricum, nu exact, stiu doar ca nu e oricine; bine, as putea spune cu siguranta ca nu sunt eu, pentru ca daca as fi eu mi-as face cu mana, desigur, doar eu si cu mine ne cunoastem intre noi, chiar suntem prieteni buni. Ei, ne mai certam noi cateodata, dar de cele mai multe ori facem asta numai pentru ca ne place sa ne impacam. Ce frumos ne impacam! A, dar uit sa va povestesc!
Iar cateodata ma gandesc "mai, daca sunt plecat din tara asta acum?", altadata mi-a venit alta idee, geniala. Si nu glumesc. Cercetand eu si prin cotloanele mintii mele sa vad, nu cumva m-am ascuns pe-acolo(!?), mi-a venit aceasta idee - daca pamantul s-a hotarat sa se invarta din nou, mie nu mi-a spus nimic, si m-a luat cu el? Iar acum eu pot fi bine-merci acasa si tot eu, dar celalalt, intelegi, nu(?), sa fi ramas aici. Brilianta idee, nu stiu cum de nu m-am gandit inainte la asta, ca doar e clar, aici nu sunt, m-am cautat peste tot, si, permite-mi sa iti spun, eu caut bine, nu asa, adica in momentul cand e vorba de asa ceva sunt tare meticulos, sigur sunt dincolo! Sau daca eu sunt de fapt eu si dincolo a plecat numai celalalt? Nu, cred ca eu e dincolo. Eu sunt aici, asta e clar. Si, normal, eu e dincolo; da, e mult mai destept decat mine, numai asa se putea intampla!
Deci e dincolo. Da, asa e. Cu siguranta! Si am ramas numai cu mine. Adio eu! Cand ai timp, treci pe la mine! Adu si pamantul!